Un prieten mi-a semnalat această înregistrare video, privitoare la o observație OZN la Craiova, în noaptea de 17.07.1998.
Ion Hobana (cap vorbitor, în calitate de expert OZN):
”După opinia mea, cazul ar merita să fie cercetat în profunzime. Ar trebui, în acest sens, pe de o parte să se vorbească, dacă e posibil, cu cât mai mulți martori, să se culeagă deci cât mai multe date în legătură cu observațiile lor, iar pe de altă parte, să încercăm, folosind mijloacele computerizate, să scoatem cât mai mult din imaginile înregistrate în noaptea de joi spre vineri”.
Pentru contextualizare, este același Ion Hobana, proaspăt uns la acea vreme președinte al Asociației pentru Strudiul Fenomenelor Aerospațiale Neidentificate (ASFAN-România). Din cele afirmate, pare că știa ce trebuie făcut. Întrebarea e de ce n-a(u) făcut-o. Și n-au făcut-o nici după aprroape un sfert de secol. Trebuia s-o facă altcineva și nu știm noi?
Desigur, întrebările noastre sunt retorice. N-au făcut-o pentru că ar fi fost degeaba – n-ai ce informații să extrage dintr-o imagine tremurată, de slabă rezoluție, a unui punct care ”joacă” noaptea pe cer. Și chiar dacă calitatea și conținutul filmării ar fi fost cu adevărat extraordinare, și lui Hobana, și celor de la ASFAN-R le lipsea tehnica și personalul de specialitate. N-aveau cu ce și n-aveau cu cine. Atunci ca și acum.
Și dacă este așa, și așa este, ce căuta Hobana să se alinte pe acolo? Simplă băgare în seamă și promovare personală (cât de bășinos sună ”analiză computerizată”, occidental, ce mama dracu’!). Atunci el, acum că a murit, i-a luat Dan Dezideriu Farcaș locul și povestea continuă. E show, nu cercetare. E divertisment, nu o preocupare serioasă.
În tot acest timp, la ASFAN-R au fost două persoane care ar fi putut face ”analiză computerizată” foto-video, la un nivel rudimentar. Unul nu mai e la ei, cealălalt probabil nu va mai fi mult timp. Analiza de imagine este o meserie ultraspecializată, iar în România instituțiile și specialiștii care fac așa ceva îi numeri pe degetele de la o mână.
Videoul original a fost postat de Dl. Jean Blăgoi, aici.