Poltergeist în România (III) – Șos. Sălaj 244 (București, 1968)

Materialul pe care-l prezentăm a apărut în revista ”Paranormal” (nr. 2/ 1992), editată de Societatea Română de Parapsihologie (SRP). Pe autor, Gabriel Constantinescu, îl găsim implicat într-o mulțime de combinații ufologice și parapsihologice din epocă. Din păcate, activitatea sa este puțin cunoscută publicului larg. A decedat în 2008 sau¹ 2009.

Curiozitatea l-a adus pe G. Constantinescu în proximitatea fenomenelor care se petreceau pe Șos. Sălaj. În vârstă de 18 ani, face o vizită la fața locului în data de 15.10.1968, însoțit de câțiva prieteni. ”Carnea” articolului prezentat pare să-i fi fost livrată de V. Săhleanu, de care-l legau prieteni comuni și interese comune.

View Fullscreen

Despe ”Cercul” invocat găsim câteva lămuriri la Dan Corneliu Brăneanu:

”În anul 1969 [Victor Săhleanu – n.n.] împreună cu Dr. Valeriu Muțătescu a întemeiat un Cerc de Psihologie Medicală și Parapsihologie, care a funcționat în sediul actualului Teatru foarte Mic din Piața Rosseti din București”².

Titulatura comună ”Cercul de Psihologie Medicală din Uniunea Societăților de Științe Medicale București” nu trebuie să mire. Este unul din multele tertipluri uzitate în epocă. Același Brăneanu pomenește de un alt cerc înființat de Săhleanu:

”Încă din anul 1970 a înființat împreună cu Dr. Cornelia Guja un seminar de Psihoinformatică (titlu gongoric în vederea supraviețuirii ideii), care a putut funcționa câtva timp la casa Studenților din București”³.

Ideea e că nu te deranja nimeni dacă era păstrată o discreție de complezență.

”Comisia” Cercul a făcut două anchete la fața locului, în data de 25 (în formulă restrânsă) și 30 martie 1970 (în formulă completă). La un an și câteva luni după ce fenomenele încetaseră să se manifeste (15.11.1968). Așa operativitate mai rar.

Câteva cuvinte despre participanți, cu mențiunea că operăm un stop-cadru relevant pentru acea dată:

• • • Paul Popescu-Neveanu (†1994). Vicepreședinte al Cercului. Profesor universitar în Secția Psihologie a Facultății de Filosofie, Universitatea București. ”Dicționarul de Psihologie” publicat ulterior (Ed. Albatros, București, 1978) îl are ca referent științific pe Săhleanu și cuprinde numeroși termeni de parapsihologie (printre care și ”poltergeist”);
    • Dr. Valeriu Mușătescu († 1979). Secretar General al Cercului. Nu ne este clară legătura cu autorul omonim care scria cărți de stomatologie în epocă. Alexandru Timoschenko îl descrie ca ”unul din pionierii parapsihologiei în România, care îi cunoscuse şi rămăsese în legătură prin corespondenţă cu prof. Hans Bender (†1979) de la Freiburg, sau prof. Martigny de la Institut Métapsychique International din Paris”⁴;
    • Dr. Alexandru Botta  din Brașov. Nu s-a identificat persoana;
    • Conf. dr. docent Victor Săhleanu (†1997). Personalitate policalificată, ”a pus bazele abordării multidisciplinare în știința României de după cel de-al Doilea Război Mondial”. Adept al parapsihologiei. La acea dată director adjunct la Centrul de Cercetări Antropologice al Academiei Române. Implicat în scandalul Meditației Transcedentale. Din 1950 Dosar de Urmărire Informativă cu numele de cod ”Săveanu Elian”;
    • Col. dr. Gheorghe Găitan, neurolog. A condus secția militară de neuropsihiatrie de la Spitalul Militar Central în perioada 1956-1982. Implicat în scandalul Meditației Transcedentale;
    • Ing. geofizician Andrei Apostol (n. 15 .11.1937). Absolvent al Institutului de Mine (1959), la acea dată lucra ca ”geofizician pentru alunecări de terenuri”. Radiestezist de teren (dowser). Emigrat în 1983 în SUA. Asupra lui vom reveni ulterior;
    • Pocco Mihaela. Cu o foarte mare probabilitate este vorba de Roco Mihaela (n. 4.10.1946). În 1969 obține licența de psihologie la Universitatea București, ca șefă de promoție. Mi-a fost profesoară; un om deosebit;
    • Dr. Corocleanu Manole (Brașov). Posibil medic primar Obstretică-Ginecologie.

