Fenomenul ceţii albastre (II)

Direcţii de cercetare. O abordare serioasă nu neagă apriori existenţa unui fenomen rar, cu caracteristici exotice. Însă ar fi o naivitate se credem că simple afirmaţii, individuale şi singulare, care nu se coroborează cu nimic, pot constitui un temei în sine.
Deoarece fenomenul pare cu total ieşit din comun, am cercetat în timp existenţa şi caracteristicile sale. Mai jos este un rezumat al propriilor investigaţii întreprinse.

Iniţial m-am axat pe mărturia ”unicat”, fiind în imposibilitatea obiectivă de a concluziona ceva din nişte afirmaţii cu ”martor unic”, nici acesta dispus să-şi detalieze afirmaţiile ce par o compilaţie din mai multe surse, referindu-se la fenomenologii diferite.

În primul rând, nu este deloc clară relaţia dintre ”cerul straniu” şi ”ceaţa albastră”, deşi par a avea unele efecte asemănătoare. Surprinde incoerenţa logică a martorului (explicabilă în cazul domnului Rudan), dar şi lipsa oricărui efort al jurnalistei pentru a lămuri sensul naraţiunii.
Prezentarea şi discursul domnului Rudan par ”croite” în aşa fel, încât să se lase impresia că interlocutorul e specialist în fizică. Nu este cazul, referinţa la temperatura de culoare (măsurabilă în grade Kelvin) este proprie fotografului Rudan, nu fizicianului Rudan.

Fie din necunoaşterea cazuisticii, fie doar din dorinţa mult mai probabilă de a induce voit în eroare, jurnalista aminteşte ”ceaţa electronică” albastră din Triunghiul Bermudelor. Deşi unele surse amintesc fenomene ale unei aşa-zise ”ceţi electronice” (în special legată de Triunghiul Bermudelor sau Experimentul Philadelphia – un hoax elaborat, cu viaţă lungă printre pasionaţi), culoarea acesteia este prezentată ca tinzând spre nuanţe de verde, nicidecum albastre.

Este inutil să precizez că Dl. Rudan nu a produs niciodată o dovadă imagistică a afirmaţiilor sale ceţoase. Este greu de crezut că un fotograf cu experienţă ca Dl. Rudan, conştient fiind că se află în zona producerii unor fenomene aparte, ar fi ratat un asemenea clişeu.

Mărturii locale. Fără excepţie, nu am întâlnit în zonă nici un localnic care să fi auzit sau întâlnit fenomenul ”ceţii albastre”. Majoritatea celor întrebaţi conduceau discuţia în aşa fel încât să se lămurească mai întâi dacă fie încerc să-mi bat joc de ei, fie dacă sunt în toate minţile. Unii, care aflaseră cam ce zice presa că ar fi pe la ei, mai trăgeau şi o înjurătură neaoşă printre dinţi.

Deşi sunt în mod intim convins – în urma unei analize întreprinse; şi nu per se, cum din păcate sunt atâţia care urmează mina credulităţii naive – că fenomenul ceţii albastre nu există în arealul analizat în forma şi cu efectele acreditate de Dl. Rudan, nu pot trece cu vederea că mai există o persoană care a raportat o astfel de experiență de natură vizuală.

L-am reîntâlnit pe Dumitru Grama într-un azil de bătrâni din Buzău. Vârsta şi-a arătat inevitabilii colţi, sănătatea şi condiţia psihică fiind substanţial slăbite. Dumitru Grama păstrează totuşi, în calitatea sa de povestitor care l-a caracterizat o viaţă întreagă, o anumită coerenţă şi umbre ale amintirilor pe care le verbaliza atât de clar odată. Cu această ocazie, Dumitru Grama mi-a relatat, la insistenţele mele, un episod cu o ”ceaţă albastră” în apropierea schitului Găvanele. Însă, din relatarea sa se înţelegea lesne că era mai mult un fenomen vizual, care nu avea nimic ieşit din comun: o ceaţă uşoară în care se reflecta discret, de-abia întrezărit, albastrul cerului.

Cu o proximă ocazie vom analiza unele mărturii de peste hotare şi o posibilă prezenţă a fenomenului în filmografie.