Publicului larg, Eugen Celan îi este cunoscut doar ca autor prolific pe tema parapsihologiei (şi nu a psihotronicii, a cărei structură preponderent atee îi repugna).
Cititorul grăbit poate confunda cărţile lui Celan cu producţiile similare de gen; cititorul atent poate însă identifica trimiteri concrete la date, experimente, colective de lucru şi persoane care nu i-ar fi fost accesibile fără o anumită implicare în arhitectura de apărare a României.
Pe Eugen Celan îl găsim peste tot în mediul parapsihologic veritabil, prieteniile şi colaborările sale putând trasa o veritabilă istorie a domeniului în România. Menţionăm doar câteva, pentru a contura calibrul persoanei: Marioara Godeanu (Interacţiuni biologice şi studiul energiilor de formă), Cornelia Guja (Tehnica electronografiei – o soluţie autohtonă mult îmbunătăţită a fotografiei Kirlian), Constantin Cojocaru (Biolocaţie şi radiestezie activă). În cărţile sale, a spus despre activitatea sa exact atât cât a dorit să se ştie; noi îi respectăm poziţia deşi ”off the records” ştim că s-a ocupat personal de mai multe…
După 1990, din postura omului care ştia şi putea, a formulat şi susţinut cu tărie anumite opinii care ”stricau apele” unora:
-
-
- cultivarea de către politic a apetitului public spre exotic (parapsihologie, ocultism, OZN) ca direcţie de ”escapism”, menităsă abată atenţia de la starea reală de fapt a momentului;
- multiplicarea sectelor (Noul Ierusalim dela Pucioasa, MISA) şi Noilor Mişcări Religioase, unele dintre ele fiind o veritabilă ”coloană a 5-a” a unor interese străine (ortodoxismul rusofon de rit vechi);
- sprijinul suspect acordat de Ministerului Sănătăţii bioterapeuţilor din ex-spaţiul sovietic (”din cea de-a doua Românie de peste Prut cât şi din mai întinsele stepe răsăritene cu care aceasta se învecinează”), urmărindu-se camuflarea stării precare a sistemului sanitar din România, dar facilitând pe de o parte şarlatanismul medical, iar pe de altă parte legendarea convenabilă a unor elemente din cele mai obscure;
- operaţiunile de influenţare (para)psihologică a maselor operate sub umbrela KGB şi a urmaşilor săi (Operaţiunea Kaspirovski) şi având ca ţintă România. În unele cazuri, se punctează concret direcţia de operare: ”amplificarea sentimentului de frică şi nesiguranţă organică în cadrul maselor”. Sună cunoscut?
-
În prezent putem vedea nu numai vizionarismul lui Eugen Celan, dar şi acţiuni în desfăşurare croite exact pe acelaşi calapod. Ca dovadă că unii sunt perseverenţi în planurile lor subversive.
Poziţia lui Celan, venită din partea cui venea şi mai ales datorită respectul care i-l purtau ceilalţi membri ai comunităţii parapsihologice din România, a deranjat. Un AVC (atac vascular cerebral) venit de nicăieri a cauzat o pareză care l-a făcut din punct de vedere fizic din om-neom. Celan însă nu şi-a pierdut optimismul, nu l-a renegat pe Dumnezeul creştin în care credea şi şi-a dus crucea până la sfârşit, îngrijit cu afecţiune de soţia sa, care i-a fost mereu alături în anii de chin care au urmat.
Mulţi au pus ”boala” lui Celan pe seama unei agresiuni executate de profesionişti de la Răsărit. Contextul şi temporizarea erau indicii că s-a intenţionat atât incapacitarea românului, dar mai ales dorinţa de a ”da o lecţie”. Chiar şi modul de acţiune a fost calibrat atent, exemplul trebuia să fie viu: Celan a trăit în continuare, dar cum a trăit…
Eugen Celan nu a insinuat, nu s-a plâns, nu a arătat cu degetul fără dovezi. Nu a încurajat zvonistica în ceea ce-l priveşte, ba din contră. A trăit în continuare demn, a lucrat în continuare acasă cât i-a permis sănătatea, a fost Om şi a murit Om.
Nu a renunţat să ridice în continuare aceleaşi probleme. Şi aşa şi-a descumpănit adversarii. Are Gavrilă Ogoranu o sintagmă potrivită pentru astfel de caractere: ”Brazii se frâng dar nu se îndoiesc”.
***
Noi vrem aici să-i aducem un omagiu acestui om excepţional, azi aproape căzut pe nedrept în uitare. Dacă unii vor vedea şi nişte paralele interesante, e bine. Dacă nu, nu.