Bă, eşti Agarici? (I)

”A plecat la vânătoare Agarici
A plecat ca să vâneze bolşevici…”

Printr-o ciudată ironie a sorţii, cuvântul de argou ”agarici” desemnează o persoană fraieră, un prostănac aflat în afara ”problemei”, care adesea vorbeşte pentru a se afla “în treabă”.

Bunicii celor atât de slobozi la gură poate-şi mai amintesc de un şlagăr la modă în anul 1941 (versuri: Păstorel Teodoreanu, muzica: Gherase Dendrino) care amintea de faptele unui agarici. Horia Agarici. Eroul aviator Horia Agarici, supranumit Salvatorul Constanţei.

La o zi de la începerea ofensivei pe linia Prutului (23 iunie 1941) are loc prima confruntare aeriană a războiului, în zona Constanţa, avându-l ca protagonist pe Horia Agarici.

În 1941, el comanda Escadrila 53, dislocată pe aerodromul Mamaia, dotată cu avioane Hurricane, destinată apărării litoralului românesc. În dimineaţa de 23 iunie 1941, piloţii escadrilei primesc ordinul de a escorta o formaţiune de bombardiere. Pe traseu, Horia Agarici, liderul formaţiei de avioane de vânătoare, este nevoit să se întoarcă la bază din cauza unor scurgeri de combustibil.

La ora prânzului sunt semnalate bombardiere sovietice, care, după toate aparenţele, se îndreptau spre Constanţa pentru a bombarda portul. Trecând peste regulamente, Horia Agarici decolează precipitat, fără ordin, fără copilot, cu un singur rezervor plin. La o altitudine de 600 de metri, interceptează un grup de cinci avioane de bombardament, neînsoţite de protecţia aviaţiei de vânătoare. Beneficiind şi de o poziţie favorabilă, avioanele inamice sunt doborâte ca gâştele dintr-un stol. Agarici doboară două bombardiere, avariind un al treilea, luat în colimator şi doborât ulterior de apărarea de coastă antiaeriană. Celelalte două avioane sovietice au abandonat misiunea, Agarici revenind la sol în limită de benzină.

Această victorie aeriană, în afară de apărarea cu succes a facilitaţilor portuare de la Constanţa, a sporit mult moralul trupelor aflate pe front. Şlagărul menţionat mai sus aminteşte de popularitatea lui Agarici în rândul trupei şi al populaţiei din Bucureşti până în Caucaz.

Horia Agarici a primit pentru faptele sale de arme ”Virtutea Aeronautică clasa a treia”, ”Coroana României cu spade şi panglică de Virtute Militară clasa a cincea” şi ”Crucea de fier” germană, fiind avansat la gradul de căpitan aviator.

Ulterior, ineditelor fapte de bravură le corespunde firea tipic balcanică a unor grade superioare. Invidia şi atitudinea denigratoare îi determină să-l retragă pe Agarici de pe linia frontului, fiind detaşat ca pilot de încercare la IAR Braşov. Datorită faptului că era şi poet, acestuia i se impută o fire visătoare, melancolică şi incapabilă de luptă. Absurditatea acestor afirmaţii este dovedită şi de doborârea a încă trei avioane inamice, atunci când i s-a permis să revină în luptă.

Pentru a fi imparţiali, amintim că atitudinea cadrelor superioare faţă de ”agarici” poate avea şi explicaţii de altă natură: odată preluat de propaganda de război, Agarici trebuia protejat. Eventuala sa pierdere într-un duel aerian ar fi afectat moralul trupelor, ceea ce nu era de dorit. Bineînţeles, este doar o ipoteză…

Odată cu pierderea războiului, la indicaţiile sovietice şi cu acordul servil al cozilor ”de topor” autohtone, Horia Agarici este degradat în anul 1955, având soarta multor militari români care s-au distins pe frontul de Est. Este reabilitat în 1965, pe fondul răcirii accentuate a relaţiilor dintre regimul de la Bucureşti şi Moscova.

În 1982 Horia Agarici decedează la Eforie, fiind înmormântat la Cimitirul Central din Constanţa. La 15 iunie 1994, Horia Agarici este reînhumat la Cimitirul Eroilor Neamului din Constanţa, ca o recunoaştere tardivă a meritelor acestui erou dăruit văzduhului.

Poate că ar fi prea mult să afirmăm că braţul lung al bolşevicilor a ”brodat” în timp conotaţiile negative ale cuvântului ”agarici”. Trebuie totuşi menţionată practica curentă a serviciilor secrete politice afiliate Moscovei de a discredita, prin orice mijloace, elitele şi simbolurile naţiunilor ajunse printr-un accident al istoriei, satelite ale sale. Nu este aşadar nici exclus, nici improbabil să existe o mână străină în această chestiune. Ceea ce nu ar fi deloc însă o scuză pentru autohtonii prea amnezici şi prea grăbiţi să înghită pe nemestecate găluştile altora.

Acestea fiind spuse, poate că termenul ”agarici” nu va mai fi folosit cu sens peiorativ, iar aviatorului erou Horia Agarici i se va arăta respectul post-mortem cuvenit.