Așadar persoane normale, care deși erau pasionate de parapsihologie, nu aveau niciun fel de capacități deosebite (paranormale). Ele erau răspândite prin diverse instituții (niciun ”Departament Zero” sau ceva cât de cât asemănător). Chiar și implicarea col. Găitan a fost pe persoană fizică, neimplicând SMC, unitate unde de-a lungul timpului s-au mai jucat unii-alții de-a parapsihologia (vezi cazul lui Constantin Dumitru, zis mai nou și Dulcan).

Despre ancheta realizată de ei în cazul Șoseaua Sălaj nu dorim să ne pronunțăm. Pe 1.10.1968 locatarii de la nr. 244, terorizați au chemat Miliția. Care nu apare în scenă decât după trei zile (4.10), odată cu producerea unor noi distrugeri. Însoțită de Procuratură. Nu s-au identificat cauzele; nu a fost prins nimeni. Deși timp de șase săptămâni zona devenise ”un nou Maglavit”, iar cazul ”a alarmat întreg Cartierul Ferentari”. Era un dosar de închis, prin 1970 îi venise timpul și Ministerul trebuia să iasă cu fața curată. Dar poate ne înșelăm noi!

Interesantă este și reacția preotului: ”Deși familia Chivu nu era credincioasă, Maria Potop a chemat un preot să «sfințească» casa (Preotul personal credea că «la mijloc este o mână de om»…!?)”. Vom regăsi același tipar acțional în Cazul poltergeist de la Chitila: preotul de parohie refuză să vină. Din nou, ”există o explicație”, dar nu dorim să insistăm.

Și ar mai fi ”cercetașii”: ”Martorul principal – și proprietarul – Chivu Gheorghe pretinde, că de la începutul manifestărilor și până astăzi, a fost vizitat de diferite persoane din București, Cluj și Sibiu, întreprinzând anchete personale. Nu are cunoștință ce au devenit acestea”.

Ciudată distribuție. Exact orașele unde, peste câțiva ani, se vor înființa cercuri de OZN – parapsihologie. Ca să fii campion trebuie să te antrenezi din timp și susținut…

”Un martor pe care nu-l cunoaștem, dar pe care ni l-a indicat proprietarul, este un oarecare Copil [s.n.] …, de la Academie (?!), un bărbat descris ca înalt, blond, cu ochelari, care a venit câteva zile la rând după-amiezele, dormind câtva timp în casă cu Chivu Gheorghe. După ce a asistat la căderea pietrelor, nu a mai revenit”.

Noi am tot regăsit pe un anume Copil în fel de fel de circumstanțe dubioase. O fi același, n-o fi? Mai săpăm…

Și ar mai fi inginerul Andrei Apostol, dowser-ul (radiestezistul). Din întreaga ”Comisie” e singurul care a participat direct la manifestări, în data de 30.10.1068. De remarcat că Cercul se înființează la o dată ulterioară evenimentelor din1968. Apostol poate fi considerat o forță în acțiune. Odată și i-a fost de-ajuns.

Între 1970 și 2020 nimeni nu a pus cap la cap acest ”Proces Verbal” cu dosarul deschis și închis de Procuratură și cu notele informative ale Securității, care sigur au existat. Cum semnificativ cugeta Silviu N. Dragomir în Cazul Chitila (pe care-l vom aborda în episodul următor):

”Am cumpănit dacă să apelăm la miliţia locală. Mai mulţi mar­tori ne spuseseră că miliţienii făcuseră cercetări și desigur că ei ne-ar fi putut furniza ceva date certe. Pe de o parte teama că am fi fost refuzaţi din cauza secre­tului de serviciu, iar pe de altă parte teama că din anchetatori am fi devenit anchetaţi [s.n.], ne-au făcut să părăsim această pistă”.

La fel ca și în celelalte cazuri, scenariul a fost identic: nu s-a încercat să se lămurească nimic, nu s-a dorit nicio certitudine, ci doar o poveste frumoasă, care începe și se termină cu ”poate că”…

N.B. Mulțumim penstru sprijinul acordat în realizarea PDF-ului dlui. D.G. Materialul brut (revista cu dedicație de la autor pentru Călin. N. Turcu) a fost pus la dispoziție de ASFAN-România și scanat în cadrul C.I.D.).

Update 2020: Pe Gheorghe Gavrilă Copil noi l-am cunoscut la o vârstă înaintată, la ADR (Academia Dacoromână). Însă S.N. Dragomir, care-l știe din alte timpuri, ne-a confirmat portretul robot ”înalt, blond, cu ochelari”. Deocamdată, nu am avut posibilitatea să-l confruntăm pe G.G. Copil.

Note: ^1,4”Ce au însemnat pentru mine ştiinţele de graniţă?”, interviu realizat de Nini Vasilescu. Alexandru Timoschenko, prieten de o viața cu G. Constantinescu, este contradictoriu, oferind ambele date; ^2,3Dan Corneliu Brăneanu – ”Explorări în enigmatic”, vol. II, Ed. C.I.D., București, 2016, pg. 147.