Moartea profesorului Culianu poate fi tratată ca mister polițist, afacere politică sau simplu fapt divers, util în alungarea plictiselii – vezi topicul ”Detectivi de tastatură” (sic!) de pe Forumul Rufon. Noi credem că e ceva mai mult, un eveniment care a influențat disporoporționat societatea românească postdecembristă.
Distingem între beneficiar, planificator și executant.
În ceea ce ne privește, nu aghiesăm la teoria clasică care implică în asasinat instituții române.
În primul rând, pentru că ofițerii de la extern aveau proaspete în amintire eșecurile atentatelor de la Europa Liberă, care au afectat grav prestigiul țării, cu beneficii minore (dacă au existat beneficii, ceea ce este îndoielnic. În realitate n-au oprit motoarele, ci le-au trecut pe sistem turbo). E o balanță de costuri și beneficii: risc mare, avantaje minore, multe variabile, prea multe care pot să meargă prost. În anii ʼ90 era haos printre băieții de la ”Servim Patria”, care montau afaceri bănoase, nu ”acțiuni umede”.
În al doilea rând, nu credem că Gelu Voican-Voiculescu, care ar fi trebuit să fie la curent, ar fi permis așa ceva. Și spunem asta în oglindă cu acțiunile sale pentru conservarea liniei BOR, unde s-a opus salutar curentului ”modernist” nu din postura de creștin, ci din cea tradiționalistă, guenoniană. Cu toate păcatele sale, multe și grele, credem că Istoria îl va reconsidera, chiar și numai pentru implicarea sa în stoparea progresismului religios care începuse a se cuibări ca năpârca în sânul Bisericii.
Ar mai fi și altele.
Noi încercăm să explicăm momentul Culianu prin noțiunea de ”oportunism” (adică specularea contextului, unui dat, în avantaj propriu). Din această perspectivă, autoritățile române nu au fost nici planificator și nici executant, dar și-au asumat în integralitate rolul de beneficiar. Ca pomanagii de pe terenul de fotbal, care ard gazul prin zona porții, dar reușesc să înscrie când nimeni nu s-ar fi așteptat.
Contrar unor opinii neavizate, Culianu nu era nici clarvăzător, nici nu descifrase structura texturii sociale și cu atât mai puțin nu aflase mijloacele de a o influența fără greș. În schimb avea un bun prestigiu, era conectat cu lumea academică mare, avea o parteneră de viață evreică care-i facilita și alt tip de legături, alea care contează, și așa mai departe. Era o personalitate cu anvergură și vizibilitate, plus o voce corozivă la adresa guvernării de la București. Întreținea legături cu Opoziția din țară și cu Regele Mihai, dar una peste alta, doar lătra cu ecou și reverb la caravana care trecea, lipsit de posibilitatea de a schimba la modul real ceva. Ce spunem noi sună urât, dar asta e realitatea: politic, I.P. Culianu a contat mai mult mort decât viu.
Lăsând proactiv să se înțeleagă, la nivel de sugestie și acțiuni simbolice, că ar sta în spatele asasinării lui Culianu, Bucureștiul a avut multiple beneficii.
Principal a fost mesajul de extracție mafiotă: Uite bă, ăsta a fost departe, dar mâna noastră e lungă și când vrem, ajunge unde trebuie. Regimul Iliescu avea un dinte față de diaspora de peste ocean, percepută ca având potență financiară, influență în cercurile de decizie și mai ales dispoziția de a acționa, sub iluzia protecției yankee (alimentată de supraviețuirea nefiresc de lungă a defectorului Pacepa). Sfârșitul lui Culianu le-a băgat înstrăinaților mortu-n casă și la propriu și la figurat și cei care se simțeau prea siguri, au devenit brusc temători.
A fost o sugestie și pentru unii lideri din Opoziția autohtonă. Oameni aflați mai aproape și mai la îndemână, care au înțeles ce trebuiau să înțeleagă. O amenințare credibilă e mai eficace ca 1000 de violențe.
Bonus, a crescut artificial la Washington valoarea de piață a unor liste de agenți români, date strict-secrete traficate de se știe când și cine. Acțiune cu iz de trădare.
Concluzia: Măgureanu și gașca au făcut pe Gigi Misteriosuʼ și Implicatuʼ (vezi balivernele lui Ted Anton) speculând o pleașcă care le-a căzut din cer. Un măr newtonian, o banală acțiune mecanică, dar cu impact ulterior major.
La nivel macro nu contează nici cine l-a mierlit pe I.P. Culianu și nici cine a planificat și ordonat belirea lui. Ci beneficiarul. Restul sunt povești și dosare închise cu A.N.
Dar dacă totuși insistați, știm cine a fost creminalul: Satana.
Adică… Pițurcă? Hai că suntem la final de 2023 și tot n-ați învățat mantra adevărului colectiv, ți-ai dracu de analfabeți funcțional. I-am plătit degeaba pe-ăștia să-și tocească trei rânduri de dinți și luminam un continent cu wații băgați în mainstream.
Putin. Vladimir Vladimirovici l-a pușcat pe Culianu. N-ați văzut când a aprins Ochiuʼ luʼ Sauron la Moscova?
