Tăblițele ”de la Sinaia”

… Dan Romalo este convins că ansamblul de plăci de plumb este de origine antică, altfel spus, că avem de-a face cu niște originale. Principalul său argument derivă din ilustrarea asociată cu textele plăcii 21, pe care apare planul cetății Sarmigitoiuzo. (…) Autorul face în cartea amintită o comparație între schema de pe placa de plumb și planul modern al ruinelor cetății de la Grădiștea Muncelului, care scoate în evidență «corespondențe topografice și toponimice surprinzătoare»1.

Nu ne propunem să detaliem argumentația lui Romalo; cartea sa este liber distribuită pe Internet și accesibilă oricui este interesat2. ”Corespondențele toponimice” invocate de el sunt dubioase; într-un veritabil arc peste timp, Iacob Livescu și Răzvan Anghel, la depărtare de un secol și jumătate unul de altul, ne arată cât de greșite sunt ”traducerile” lui Nea Dan. Rămân în discuție ”corespondențele topografice”:

… întrebarea lui Romalo «cum au putut niște plăsmuitori fără sprijin temeinic (…) să capete cunoștințe atât de aprofundate despre structura cetății de la Grădiștea de Munte, încă ascunsă pe vremea aceea, precum cele dovedite de planul de pe placa de plumb?”» rămâne, deocamdată, fără replică din partea susținătorilor ipotezei falsurilor3.

Partea hazoasă este că replica n-a venit din partea ”susținătorilor ipotezei falsurilor”, ci de la un susținător al autenticității lor. De la inginerul Adrian Emil Bora, prin studiul ”În sfârşit, Sarmizegetusa Regia! Pe malul Streiului, la Pui, judeţul Hunedoara”:

Comunicarea de faţă are ca subiect identificarea locaţiei cetăţii care apăra capitala Daciei pre-romane – Sarmizegetusa Regia, la poalele dealului Măgura, pe malul drept al Streiului, satul Pui, judeţul Hunedoara. În lucrare este prezentată concordanţa între informaţiile furnizate de unele surse antice despre cetatea Sarmizegetusa Regia, pe de o parte şi elementele reliefului local precum şi vestigiile remarcate în teren în zona menţionată pe de altă parte, concordanţă constatată prin observaţii directe la faţa locului.

Gradul de concordanţă înregistrat ne permite să afirmăm că identificarea este certă, de unde concluzia imediată că informaţiile folosite sunt veridice şi autentice4.

In brevi, Bora pleacă de la aceeași linie de start cu Romalo, aleargă aceeași pistă și marchează un finish alternativ – Pui din Hunedoara vs. Grădiștea de Munte:

Unele dintre plăcile de plumb (nr. 21 şi nr. 84), au avut un rol determinant în localizarea Sarmizegetusei la Pui, furnizând majoritatea informaţiilor relevante. Întrucât concordanţa între descrierea grafică din plăci şi realitatea din teren a condus la identificarea locaţiei până acum necunoscută a cetăţii, iar în textul acestor plăci este specificată clar şi denumirea acesteia, în mod logic şi fără nici o îndoială este confirmată veridicitatea informaţiilor şi deci autenticitatea plăcilor!5.

Romalo și Bora uzează aceleași date (cu punct de sprijin în tăblițele ”de la Sinaia”), aplică coerent aceleași metode de prelucrare a lor (ultimul își completează arsenalul cu hărți, imagistică satelitară și cercetare de teren) și ajung la rezultate diferite. În cel mai fericit caz, interpretarea corectă ar fi că informațiile oferite de artefacte sunt prea sumare și/sau prea vagi pentru a conduce către o identificare în teren concludentă. Aceasta era susținerea regretatului academician Vulpe și printre rânduri ar trebui sesizată și o mare eleganță a exprimării:

HȚ: – Cetatea Sarmizegetusa a fost descoperită mult mai târziu decât au fost făcute plăcile, și totuși, este reprezentată cu destulă fidelitate față de modelul real…

AV: – E făcută atât de schematic, încât orice reprezentare de castru roman sau de cetate medievală ar fi corespuns la fel de bine6.

Depășește sfera noastră de preocupări dacă A.E. Bora are dreptate sau nu și dacă capitala dacilor chiar a ființat odinioară la Pui, în Hunedoara. Noi doar i-am contextualizat studiul.  Dl. Bora pare sincer interesat de ceea ce el consideră a fi o eroare de atribuire (capitala dacilor de la Grădiștea) și o mare enigmă istorică. Se prezintă ca rezolvator de probleme (”Problem Solving”) pe care, prin virtutea profesiei, le abordează inginerește. Nu are nici o legătură cu satul hunedorean, deci nu este vorba de patriotism local. Nu este un dacoman, deși anumite contaminări răzbat din discursul său, printre care delictul de opinie al specialiștilor, rezolvabil totalitar printr-un viitor ”azil profesional7 (nu vă faceți griji, dl. Bora e om liniștit, dar câteodată e rău de limbă, ca toți românii de altfel). În prezent încearcă să inițieze un dialog cu istoricii, pentru a-și prezenta descoperirile. Din nou, nu este treaba noastră dacă el caută doar validare sau dacă îl interesează purul adevăr istoric. Timpul va arăta ce și cum.

