Doctorul, floarea reginei și comuniștii

Leontopodium alpinum Cass. este denumirea latină și pe undeva anostă, a ”florii reginei”. Pentru a înlătura orice trimiteri la ideile monarhice (prin extensie poate și la Fecioara Maria, Maica lui Hristos), comuniștii au impus inofensiva ”floarea de colț”. Se întâlnește și o formă eronată de plural – ”floarea de colți” – datorată în special celor care nu se familiarizaseră încă cu rescrierea memoriei colective.

Doctorul Petre Măldărescu s-a ”ocupat din 1957 de aclimatizarea și evoluția florii de colți în condiții extra montane” și a ”deosebit cu acest prilej șase varietăți, față de două câte sunt citate în flora R.S.R.”.

 

(click pe imagine pentru a deschide galeria)

 

Sună foarte tehnic, dar se poate explica în cuvinte simple: floarea reginei crește în regiunea alpină, ca floră spontană. Măldărescu a reușit să coboare floarea de pe munte și să o cultive în glastre și grădină, în municipiul Râmnicu Vâlcea. Unele exemplare, urcate din nou pe munte, s-au dovedit viabile. Dată fiind raritatea extremă a florii reginei, această realizare deschidea posibilități cu totul noi, de la horticultură, la ecologie și comerț.

Petre Măldărescu a studiat problema, a ”prototipat” tehnica, a duplicat-o apoi pentru siguranță, a îngrijit loturi de serie mică (în două rânduri cca. 300 butași). Insistăm pe acest aspecte, deoarece este clar că atunci când a publicat articole cu florea de colț și a făcut toate demersurile imaginabile pentru cultivarea ei în condiții controlate, Măldărescu nu vindea ”o idee” sau ”pielea ursului din pădure”. Propunea spre implementare o metodă sigură, validată cu repetiție în prealabil..

Din corespondență reiese condiția omului de creație¹ în comunism, total diferită de viziunile romanțate apărute odată cu înlăturarea acestei boli sociale:

”Am așteptat rezultatul unor manevre complicate, pe plan local, al căror rezultat începe să se contureze. Voiu obține încuviințarea de a cultiva «florile» într’una din serele locale, pentru demonstrație și pentru convingerea celor mai mari, că este posibil și rentabil așa ceva.

Poate că după un an de cultură aici, se va construi suportul de încredere și pentru ceva mai mare, mai extins, adică sera de pe vârful Coziei.

Vă mulțumesc mult pentru sugestiile cu cele două memorii adresate unul Ministrului Turismului, iar celălalt C.C. al P.C.R., acestea fiind mai valabile, după ce voiu avea cu ce demonstra practic eficacitatea propunerii, realizată într’o seră locală.

A trebuit să găsesc mai întâi pe cineva cu sensibilitate față de frumos, să pregătesc terenul prin ceva cunoștințe bune ale acestuia, care i-au suscitat interesul, apoi a venit memoriul, a fost studiat, am fost chemat să dau relații suplimentare, am ajuns de acord asupra formulei locale, ca prim pas, am fost pus în contact direct cu șeful Inspectoratului Silvic local, care m’a invitat să stăm mai mult de vorbă, într’o zi viitoare la el la birou și se va interveni la una din serele orașului pentru a-mi acorda spațiul și utilajul necesar experimentării. Până la venirea înghețului trebuie să fie pus totul la punct ca să valorific materialul biologic de care mai dispun, pentru a-l avea înflorit prin Martie-Aprilie”.

În ciuda unei relative popularizări, inclusiv în presa centrală, neimplicarea materială a autorităților, dezinteresul ”celor mai mari”, cât și unele ghinioane – ”vitregia soartei mi-a distrus totul” -, au făcut ca de această inițiativă să se aleagă praful. Au rămas câteva fotografii grăitoare (reproduse și de noi prin bunăvoința dlui. Mihai Cionică), un articol în care se descrie tehnica de cultivare (”Știință și Tehnică”, nr. 2/1967)² și câteva exemplare decorative, dăruite³ de acesta unor apropiați. Nu secretomania îl caracteriza pe dr. Petre Măldărescu, ci acea transparență a omului cinstit, care nu are nimic de ascuns.

