De când cu ”operațiunea militară specială” din Ucraina, am tot așteptat să-l vedem pe Călin Hentea producându-se în mass-media. Un om care chiar se pricepe, și nu doar la nivel conceptual, la propaganda de război. Lipsa lui spune câte ceva, ce și cui trebuie. În avalanșa de experți închipuiți, militari de carton și oameni de paie, profesioniștii au ales să stea parcați.
De ce, am spus-o aici: sunt aduși să facă frumos oameni cu specializări vagi, care utilizează metodologii ambigue pentru a prelucra informații dubioase și a concluziona conform unei agende prestabilite.
Ce să cauți și ce să susții într-un astfel de peisaj? (În articolul menționat, printre rânduri se face trimitere la două personaje care, la momentul respectiv, erau pe cai mari. Herghelie. Deloc întâmplător și mai ales previzibil, ambii au în prezent mari probleme cu legea.)
Și, pentru cine? Căutați un videoclip despre cum se fabrică cremvurștii: resturi care se bagă la tocător și sunt omogenizate într-o pastă, o mâzgă prinsă într-un ambalaj sintetic. Asta înseamnă (implică) ”Marea Resetare”: iei prin varii mijloace mintea omului, i-o faci terci și o (re)împachetezi într-un idiotism conformist la stimulii induși.
Anul care se încheie m-a marcat prin două întâmplări.
Prima, am dus juniorul la Delfinariul, în Constanța. E o experiență interesantă dacă reușești să te rupi de spectacol. Erau trei numere într-unul: un dresor pe centru și două asistente, stânga – dreapta. Absolut toți erau fixați pe ce se întâmpla în fața ochilor, ignorând complet marginile, la fel de interesante, dacă nu chiar mai interesante. Iluzionistul să trăiască.
Cu excepția unor copii de țâță și a subsemnatului, toți erau în postura nazi smartphone, filtrându-și realitatea prin camera și ecranul telefonului mobil. E greu de descris în cuvinte, dar scena avea elemente suprarealiste: o mare de mâini întinse și ochi beliți la obiectele alea nenorocite pe care le palmau, naiba știe de ce. Una peste alta, începusem să mă gândesc cum niște animale superioare și nobile – delfinii – sunt constrânși să presteze comicării pentru reprezentanții unui regn inferior, pentru niște ceva-uri care nu corespund decât vag noțiunii de oameni. Mi-am stricat ziua aiurea: cum zice Ecclesiastul, la unele lucruri nu este bine să te gândești prea mult.
A doua a fost la Gaudeamus, în noiembrie. La standul unei edituri-fanion, niște culturnici absorbiți de propria importanță își îmbâcseau publicul cu nula de idei împachetată în vorbe de-alea deștepte, pizdoase. E, standul și catedra erau chiar în fața principalei căi de acces, o scară care prin natura arhitecturii seamănă cu un amfiteatru. Motiv pentru care publicul lor o blocase complet. Vorba aia: îți pui bucile pe treaptă și te furajezi filosofic. Și dacă le zici manelari, se supără.
Nu mă interesa ce aveau de zis domnii și doamnele care vorbeau mult și degeaba despre nimic. Dar am stat pe margine așteptând ceva care nu, n-a venit. Singurul lucru de bun-simț, singura lecție utilă pe care-o putea oferi celor căzuți în adorație deșartă. Să spună: – Oameni buni, vă mulțumim pentru prezența voastră și ne măgulește interesul arătat, dar nu mai blocați sus-josul, că dacă se întâmplă o nefăcută murim toți ca șobolanii. Murim Colectiv, bă, pupa-va-ș jos! Nici pomeneală de așa ceva. Ăștia sunt farurile nației, elitele moraliste, intelighenția. Avem aici tabloul complet: orbi care dau lumina altor orbi care-o primesc. Și orbi fiind și unii și alții, habar n-au ce-i aia lumină.
Da, erau pompieri prin preajmă. Numai că, pielea pulii fiind, nu poți trage de rever ”boierii minții”, unsuroși pomădați cu toate alifiile politice și nu numai. Așa că treci mai departe și te faci că nu vezi, că ai familie acasă și copilului nu-i pui în farfurie regulamente și principii.
Aceste două întâmplări sunt convergente. Poți strâmba din nas și să zici vai de capul lor de oameni, dar apoi realizezi că societatea este ca o corabie care se înfige în primul recif, pentru că pilotul în loc să aibă grijă de timonă, joacă live în bancul cu ardeleanul:
”Un ardelean se uită-n oglindă:
– No, fain is!
– No, frumos mi-s, Doamne!
– Fute-m-aș”.