”Minunea” de la Găvănești (comuna Săgeata, județul Buzău, iulie-august 1935), are dubioasa distincție de a fi printre primele, dacă nu chiar prima apariție miraculoasă din țara noastră a imaginilor sfinte în lemn ordinar, reținută ca atare în scris.
Inițial, presa centrală a relatat evenimentul într-un format comun:
”Într’o bună zi, rotarul Dumitru Neculae Stoica1, de 28 ani, din comuna Găvănești se afla la lucrul său, când veni la el un prieten cam de aceiași vârstă, Vasile N. Costinescu, cu cari începu să discute despre întâmplarea dela Maglavit, cu ciobanul Petre Lupu, care stătuse de vorbă cu Dumnezeu.
Rotarul este un țăran simplu, cu câteva clase primare, iar Vasile N. Costinescu, este un tânăr ceva mai vioiu, care a făcut câteva clase de gimnaziu. Acesta având câteva cunoștințe de fizică și deci pretențiuni de om de știință, nega pe toată linia existenta lui Dumnezeu, spunând că întâmplarea dela Maglavit e o minciună și că ploaia, trăsnetul, etc., se datoresc numai unor combinațiuni în natură după legi fizice; rotarul Dumitru N. Stoica susținea însă morțiș că așa trebuie să se fi întâmplat – cum au scris ziarele – despre ciobanul Petre Lupu din Maglavit și că dacă nu plouă, este din cauză că oamenii s’au depărtat prea mult de Dumnezeu, care-i pedepsește.
Apariția Maicii Domnului. În mijlocul aprigei lor discuțiuni, în care timp rotarul Dumitru N. Stoica nu lăsase din mână o spiță de roată de căruță, la care lucra, s’a întâmplat minunea care a pus în urmă pe gânduri comuna și imprejurimile; pe lemn, au apărut desenate frumos chipul Maicii Domnului și un porumbel – simbolul Sfântului Duh – deasupra capului ei.
Acest lemn cu desenul minunat a trecut din mână in mână până a ajuns la preotul comunei, Ioachim Stănescu, care a cercetat cu deamănuntul această chestiune, ajungând și el la concluzia că relatările celor doi eroi ai întâmplării vor fi adevărate și ca urmare preotul Ioachim Stănescu a oprit lemnul acesta la biserica din comună și Duminica trecută, 21 Iulie, l-a sfințit ca pe o icoană, în fața poporului adunat într’un număr foarte mare pentru slujbă.
Din ziua aceea poporenii comunei Găvănești și cei din împrejurimi au devenit foarte credincioși, cu atât mai mult cu cât chiar a doua zi dela sfințirea icoanei a dat o ploae binefăcătoare, care a înviat ogoarele trecute printrʼo lungă secetă. Locuitorii din împrejurimi vin zilnic la biserica din Găvănești pentru a se ruga în fața icoanei depe spița sfântă. E un adevărat pelerinaj de curioși, care pleacă apoi cu sufletul mai plin de Dumnezeu”2.
Așadar, o discuție teologică la botul calului între doi puleți, unul sărac, cinstit și credincios (toate trei, caracteristici clasice ale etniei!), celălalt, eventual român cu sub opt clase, deci cult la cap și trufaș pe cale de consecință. Disputa e tranșată de apariția suprafirescului: un nod a cărei tăietură proaspătă prezenta o vagă asemănare cu un chip de femeie și-o pasăre, apărute, corect definit din punct de vedere aritmosofic, fix la ”cea de a 12-a spiță”3. Dacă trebuie, Maica Domnului și Sfântul Duh… Preotul comunei este întâi sceptic, apoi atât de convins, încât sfințește bucata de lemn și-o așează la loc de cinste, în biserică. Ploaia cade peste pământul ars de secetă ca o confirmare suplimentară a intervenției celor cerești.
Avem aici o triplă confirmare: a mireanului, a prelatului și a Cerului. Pelerinajul devenise superflu. Asta până când au intervenit jandarmii și ierarhia bisericească.
