Acum ceva timp, într-o conversație privată – care n-are niciun motiv de a rămâne așa – cu Emil Străinu, deplângeam amândoi, pe o bancă, ingratitudinea memoriei colective față de coriferii misteriologiei autohtone. Pionieri, nume grele, căzuți pe nedrept în uitare. Sau cel puțin așa părea la o primă vedere.
Adevărul este altul. Și anume că oamenii ăștia au fost ca nucii din tradiția populară, n-a crescut nimic în umbra lor. Că erau (se credeau!) ei mult prea mari. Prea puțini au avut inteligența de a-și cultiva urmași.
Hobana. A mizat pe fii-su, un neisprăvit, și pe Farcaș, un narcisist, care preferă să se considere pe el și doar pe el gaura de la covrig.O parte a arhivei Hobana a ajuns în Beciul ASFAN (pentru că Nea Sorin e scurt în bandă și înțelege deficitar sensul unor intervenții!).
Gheorghiță. Aici e daună totală. Fără a-i fi apropiat sau prieten, ba chiar pe alocuri adversar conjunctural, am reușit contraperformanța de a-i celebra memoria mai mult decât tot anturajul la un loc. Trist!
Turcu. Pe familie. Văduva sa, dna. Lucia, a fost prostită de Brigada ASFAN că ¾ din arhiva documentară e maculatură. A pus-o pe foc. ¼ le-a dat-o lor și a sfârșit în același celebru beci al ASFAN. Salvarea negativelor din Arhiva Foto a fost doar un noroc, datorat incompetenței Echipei de curățenie coordonate de rezervistul Cohal. Că se mai aude azi de Turcu e doar datorită intervenției noastre, ca să se știe…
Apostol. Fructificat de dama sa, dar nu în respect față de răposat. Un no-name din Brașov se laudă cu fragmente din arhiva sa, pe care le-ar ține strâns sub propriile buci.
Daniciu. Cavaler al Tristei Figuri, bogata sa arhivă documentară, doldora de rarități, a ajuns la tomberon. De cercetări s-a ocupat un prieten, Felix Țele.
Davidovici. Contingenecy Plan lipsă. Familia s-a împrăștiat în patru zări. Memoria îi este perpetuată de fani fixiști, blocați în ”pilotul care învăța cocorii să zboare” (sic!). Și de un malachist intelectual, unul Turturică!
Marciuc. Aici chiar nu discutăm. Fiică-sa, Iuliana, ar trebui să știe că dacă nu eram eu și consecutiv Nea Emil, colegii de la ASFAN nici măcar nu-și prezentau condoleanțele. Fără alte comentarii. Că ne este mult prea scârbă!
Am putea continua. Dar mai bine insităm pe contraexemple:
Dan Corneliu Brăneanu. Arhiva documentară scanată in integrum. În variantă fizică, salvată ¾ (fiica sa a apucat să arunce la gunoi o parte până să intervenim).
Silviu N. Dragomir. Arhiva documentară scanată in integrum. Nu avem date despre varianta fizică, gestionată de nepot.
Iuliu Floareș. Într-un moment dificil al vieții sale (probleme de sănătate!), ne-a încredințat ceea ce considera relevant din arhiva sa documentară.
Gheorghe Gavrilă-Copil. S-a salvat ceea ce e relevant prin digitalizare.
Și mulți alții. Toate la timpul lor.
Revenind la primul paragraf, Emil Străinu a avut inteligența socială de a cultiva și paria pe tineri. Pe mine, poate și pe alții. A lăsat să crească ceva în umbra lui prezumată. Semn că omul nu-i prost, cum îl consideră mulți care nu-l cunosc, dar știu ei care-i treaba. În același timp, nu putem să nu remarcăm că singular, E. Străinu nu a oferit nici un centimetru de arhivă la păstrare. Înțelegem, cu celeritate, limitele și limitările fiecăruia.
O laterală. Ar fi nedrept să nu menționăm că până la un moment dat, Dan Dezideriu Farcaș a permis digitalizarea atât a arhivei sale documentare, cât și celei a ASFAN. Să fim bine înțeleși. Noi n-am afirmat niciodată că D.D. Farcaș n-ar fi fost un om onorabil. Ba din contră! Ceea ce susținem e că Farcaș a decăzut tardiv, hainindu-se la senectute orbit de propriul narcisism generat de perspectivă ateistă a trecerii de la ființare la nimic. Dumnezeu să-l ierte, că mult rău face degeaba!