În colecția muzeală a Mănăstirii Sinaia există două artefacte, o medalie rotundă și o placă dreptunghiulară1, care fac parte din ansamblul lărgit al așa-ziselor Tăblițe ”de la Sinaia”. Indicația de proveniență din denumire a fost construită tocmai pe existența lor, dublată de afirmațiile singulare, contradictorii și lipsite de fundament ale ing. Vasile Ionescu.
Până de curând era cunoscută existența unei replici2 a plăcii dreptunghiulare la Institutul de Arheologie Vasile Pârvan din București (acronim: IAB). În aceeași locație s-a identificat recent și corespondentul medaliei rotunde3.
Semnalăm în paranteză o ciudățenie. Doar trei piese au dubluri: una dreptunghiulară, una rotundă și una ovală, corespunzând seriei plachetă – medalie – ”monedă”. Dacă am fi răutăcioși, am zice că setul secund a fost de fapt o mostră, un sample civilizațional. Închidem paranteza.
Se pune problema cronologiei apariției pieselor – care după care a fost copiată – sau dacă sunt copii după un al treilea exemplar, rămas necunoscut. Vizual, calitatea execuției diferă și suntem tentați să afirmăm că piesele de la IAB sunt realizate mai îngrijit. În plus, piesele sunt diferențiate prin anumite elemente, prezente exclusiv pe cele de la Sinaia.
Discuție asupra medaliei rotunde.
Existența unei spărturi în partea superioară a medaliei de la Măn. Sinaia a fost speculată în direcția existenței unui orificiu de prindere care ar fi permis purtarea ei la gât, sub formă de medalion4. Piesa de la IAB (completă) demonstrează falsitatea acestei ipoteze.
Ruptura nu are aspectul unei deteriorări mecanice accidentale și cu atât mai puțin nu este rezultatul unei recoltări (care ar fi fost mult mai puțin invazivă). Speculând, ea pare să fi ”apărut” tocmai pentru a întări sugestia de medalion.
Planșe fotografice realizate în 1978 (Moacă/ISISP) și 1985 (Romalo) surprind piesa în aceeași condiție în care se prezintă și astăzi. Totuși, fotografii realizate de Vladimir Manoliu-Furnică (ante 1973) indică faptul că ing. Ionescu deținea o copie completă, fără ruptură, a medaliei. Trebuie spus că o ”reparație” este exclusă: ornamentul perlat este dificil de realizat cu mijloace artizanale.
Discuție asupra plăcii dreptunghiulare.
Piesa de la Sinaia prezintă zgrafieri și poansonări pe rama externă care nu se regăsesc pe cea de la IAB. Astfel, pe latura stângă, în registrul inferior avem două semne grafice (literele K și T?) și o serie de mici poansonări dreptunghiulare (2 orizontale și 4 verticale). Pe latura dreaptă, tot în registrul inferior, avem trei poansonări semiovale. După toate probabilitățile, aceste elemente au fost aplicate ulterior.
O crăpătură pronunțată în partea superioară a plăcii de la Sinaia nu apare și pe corespondenta ei de la București. Din reproducerea metalică de înaltă fidelitate realizată de ISISP (1978) cunoaștem că acea crăpătură se menține în urma copierii.
Un timp, ipoteza noastră de lucru era conturată astfel: anterior anului 1967, cineva (persoană sau instituție) a ”împrumutat” din depozitul IAB cele două piese, i-a înlesnit ing. Vasile Ionescu copierea lor, după care acesta din urmă le-a ”individualizat” (uneia i-a rupt un fragment, celeilalte i-a adăugat niște zgrafieri) și plasat convenabil, doar pentru a le redescoperi ulterior încărcate cu o poveste fantastică, la Mănăstirea Sinaia.
În acest mod s-a creat o ramificație de credibilizare, care ”rezolva” problema originii necunoscute a ansamblului de la IAB, adăugându-i suplimentar o generoasă doză de senzațional, atât de necesară tracțiunii și prizei la public. Mai mult, astfel s-a reușit racordarea plăcilor la legendariumul densușianist al Bucegilor, atât de drag unora, printre care și ing. Ionescu.
În lumina acestei ipoteze, topirea și copierea plăcilor de către Carol nu mai este o picanterie gratuită, ci un element sine qua non al eșafodajului, menit să justifice și să învechească niște copii moderne. Bineînțeles, nu regele s-a jucat de-a alchimistul pe invers, ci chiar Ionescu, inginer.
Doar că…
În Fototeca Institutului Pârvan s-a găsit un cadru fotografic pe sticlă din zorii secolului XX (± 1900), înfățișând tăblița dreptunghiulară. Pentru această fotografie nu există niciun element de contextualizare: se afla împreună cu altele oarecare într-o cutie, fără vreo etichetă sau fișă. Și specialistului de la IAB îi este deocamdată neclar dacă se poate determina, tehnic, anul impresionării.
Era de așteptat ca fotografia să corespundă piesei aflată în depozitul IAB. Doar că ea corespunde celei de la Mănăstirea Sinaia. Cum și de ce și care e explicația nu știm deocamdată să răspundem.
Într-o ciornă datând de acum câteva luni propuneam rezolvarea dilemei prin analize cantitative nedestructive prin spectometrie de fluorescență cu raze X. Ba chiar obținusem aprobarea formală din partea superiorului mănăstirii. Nici nu ne trecea atunci prin minte că așa-zisele ”analize de la Măgurele”5 invocate de Romalo nu sunt sprijinite de documente accesibile (fiind făcute românește, pe blat). Să compari ce cu ce?
Ca soluție de compromis, rămâne analiza viziuală. În termeni populari, ochiometria…
Note: 1Plc. 042 în clasificarea Romalo; 26 cf. inventarului IAB; 2Folosirea alternativă a termenilor ”replică”, ”dublură”, ”duplicat” ș.a. se justifică exclusiv prin stilistica frazei și dorința de a elimina repetițiile (vezi discuția din material); 3Plc. 113, respectiv R2; 4Dan Romalo – ”Cronica getă apocrifă pe plăci de plumb?”, Ed. Alcor, București, 2005, pg. 146; 5Dan Romalo – Op. cit., pg. 314.