J. B.

În ”Dimineața magicienilor”, Bergier și Pawells fac o serie de afirmații nefondate, perpetuate ulterior din lene, incurie și interes. Subtitlului ”Rugăciunea de pe Elbrus” îi corespunde următoarea dezvoltare:

În primăvara următoare, când trupele au invadat Caucazul, avu loc o ceremonie bizară. Trei alpiniști S.S. s-au cățărat pe culmea Elbrus, munte sacru al arienilor, leagăn al vechilor civilizații, pisc magic al sectei «Prietenilor lui Lucifer». Acolo au înfipt drapelul cu svastică, binecuvântat după ritul Ordinului Negru. Binecuvântarea drapelului pe culmea Elbrus trebuia să marcheze începutul noii ere. De atunci încolo, mersul vremii avea să se supună, iar focul să învingă gheața timp de milenii. Anul precedent se întâmplase o serioasă decepție, dar nu fusese decât o încercare, ultima înaintea adevăratei izbânzi spirituale. Și, în ciuda avertismentelor meteorologilor clasici care anunțau o iarnă și mai groaznică decât cea dinainte, în ciuda miilor de semne amenințătoare, trupele urcară spre nord și Stalingrad, ca să taie Rusia în două1.

Deși contrafactuală, cartea celor doi francezi, unul rus și unul evreu, e foarte bine scrisă. Te prinde în mreje, te poartă prin vise și dacă-ți lipsește spiritul critic, începi nu doar să crezi, dar și să propăvăduiești teza realismului fantastic.

În studiile sale marcate de omfalomanie (obsesia compulsivă a Centrului), domnișioara Cristiana Pănculescu consideră citatul de mai sus ca realitate incontestabilă și solidă temelie pentru propriile construcții imaginare. Care este realitatea?

 

 

Citat din memorialistica lui Albert Speer:

Exact atunci a sosit la Cartierul General ştirea că un detaşament al trupelor de munte germane a cucerit Elbrusul, vârful cel mai înalt al Caucazului; pe acel munte, înalt de 5600 de metri, înconjurat de gheţari uriaşi, soldaţii noştri arboraseră drapelul german. Evident, era vorba de o operaţiune inutilă, de foarte mică anvergură, de altfel, ea trebuia considerată ca o aventură a unor alpinişti exaltaţi. Noi am avut toată înţelegerea pentru această năzdrăvănie care, în rest, ne părea lipsită de urmări şi total nesemnificativă. L-am văzut deseori pe Hitler la mânie, rar însă mi-a fost dat să asist la o asemenea izbucnire de furie ca atunci când a primit această ştire. A vociferat ore în şir, ca şi cum tot planul său de campanie ar fi fost ruinat prin operaţiunea respectivă. Trecuseră deja câteva zile, dar el tot mai continua să-i înjure pe «cretinii ăştia de alpinişti care ar merita să fie duşi în faţa tribunalului de război», în plin război, se ambiţionaeră prosteşte să cucerească muntele, în ciuda dispoziţiilor lui de a se concentra toate eforturile în direcţia Suhumi. «Iată cum se respectă ordinele mele!» spunea el2.

Vom vedea că nici Himmler nu a ieșit satisfăcut din această aventură.

 

 

Episodul Elbrus pe larg3.

Operaţiunea Braunschweig, numită astfel după oraşul german omonim, desemna în anul 1942 acțiunile militare germane din Rusia, mai precis ofensiva de vară începută în ziua de 28 iunie. Prin Directiva nr. 45 (/23.07.1942), Hitler împărtea Grupul de Armate Sud în Grupul de Armate A (vizând Caucazul și Baku; Operaţiunea Edelweiss) şi Grupul de Armate B (cu obiectivul Stalingrad și, dacă este posibil, Astrahan; Operaţiunea  Fischreiher). Bifurcarea este considerată una din cauzele dezastrului de la Stalingrad, dar este totodată şi punctual de început al aventurii Elbrus.

La începutul lunii august (sursele nu coincid în privința datei; 5 sau 9), generalul Karl Hubert Lanz de la 1. Gebirgs-Division îi încredințează ordonanței sale, căpitanul Heinz Groth, misiunea de a constitui o Sonder-Hochgebirgskompanie, cu ținta cuceririi Elbrusului. Este de menționat că superiorii ierarhici, în special comandantul XXXXIX Gebirgs-Armeekorps, generalul Rudolf Konrad, au acceptat tacit expediția alpină, deși i-a negat orice beneficiu tactic.

Cu sprijinul logistic al V. Fliegerkorps (feldmareșalul Robert Ritter von Greim), este efectuat un zbor de recunoaștere a muntelui, căpitanul Groth fiind și el la bordul avionului.

