J. B.

Pe o binecunoscută centură socială, dna. Gina Ciobanu, o apropiată a Cristianei Pănculescu, îi răspunde unui nedumerit despre centrii energetici ai Terrei, Bucegi, cercetările ei împreună cu domnișoara și receptarea lor de către public. Alăturăm câteva comentarii și dezvoltăm subiectul.

 

 

Formularea este paradoxală, despărțind acești centri de resimțirea manifestă a unor energii asociate lor. Posibil, fie! Într-adevăr, oamenii de munte au rar asemenea idei; ele aparțin mai degrabă celor care n-au de-a face cu înălțimile.

Unde nu putem fi de acord: ”Înainte de decembrie 1989 nimeni în afară de Cristina Pănculescu nu a scris despre centrii energetici ai Terrei”. Bănuim că se referă la spațiul românesc, de vreme ce chiar autoarea își plasează inspirația în publicistica francezului Robert Charroux. (Ar mai fi niște pasaje din Eliade; le păstrăm în rezervă). Dar nici în privința priorității autohtone n-are dreptate.

Dăm cuvântul lui G. Lungulescu:

Când Annie Besant, în aceeaşi măsură şefa teosofiei mondiale şi a unei asociaţii oculte femenine, cu vădit caracter anticreştin a crezut că poate afla în cercurile marilor mistici, indieni şi tibetani cheia tainelor spirituale ale lumii, aceia i-au făcut singura favoare de a-i indica doar munţii Carpaţi şi Dacia «drept al 7-lea centru spiritual al lumii».

Socotind muntele «Deva», – care în sanscrită înseamnă «divinitate», drept locul privilegiat al Cerului, Annie Besant, cu un an înaintea morţii Bucurei Dumbravă , care a însoţit-o în misteriosu- i pelerinaj , – a dormit o noapte în vârful cetăţii, unde tradiţia şi scriitorii saş i, afirmă , că s’ar fi petrecut şi scena jertfei supreme a lui Decebal1.

Așadar, încă din 1943 Lungulescu asociază România – Dacia, Carpații – cu un centru energetic și nu oricare, ci al șaptelea,  Sahasrara, exact ca domniloara P. Mai mult chiar, este foarte probabil ca afirmațiile lui Lungulescu să fie contribuție originală, propriile fandaxii. Iată de ce:

Între 17-22 mai 1929, are loc la Budapesta Congresul Teosofic Mondial. Consecutiv, Annie Besant și un numeros grup de teosofi pun  de-un sejur la Hunedoara:

Un grup de teosofi străini la noi. În ziua de 23 Mai, d-na Annie Besant însoțită de Monseigneurul Wedgwood și de un grup de 80 teosofi de pe întreg pământul, vor sosi la Hunedoara pentru o sărbătorire spirituală.

Cu această ocazie prefectul județului a organizat primiri în fiecare gară cu delegații în portul național.

E posibil ca d-na Besant să vină însoțită de un grup mai mic, la București, pentru o conferință publică2.

 

 

 

Însă, ca în bancurile cu Radio Erevan, nu era motocicletă, era bicicletă și nu i-a fost dată, i-a fost luată. Într-adevăr, amintitul ritual de incubație viza Castelul Huniade și nu Cetatea Devei, iar Prințul Rákóczi era Maestrul înălțat al celei de-a șaptea raze, Conte de St. Germain și nu centrul energetic.

Lungulescu nu face confuzii, ci mistifică pe linie, întoarcând realitatea la 180° doar pentru a-și susține ideile proprii. Cam ca donșoara al cărui nume este atât de necunoscut, încât nici nu mai merită pronunțat.

Pe 24 mai 1929 , Besant se întoarce la Budapesta:

Vineri seară, Annie Besant a fost primită de guvernator, care a stat trei sferturi de oră în conversație directă cu Annie Besant, care luptă pentru revizuirea Tratatului de pace de la Trianon și pentru dreptate pentru Ungaria3.

Teosoafa octogenară A. Besant era o susținătoare a naționalismului maghiar și a revizuirii Trianonului, nicidecum o îndrăgostită de România. Periculoase rău aceste babe băgăcioase.

 

 

Cât despre G. Lungulescu, ne autogratulăm că am reușit să-i redescoperim, din colbul timpului și noapte uitării, numele, opera și contribuția. Mai avem multe de spus despre el; de exemplu de unde și până unde Deva. De la filonul dacoman hindo-sanscrit interbelic, al cărui apropiat era. De acolo!

 

Note: 1G. Lungulescu – ”Cununa de spini a Mântuitorului”, în ”Universul”, nr. 113/ 28.04.1943, pg. 3; 2*** – ”Un grup de teosofi străini la noi”, în ”Dimineața”, nr. 8057/ 24.05.1929, pg. 8. Știrea apare și în Adevărul, nr. 13930/25.05.1929, pg. 2; 3S.I. – ”Miért utaztak Annie Besant és hivei Vajdahunyaarda?” , în ”Ujság”, nr. 117/26.05.1929, pg. 11.

Cele două fotografii de epocă sunt luate de aici.