Există o raportare duală la istoricii și arheologii ”oficiali”. Pe de-o parte ambii autori se folosesc de rezultatele lor (așadar îi prezumă onești!) ca premize pentru propiile construcții. Pe parcurs însă, discursul lor introduce gradual o pleiadă de acuze, puțin sau chiar deloc fondate. Nu este ceva izolat sau specific lui Romalo și Bora. E un model specific diletanților, pe care l-am întâlnit de nenumărate ori și exemplificat în varii ciurcumstanțe în lucrarea noastră. (Folosim ”diletanți” pentru a indica persoane străine unui domeniu de studiu, care nu-i cunosc nici fundamentele și nici rigorile, și care tocmai de aceea, nefiind îngrădiți de ele, își asumă libertăți dincolo de anumite limite. În scurtul citat de mai jos, Romalo demonstrează că habar n-are de istoria arheologiei, nu importă dacă autohtonă și universală:

”… dacă se presupune că studiul se referă la o plăsmuire sau un fals, realizarea lui trebuie să se fi produs înainte de mijlocul secolului nouăsprezece. Asta deoarece după acea perioadă un astfel de fals nu ar mai fi avut nici o șansă să se impună în lumea istoricilor și nici în cea a colecționarilor români, prea evoluate pentru a-l mai putea accepta ca autentic8.

Și cu toate astea are păreri istorice și despre istorici!)

Cum spuneam și-n titlu, Sarmisegetusa a căzut. Nu cetatea propriu-zisă, ci doar folosirea ei ca argument în autenticitatea tăblițelor de plumb ”de la Sinaia”. Ideea de a supune datele de pe tăblițe probei terenului și implicit validarea artefactelor prin descoperirile astfel operate nu era originală; Iacob Livescu o enunță încă din 1888:

”Acéstă descriere, fără referențe la veracitatea și originalitatea planșelor, mi se pare că merită din tóte punctele de vedere interesul studioșilor, spre a ajunge de la incert, conjecturĭ și basme, la un criteriŭ cert, positiv, real. Orĭ-cine cu ușurință póte acum calcula posițiunile și a urmări a lor descoperire, destul numaĭ să avem un punct de plecare9.

***

În continuare prezentăm studiul dlui. Adrian Emil Bora, în format ”așa cum este”. Inițial ne-a fost semnalat de dl. Dumitru Manolache, ulterior am aflat că și Răzvan Anghel știa de el de ceva timp. La rândul nostru l-am primuit de la dl. Bora acum câteva luni, cu rugămintea de a nu-l publica până când anumite contacte cu persoane și instituții nu s-ar finaliza. Versiunea de față este varianta nouă, corectată și îmbunătățită de autor:

 

 

 

Note: 1Dumitru Manolache – ”Tezaurul Dacic de la Sinaia. Legendă sau adevăr ocultat?”, Ed. Dacica, București, 2006, pg. 163-164; 2Dan Romalo – ”Cronică getă apocrifă pe plăci de plumb?”, Ed. Alcor, București, 2005, pg. 263-266; 3D. Manolache, – Op. cit.,  pg. 165; 4Adrian Emil Bora – ”În sfârşit, Sarmizegetusa Regia! Pe malul Streiului, la Pui, judeţul Hunedoara (rev. 1)”,  pg. 1; 5Adrian Emil Bora – Op. cit., pg. 3; 7Unde vor cere azil profesional (s.n.) acei specialişti care s-au pronunţat în public că plăcile sunt false, dacă în viitor se vor descoperi alte plăci similare, într-un context arheologic care să-i oblige pe toţi să le recunoască ca autentice?”. Indicăm acest pasaj nu pentru a-l incrimina pe autor, ci pentru a-i pleda cauza: A.E. Bora e zdravăn la cap. Plecând de la fragmentul de mai sus și noi am fost tentați inițial să credem altfel, ba chiar i-am și reproșat dlui. Manolache că ne pune în legătură cu damblagii; 8D. Romalo – Op. cit., pg. 265-266; 9Jacob Livescu – ”Cetățĭ dace, Comandanțiĭ și drumurile” în ”Vocea Covurluiului”, nr. 3565/10.02.1888, pg. 2.