În data de 12 august grupul Groth atinge versantul sudic al muntelui Elbrus, instalează o tabără și pregătește ascensiunea.

 În 16 august, grupul reușește să ia în stăpânire două obiective, un refugiu de mare altitudine – Elbrushaus (Prijut 11) și stația meteo din imediata apropiere (Prijut 9). Remarcabil este că datorită efectului surprinderii și negocierilor, țintele au fost preluate de la ruși fără a se trage niciun foc de armă. Soldaților și civililor sovietici li s-a permis să coboare în vale, neexistand victime din rândul lor. Obiectivul a fost fortificat cu o poziție de artilerie și un cuib de mitralieră.

În zilele de 19 și 20 august au loc două încercări de a atinge vârful, ratate din cauza vremii proaste. În 21 august, ora 3 am, soldații sub comanda lui Groth ating vârful (16 din 1. GD și 5 din 4. GD), in ciuda condițiilor meteo, care continuau să fie defavorabile.

Muntele Elbrus are de fapt două vârfuri, între ele fiind o șa, unde era aflat și refugiul. Vârful estic este mai mic (cota 5621), cel vestic fiind principal (cota 5642). Datorită vizibilității reduse, s-a greșit ținta: în ziua de 21 a fost atins din greșeală vârful estic.

În 23 august o altă echipă, condusă de sublocotenentul Herbert Leupold atinge vârful vestic. Inițial constituită din 8 alpiniști militari, 4 au fost nevoiți să renunțe din cauza epuizării.

Fotografiile așa-zis făcute în 21 și 23 sunt regizate, fiind ”trase” la o lună de la evenimente. În ambele zile vremea rea nu a permis să se facă fotografii sau să se filmeze pe peliculă cinematografică. În 7.09.1942, Hans Ertl, supreanumit ”fotograful lui Hitler”, un împătimit montaniard, a participat la o reeditare a ascensiunii, pentru a obține materiale pentru aparatul de propagandă. Episodul este povestit în detaliu în cartea sa, ”Als Kriegsberichter 1939-1945”.

O a patra echipa, formata din doi alpiniști, dispunând de o dispensă specială din partea generalului Konrad, rateaza în septembrie 1942 atingerea vârfului. Ambii au decedat în timpul ascensiunii și cadavrele lor nu au fost găsite niciodată.

 

 

În jurnalul lui Heinz Groth se menționeaza intenția unui grup SS de a escalada muntele, dar este mai mult reflexia literară a unui zvon. Nu există nici o dovadă că personal din SS a urcat în perioada 1942-1943 pe Elbrus.

Episodul Elbrus este bine documentat de istorici; pete albe mai există doar în privința unor nume individuale, deși unitățile participante sunt cunoscute. Situația din teren nu permitea unei expediții SS să treacă neobservată:

⦁ Ideea ascensiunii nu a plecat in nici un caz de la Heinrich Himmler. Generalul Rudolf Konrad nu ar fi fost în acest caz atât de sceptic, fiind periculos la acea vreme să-ți exprimi și mai ales să-ți transpui în scris îndoielile la o cerere a lui Himmler în persoană;

⦁ Citatul din memoriile lui Speer nu lasă urmă de îndoială; Adolf Hitler nu s-a aflat la originea acțiunii;

⦁ Componenta echipelor Groth si Leupold este cunoscută, din nici una nu făcea parte personal SS;

⦁ Toate echipele au tranzitat Elbrushaus, poziție fortificată și unde a staționat permanent o mică garnizoană germană. Groth a găsit acolo o poziție rusească; nu trecuse nici picior SS prin zonă;

⦁ Nici Hans Ertl și nici rușii care au survolat și ulterior recucerit vârful n-au găsit urme ale prezenței, mai mult sau mai puțin ritualice, a SS-ului. Hans Ertl nu ar mai fi fost trimis acolo, cât despre ruși, propaganda sovietică ar fi exploatat la maxim situația.

Ideea ”cuceririi” Elbrusului a pornit de la dorința de aventură a unor alpiniști militari, reușind să stârnească furia lui Hitler și să ofere material propagandistic ministerului lui Goebells. Ulterior, niște minți poznașe au brodat o legendă într-o carte din anii ʼ60, iar domnișoara Cristiana Pănculescu a înghițit-o cu fulgi cu tot. Că așa fac cercetătorii cherry-picking, fără să verifice sursele dacă ele sunt convenabile…

 

Note: 1Loius Pauwels, Jacques Bergier – ”Dimineața magicienilor”, Ed. Nemira, București, 1994, pg. 244-45; 2Albert Speer – ”În umbra lui Hitler  – Memorii” (vol. I); 3Următorul fragment este tradus, adaptat, verificat și sintetizat, urmând datele de aici.