Personal, cunoșteam demult faptele de vitejie ale (ex) Pr. Dr. Mihail Stanciu din Buzău. Și le știam direct de la sursă, de la sătenii din Găvanele și Bozioru, care-i purtau și care-i poartă încă o amintire de pomină. Un timp am crezut că dl. Stanciu, deși nu-și recunoaște, își regretă trecutul și vrea cumva să și-l răscumpere. Da’ de unde.
Ce valoare are expertiza sa istorico-arheologică vom vedea în cele ce urmează. În sinea noastră, ne-am fi bucurat să rămână la faza de ”periegheză detectivistică” cu lopeți și târnăcoape (sic!). Însă domnia-sa a dus nevoia compulsivă de profanare la un alt nivel, clocind comploturi politice cu cruci de mort și cruci de piatră într-un spațiu sacru, închinat timp de secole de sihaștri creștini. Nu dorim încă să detaliem: știe el prea bine ce-a făcut în 2015 în tabăra din Poiana Coziancei (sat Nucu, com. Bozioru) alături de închipuitul Arhiduce de Bacău și Țara de Jos, Vicontele de Brusturoasa AS Nick de Teodoreanu și de mercenarul servant Ioan-Cătălin Berenghi.
Dar să revenim la arheologie, istorie și pretenții academice…
Dl. Mihai Stanciu, zis și Duran, a găsit o banală piatră prin zona munților Buzăului, a luat-o acasă (deh, obișnuința!) și a transformat-o în cercul său restrâns de marginali într-o senzație paleografică. Desigur, când peer review-ul este format din țigăncușe bulimice care practică cea mai veche meserie din lume în Vestul Europei, este ușor să fi crezut. În fond, la fel de lejer și soția crede altceva când plecă dânsul cu țigăncușa, proaspăt repatriată, pe coclauri.
Pentru a introduce enigma pietrei pelasgice, vom cita dintr-o broșură ”Periegheză Detectivă. Nucu-Bozioru Raport Preliminar 2013-2014” publicată de Mihail Duran Stanciu în anul de grație 2015 la Editura Teocora, Buzău:
”Piatră de râu cu însemne (indicii) arhaice pelasge. Însemne mai vechi decât Turdaş-Vinca sau altele cunoscute pe teritoriul României. Descoperită de Mihail Duran Stanciu în toamna anului 2013 în satul Fişici, com. Bozioru, în apropierea fostelor băi romane. Folosită ca treaptă spre iazul din gârlă ulterior extrasă din zonă. Artefact cu incizii care a suscitat numeroase discuţii. Reprezentanţi ai Academiei Române, ale Universităţilor din Mersin şi Selţuk, Turcia şi ai Academiei Pontificale de Ştiinţe a Vaticanului – au emis ipoteze diferite: posibil a fi o scriere proto-pelasgică sau proto-etruscă [s.n.]”1.
Acum:
Nici un arheolog veritabil și nici un paleograf întreg la cap nu augumentează un artefact sau izvor istoric prin vopsire, creionare, ș.a. Pentru că, nu-i așa, riscă să le deterioreze sever. Au făcut-o călugărașii de la Cetățeni (Argeș) cu așa-numitul ”Cavaler Trac”, pictându-l cu o vopsea bleu-ciel. Au făcut-o și băieții unui regretat profesor din Corbi cu unele inscripții din mănăstirea rupestră Corbii de Piatră (sat Jghiaburi, com. Corbi, jud. Argeș). Ne sună și acum în minte mărturia arheologei giurgiuvene Viorica Mihai-Enăchiuc, care mărturisea cum o luase cu leșin când văzuse prăpădul făcut de tinerii voioși care doreau – candid – să scoată în evidență ”izvorele” trecutului. Chiar și cazul inscripției de la biserica rupestră Aluniș (com. Colți, jud. Buzău), văruită pentru a fi evidențiată pe peretele de stâncă exterior, merită citat. Însă oamenii aștia erau niște amatori bine intenționați, nu arheologi diplomați, școliți la prestigioase universități otomane (Mersin Universitesi Arkeoloji Bolumu). Ceea ce nu este cazul lui Duran!
Profesioniștii scot altfel în evidență ceea ce e de semnalat. Un exemplu, am putea spune chiar artistic:
Însă, vorba personajului interpretat de Mugur Mihăescu, ”Există o explicație!” În ciuda unor referințe primite de la înzorzonați universitari de teapa sa, acea piatră este la fel de banală ca și imaginația ”descoperitorului”. Mai mult chiar, dovadă a unei maxime imposturi, piatra și șanturile de pe ea sunt pur și simplu naturale. Dar dacă le ”creionezi”, obții contrast parțial și poate, poate, pare altceva…
Duran ar fi trebuit să întrebe un geolog. Nu s-ar fi acoperit de ridicol și cel mai probabil, nu am mai fi vorbit nici noi azi de ”Popa Prostu’”. Poate, cel mult, de ”Popa Hoțu’”.
Prima piatră de acest tip am văzut-o la Predeal (jud. Brașov). Era folosită pe post de opritoare la ușa unei pensiuni. Am fost tentați s-o ”excavăm”, dar nu toți suntem ”magneți” și ”arheologi de modă nouă”.
De curând, însoțiți de un prieten din Buzău, am întreprins o excursie de documentare în județele Argeș și Vâlcea. Întâmplarea face să fi găsit pe poteca care duce la Chilia rupestă a Sf. Cuvios Antonie de la Iezer încă două astfel de ”pelasgice”:
Colcăie România de inscripții și artefacte pelasgice. Sau mai bine zis, încă mai colcăie. Ne-am grăbit să le menționăm, până nu le ia Duran pe-acasă, să mai descopere el ceva nemaivăzut!
Ca un rezumat al celor de mai sus: un nene controversat a luat o piatră banală și a prezentat-o ca mare descoperire. Mai aiurea este că oameni bine pregătiți în domeniu i-au cântat în strună. Nici mediul academic nu mai e ce-a fost.
Disclaimer! Prin cultivarea unor proximități discutabile, unii reușesc să oblige adevărul să meargă șchiopătat. Sătenilor din Găvanele și Bozioru (ex) Pr. Dr. Mihail Stanciu le-a închis gura cu un primar, cu un jandarm (rămas între timp fără post din cauza partidei) și cu rubedeniile sale din SRI. Dle. M.D. Stanciu, pe primar îl știm și noi, jandarmul este deja la timpul trecut, cât despre SRI, ”prietene” …
Note: 1Mihail Duran Stanciu – ”Periegheză Detectivă. Nucu-Bozioru Raport Preliminar 2013-2014”, Ed. Teocora, Buzău, 2015, pg. 61. Fotografiile 1-4 au fost preluate din cartea dlui. Mihail Stanciu Duran. Fotografiile 6 și 7 aparțin autorului.