Plumbul tipografic de la ad verecundiam la ad populum

”Se spune’n cartier, o spun băieții mei”

 

Este de notorietate publică că artefactele cunoscute sub denumirea de Tăblițele ”de la Sinaia” sunt turnate din plumb tipografic de secol XIX. Numai că notorietatea publică nu este o atestare implicită a adevărului (argumentum ad populum).

Teoria aliajului tipografic a intrat în scenă târziu, în 2003, odată cu analizele efectuate la IFIN:

”… analizele efectuate la Insitutul de Fizică și Inginerie Nucleară de către dr. Bogdan Constantinescu, în iunie 2003, pe mostre extrase din toate cele 35 de piese rămase, au demonstrat fără putință de tăgadă că plumbul este modern – rețeta tipică plumbului tipografic de sec. XIX, în compoziția căruia se adăuga staniu”¹.

Paranteză. Al IV-lea Congres Internațional de Dacologie s-a desfășurat la București în iunie 2003, zilele 19 și 20 ale lunii. Cu această ocazie, Augustin Deac reintroduce în piață povestea tăblițelor. Cu o operativitate demnă de invidiat, cineva de la IAB primește indicativul de alarmă de luptă parţială și trimite obiectele la Măgurele, la analize. Care analize au durat aproape un an, dovadă că nu s-a ajuns la alarmă de luptă în toată regula. Închidem paranteza.

”Iată un fragment din raportul d-lui dr. Constantinescu, din data de 11 mai 2004: «Probele se încadrează în trei tipuri: 96% Pb, 4% Sn; 97% Pb, 1.5% Sn, 1.5% Sb, ambele tipuri sunt gen aliaj tipografic; 98% Pb, 1.2% Sn, 0.8% Zn care pare tot tipografic, cu zinc din minereul original. Urmele sunt total nerelevante (fier, cupru mai ales). Deci Pb e clar aliaj modern, posibil secolul XIX»”².

Dr. Bogdan Constantinescu (†2019) a fost un fizician specializat în arheometrie³. Deși a avut parte de unele controverse, rezultatele lui profesionale sunt incontestabile. Ne îndoim că într-un document semnat de domnia-sa ar fi putut afirma că un element chimic (Pb) este ”clar aliaj modern”. La fel de dubioasă este formularea ”sunt gen”, lesne aflătoare mai ales la cei licențiați în școala vieții. Reținem cele trei tipuri de aliaj identificate:

• • • 96% Pb, 4% Sn;
    • 97% Pb, 1.5% Sn, 1.5% Sb;
    • 98% Pb, 1.2% Sn, 0.8% Zn.

Despre primele două se afirmă că: ”ambele tipuri sunt (s.n.) gen aliaj tipografic”, iar despre cel de-al treilea că ”pare (s.n.) tot tipografic”. Nu cunoaștem în ce-a constat proba de referință, indicându-se doar că ”s-au făcut comparații și cu o medalie de plumb din vremea lui Cuza, a cărei compoziție este aproape identică cu cea a plăcilor”⁴. Credem că este vorba de Medalia⁵ Unirea Principatelor 1859. În rest, probabil există undeva menționat că pe vremea lui Cuza medaliile se turnau în plumb tipografic…

”Un buletin tehnic al analizelor nu a fost însă publicat plenar”, remarca Dr. Daniel Spânu, adăugând:

”Ar fi trebuit precizată metoda analitică și ar fi trebuit comparată compoziția elementală a plăcilor «de la Sinaia» cu cea a unor mostre certe de «plumb tipografic din secolul al XIX-lea». Publicul ar mai fi trebuit lămurit și care este diferența dintre «plumb tipografic din secolul al XIX-lea» și… plumb”⁶.

Luând în serios îndemnul dlui. Dragoș Daniel Spânu, am căutat date despre aliajele folosite în epoca, pe teritoriul și în domeniul de referință. Aliajele tipografice de plumb sunt ternare (Pb-Sb-Sn), în compoziție intrând plumb (Pb),  antimoniu (sau stibiu, Sb) și staniu (sau cositor, Sn):

”Plumbul este un metal ieftin, cu un punct de fuziune scoborît (337°C)  şi foarte plastic, deci uşor de procurat şi prelucrat. Fiind însă prea maleabil, are o mică rezistență la compresiune şi uzură. De aceea i se adaugă antimoniu, – care-i mărește duritatea şi rezistenţa dar şi fragilitatea. Cum antimoniul are un punct de fuziune ridicat (630° C), el ridică punctul de fuziune al aliajului. Pentru a-l scoborî, pentru a mări rezistenţa la compresiune a aliajului, pentru a-i reduce fragilitatea şi pentru a-l face – în acelaş timp – cât mai fluid în stare de fuziune, se adaugă şi cositor, care se topeşte la 231°C. Cositorul măreşte şi aderenţa la cerneală a suprafeţei aliajului rezultat. Acest aliaj mai satisiace necesitatea ca în momentul răcirii să aibă o uşoară tendinţă de dilatare pentru a umple foarte exact forma în care este turnat şi pentru a nu prezenta sufluri şi porozităţi”⁷.