S-a aflat că preotul local, Ioachim Stănescu, un individ ros de vicii lumești care-și neglijase parohia și voia s-o părăsească pentru una mai bine aspectată, pus pe căpătuială fiind, a montat local o ”replică”, un ”pui” al Maglavitului. (În mod ciudat, chiar factorul declanșator pare să se evapore de la sine: ”Evenimentul rămâne și mai misterios, cu atât mai mult cu cât primarul respectiv nu încearcă să spună că așa zisa minune s’a produs după discuțiunile contradictorii dintre cei doi locuitori, așa cum cată să pretindă azi preotul”4. Situația este identică cu cea de la Smeeni – 1926, Buzău -, unde localnicul minor vindecat miraculos de orbire nu a putut fi identificat niciodată.)
Totul pare a se rezuma la instrumentalizarea sunătoare, mercantilă adică, a unei pareindolii, dublată de autosugestie:
”Am văzut lemnul – ne-a spus d. prim-pretor Rădulescu – și, vă mărturisesc că n’am putut vedea nimic, așa cum caută să pretindă unii. Trebue să te autosugestionezi sau să fii cel puțin nebun, ca să poți vedea în adevăr pe lemnul acela, chipul Maicii Domnului sau măcar un chip omenesc.
E vorba însă de altceva. Pe bucata de salcâm din care s’a lucrat spița, se poate observa un nod negru, de mărime relativă, rămas probabil dela vreo ramură crescută pe lemn și tăiată cu mult timp înainte.
Fiind tăiată, locul acela a putut căpăta probabil, din cauza fibrelor, asemănarea vagă a unui chip de femeie. Eu însă, mărturisesc că nu l-am văzut, cum nu-l poate vedea nimeni, oricât ar privi”5.
Dorind să aflăm soarta piesei, expusă la un moment dat în biserică, ”în fața altarului pe un pupitru sub icoana Fecioarei Maria”6, ne-am deplasat la fața locului. Părintele Ion Gheorghe, parohul bisericii Sfântul Nicolae din Găvăneşti auzise vag de întâmplările din trecut. Ne-a încredințat în schimb că bucata de lemn nu se (mai) află în sat. Ne-am fi dorit mult ă vedem strămoașa buștenilor încruciți pe interior, care au făcut atâta vâlvă în primii ani de după 1990.
Inițial ziarele au percutat la ”minune”, din același motiv pentru care pr. Stănescu a fabricat-o. Apoi au devenit aspre, moralizatoare:
”România «Țara minunilor» sau Țara glumelor proaste? Este locul să ne întrebăm dacă, într’adevăr, România a fost aleasă de Dumnezeu ca un loc special unde ține să se manifeste, așa cum nu o face în nicio altă parte a lumii, sau dacă anumite fețe bisericești, – din preocupări pe cari este inutil să le mai subliniem, – înțeleg să abuzeze de naivitatea și de evlavia păstoriților lor”7;
”Întâmplările de asemenea natură pot produce adevărate perturbări sociale în sufletul mulțimii și dovedesc de cât misticism este stăpânit poporul român.
Deaceia cercetările autorităților trebuiesc să se facă cu toată atențiunea, pentruca să nu se dea naștere la noui confuziuni religioase, pe cât de inutile, pe atât de răufăcătoare”8;
”Iată prin urmare, că încercarea de a se transforma Găvăneștii într’un târg pentru specularea poporului, a dat greș”9.
”La fel ca ieri, ca și azi, ca și mâine, mereu”, mereu, perpetua pendulare a presei: ba excită masele cu toate inepțiile, ba le sedează din postura de lupi moraliști. În trecut puteai spune că prost e cine cumpără, doar că mai nou cititorul a devenit marfa…
Note: 1În funcție de surse, numele protagoniștilor variază: Dumitru Nicolae Stoican, Stoian, Stoica, respectiv Vasile N. Costinescu, Constantinescu; 2,8N. Draghini – ”După Maglavit, Găvăneștii din județul Buzău”, în ”Curentul”, nr. 2687/29.07.1935, pg. 3; 3,6N. Draghini – ”În jurul minunii dela Găvănești-Buzău”, în ”Curentul”, nr. 2692/03.08.1935, pg. 3; 4,5,9George Podgoreanu – ”Ce a rămas din pretinsa minune dela Găvănești”, în ”Universul”, nr. 212/04.08.1935, pg. 11; 7*** – ”«Minunea» de la Maglavit a făcut pui…” în ”Universul”, nr. 206/29.07.1935, pg. 12.