Nu putem afirma însă că metoda propusă în revista amintită este completă și/ sau finală. De la data publicării acelui articol au trecut mulți ani, iar dr. Măldărescu și-a rafinat și dezvoltat între timp metodele. Dl. Mihai Cionică ne-a semnalat detalii complet noi, dar insuficiente pentru un reverse engineering cu șanse de reușită. Cel puțin în primele etape, Dan Măldărescu, fiu și viitorul inginer agronom, și-a secondat tatăl în cultivarea florii reginei. Este posibil ca Domnia-sa să poată oferi mai multe detalii. Asta în eventualitatea în care ar putea fi (de) găsit!

Fără legătură cu cele prezentate mai sus, dar complementare lor, dorim să adăugăm două considerații:

1. 1. 1. Pe vremea comuniștilor, floarea de colț, monument natural extrem de rar, a fost protejat prin măsuri draconice (unele surse afirmă că se făcea și pușcărie pentru recoltarea ilegală a unui exemplar). Tipic comunistoid, dar și tipic românesc, acțiunile punitive nu s-au coroborat și cu sprijinirea acelora care puteau ajuta la înmulțirea și regenerarea populației de astfel de flori rare (vezi mai sus). Ar fi fost un demers ecologic de prim rang, transformând Carpații într-o ”grădină”, la propriu. Iar prin comercializarea unor exemplare crescute la sere, procesul de regenerare a florei spontane s-ar fi putut autofinanța. Din orice unghi ar fi privită problema, singurele motive de blocaj au fost lipsa de viziune și prostia ”celor mai mari”;
      2. În paralel cu zgârcenia autorităților față de proiecte 100% vibile, în epocă erau supra-finanțate personaje mai degrabă bizare. Unuia dintre ei, (sub)inginer cu zeci de invenții dar fără nici o unitate intrată pe banda de producție în serie, i-am găsit întâmplător o explicație. Călin N. Turcu îl citează⁴ ca membru într-o ”echipă de investigație” a cazului Bâlea-Lac (M. Făgăraș, 1978), supunând martorii militari la ”interogatorii”. ”Civil” fiind, cică… Candoarea (reală sau mimată) a ufologului Călin Turcu e vecină cu noaptea minții!

 

NB. Fotografiile provin din arhiva personală a dlui. Mihai Cionică (Rm. Vâlcea), căruia-i mulțumim și cu această ocazie. Nu uităm să o amintim nici pe soția sa, gazdă primitoare și cumsecade.

 

Note: ¹Am folosit sintagma ”om de creație” pentru a ne distanța de ideea de ”creator”, preluată de Pavel Coruț și gașca sa în sintagma ”creatori morali”. Aparent benignă, această idee de sorginte materialist-ateistă substituie adevăratul Creator și adevărata Creație cu  activitatea lucrativă a omului creat, considerată ”morală” în opoziție cu Dumnezeu cel ”imoral” (sic!); ²”Floarea de colț – Leontopodium alpinum – se cultivă. Convorbiri cu cititorii: Măldărescu Petre din Râmnicu-Vâlcea şi fiul său, student, Măldărescu Dan” în ”Știință și Tehnică”, nr. 2/ 1967, pg. 14; ³Se pare că o contribuție la aceasta a avut și Dan Brăneanu: ”Pentru sugestia cu floarea reginei, am să încerc să pun la glastre, dacă-mi va fi posibil, câteva exemplare, pe care să le dau celor ce prețuiesc această floare”; ⁴Pentru conformitate a se consulta Călin N. Turcu – ”Cazuri OZN în România. S-a întâmplat mâine!”, Ed. Sincron, 1992.