Deși nu se cunoaște valoarea procentuală a părților, aliajul folosit de Johannes Gutenberg era același. Da, Gutenberg, secolul XV.

Din Hütte, ”Manualul inginerului”, cunoscut și ca Biblia inginerilor de pretutindeni:

”Metale pentru litere de tipar. Elementele de bază ale aliajului: plumb, staniu, stibiu. Conținutul de plumb 35…93%, de staniu 3…60%, de stibiu 4…30%”⁸.

Observăm că deși procentele variază pe o plajă largă, jocul este între anumite valori de minim și maxim, în afara cărora nu se obțin parametrii intenționați. Sau, cum spunea un pasionat de piese turnate artizanal, cu tematică istorică: ”Problema este găsirea amestecului potrivit. Prea mult staniu și figurina este prea tare. Prea mult plumb: prea moale. Fără antimoniu: îi lipsesc detaliile”.

Aliajul tipic este ”70% plumb, 20-25% antimoniu și 5-10% cositor”⁹, cu diverse variații. Uzual procentul de Pb este chiar mai mic de 93%, iar valori de 96-98% sunt lipsite de sens în mediul tipografic. Până în prezent, valoarea cea mai mare pe care am putut-o identifica este în aliajul de stereotipie: ”80 părti plumb mole, 15 ” antimoni, 5 ” cositor”¹⁰. Trebuie spus că o bună parte din secolul XIX, aliajul pentru ”tipe” (literele de tipar) s-a preparat local, în atelierele tiparnițelor. De aici rezulta o diferență de rețetar, ba chiar diferențe de la un lot la altul.

Concluzionând, nici unul dintre aliajele evidențiate de analizele de laborator din 2003 nu are calitatea de ”aliaj tipografic”. Mai mult, cel titrat ”96% Pb, 4% Sn” este tradițional¹¹ utilizat pentru turnarea de soldăței de plumb.

Ajunși în acest punct ne întrebăm cum este posibil ca o eroare de acest fel să se fi rostogolit în așa mare măsură. Cunoaștem tipicul ”creațiilor” dacomane, simple colecții de preluări neverificate și rar înțelese cum trebuie, ordonate mai mult sau mai puțin coerent, cât să iasă discursul cu verdict prefabricat. Dar retorica ”plumbului tipografic” o găsim și la istorici¹², oameni subțiri și cu pretenții. Am început cu apelul la majoritate, încheiem cu argumentum ad verecundiam (din respect). Ambele marchează erori logice.

 

Note: ^1,2Aurora Pețan – ”Adendda: studiu istoric și filologic”, în Dan Romalo – ”Cronica getă apocrifă pe plăci de plumb?”, Ed. Alcor, București, 2005, pg. 314; ³Daniela Cristea‑Stan – ”Bogdan Constantinescu”, în SCIVA, tom 70, nr. 1-4, Bucureşti, 2019, p. 377-383; ⁴Aurora Pețan – Op. cit., pg. 314; ⁵”s’au făcut şi medalii de plumb în mărime de 35 mm, cari sʼau distribuit la țărani”, în BSNR, ”Catalogul medaliilor moldo-române cunoscute dela anul 1600 pana la 1906”, București, 1906, pg. 22; ⁶Daniel Spânu – ”Ficțiune și istorism sau trecutul ca alchimie. Observații asupra plăcilor din plumb «de la Sinaia». Un eseu”, în ”Arhitectură. Restaurare. Arheologie: in honorem Monica Mărgineanu Cârstoiu”, Ed. A.R.A., București, 2021, pg. 420; ⁷Alexandru D. Bunescu – ”Tehnologie grafică”, București, 1943, pg. 13; ⁸Hütte – ”Manualul inginerului”, Ed. AGIR, București, 1947, pg. 866; ⁹Josif R.W. Krannich – ”Manual grafic”, Ed. Cartea Românească S.A., București, 1928, pg. 19; ¹⁰G. Filip – ”Stereotipia”, în ”Almanach tipografic”, București, 1897, pg. 89; ¹²Îl excludem pe B.D. Spânu, deoarece acesta indică problemele cu o foarte fină ironie. Atât de subtilă, încât scapă majorității cititorilor săi. Ne întrebăm însă dacă etalarea măiestriei literare concordă sau nu cu scopul unui studiu științific.