Enigma sacerdotului dobrogean (I)

I-am găsit lui George statuia. Am un amic interesat de chestiuni istorico-esoterice, puternic ciupit de lectura unor diletanți ”iluminați” care au propriile versiuni de istorie, fanteziste dar magnifice în felul lor. Subliminal, în spatele eforturilor acestor oameni stă ideea că istoria românilor nu-i chiar cine știe ce, așa că nu strică s-o cosmetizăm din pix și s-o umflăm din imaginație. Am mai adăuga incuria; e mai dificil să studiezi și să găsești grăuntele de metal prețios din tona de steril decât să iei o pietricică din brazdă, s-o pensulezi cu vopsea sclipitoare și să zici că-i aur curat. Dar ne întindem.

Amicul ăsta al meu căuta referințe despre o statuetă dacică, de care auzise pe filiera T. Diaconu, și pe care o confunda într-o veselie cu o piesă modernă, realizată de sculptorul Constantin Iordache.Cum nu aduce anul ce aduce ceasul, i-am găsit dintr-o pură întâmplare statueta în paginile unui ziar. Glorie mieilor (Iordache Moldoveanu, Tudor Diaconu, Ilie Stanciu):

Gh. Brătescu – ”Enigma statuetei”, în ”Magazin” nr. 44(1464)/sâ. 2.11.1985, pg. 4

Adăugăm citatul de referință din Ilie Stanciu, Tudor Diaconu ”Limba vorbită de Adam și Eva” vol. I (Ed. Brio Star, 1996, pg. 8-9). Sare în ochi citarea creativă a articolului deja prezentat și o metodă care dacă n-ar fi doar impostură intelectuală ne-ar indica o certă afecțiune psihică – saltul de la persoana I plural la III plural (”cercetărorii” invocați tot ei erau). O metodă de credibilizare ridicol de slabă:

”Statueta a fost descoperită în brazda plugarului de către un țăran din Adamclisi de la care a fost achiziționată în anul 1894 de către colecționarul Iean Eleutheriade*, ginerele pictorului Gheorghe Tattarescu. A făcut parte din colecția particulară a fostului administrator al muzeului memorial «Pictor Gh. Tattarescu», de unde s-a încercat sustragerea și scoaterea ei din țară.

Cercetările efectuate cu concursul unor arheologi, lingviști și istorici de artă veche, au condus la concluzia că statueta are o valoare deosebită pentru istoria poporului român”.

”Iată concluziile specialiștilor: (din 1986)-

«Statueta reprezintă un rege – preot (sacerdot) getodac, fiind executată din marmură provenită din cariera Deleni – Dobrogea; statueta are o înălțime de 18 cm.

Vestmintele caracteristice, inscripția și simbolurile sculp­tate indică o vechime de peste 3.000 de ani îen din epoca bronzului.

Insignele ”apolinice” de pe piept (cele două stele) fiecare cu câte șapte raze, simbolice, ni-l arată ca pe un interpret și profet al zeului Zamolxe, ce impresionează nu prin proporții, ci prin adânca expresie de caracter și spiritualitate.

Scrierea de pe Epitrahil indică faptul că dacii au avut o scriere proprie, Dacia fiind leagănul scrierii pictografice. Este mai veche decât orice altă scriere cunoscută în Europa. Studiul fiecărei litere în parte, în analogie cu alte mărturii descoperite pe teritoriul vechii Dacii și alte părți, a dus la descifrarea textului de pe epitrahil: ”Îndepliniți ale voastre îndatoriri!”.

Existența unei asemenea inscripții înseamnă că strămoșii noștri, getodaci, erau știutori ai scrierii și cititului. Ea repre­zintă unul din primele documente care pun în lumină adevărul că pe Valea Dunării, în spațiul dintre Carpați, Dunăre și Balcani, s-a vorbit o limbă protolatină din care s-a desprins apoi și latina Italiei și confirmă autohtonia și continuitatea poporului român pe aceste meleaguri»”.

***

Cum se întâmplă adesea, delirul interpretativ al criptomanilor acoperă și trec în plan secund un artefact cu adevărat interesant.

*Ioan în ”Flacăra”, Iean în volum, Jean la Adina Mutăr. Probabil Ion Eleutheriade (Elefteriu).