Prezenţa fenomenului în filmografie, posibilă sursă de inspiraţie? ”One million years B.C.” (1966) a rulat în cinematografele din România sub un nume schimbat – ”Loana” (ales după eroina principală). Filmul a avut un impact major atât asupra imaginaţiei rudaniene (Raquel Welch era o mare bunăciune a epocii!), cât şi în crearea pseudo-mitologiei buzoiene a acestuia. Este un element important care, înţeles corect şi la adevărata valoare, furnizează una dintre cheile ”misterului”.
Proiecţia se deschide chiar cu o ”ceaţa albastră”, un reuşit efect artistic menit să transpună spectatorul într-un timp şi loc fantastic. Insistenţa pe temă (exact un minut!) amplifică impresia. Pe toată durata de 100 minute, aproape totul se află sub vraja culorii albastu-bleu, însă unele elemente trebuie punctate suplimentar (de ex. cele legate de activitatea vulcanică, relaţionată şi cu izvorul termal cu efect terapeutic – izvoarele Luanei din Buzău vă spun ceva? Dacă nu, ar trebui!)
Ne-au atras atenţia şi două secvenţe din filmul ”Dracula” (Francis Ford Coppola, 1992). Realizare cinematografică de excepţie, probabil nu a scăpat Dlui. Rudan Vasile, a cărui pregătire (operator de film) este chiar în acest domeniu. De altfel, acesta a manifestat un viu interes şi pentru ”vampirul” transilvan (a se vedea articolul ”Continuă falsificarea istoriei poporului român. Domnitorul Vlad Țepeș, victimă postumă a dezinformării” – JP, 30.04.2012)
Călătoria lui Jonathan Harker are în fundal o blură albăstrie iar la intrarea în castelul contelui transilvan este traversată o barieră circulară, albastru-intens, sugerând o barieră de protecţie supranaturală (min. 11).
Atunci când Jonathan Harker se răneşte accidental şi este interpelat de Contele Dracula, are loc un sugestiv dialog:
”D: – Aici se întâmplă multe lucruri stranii.
H: – Am văzut lucruri stranii deja. Blestemaţi [«Bloody wolves chasing me through some blue inferno» – în lb. engleză, în original] de lupi care mă urmăresc printr-un infern albastru [cu referire la scena amintită mai sus – n.n]!” (min. 27)
Avansăm următorul scenariu: vizionarea filmului ”Dracula” i-a trezit unele sinapse1 Dlui. Rudan, amintindu-i de vechea lui pasiune preistorică (filmul ”Loana” se petrecea într-un cadru în care oameni ai epocii de piatră coabitau cu dinozaurii). Scurtcircuitul mental, ranforsat cu lecturile intensive post-decembriste (mai demult, nici n-avea când, nici ce citi în acest registru) au conturat fenomenul ceţii care ne interesează aici. Noi construim soluţii speculative, viabile sau nu. Este într-adevăr dificil de explicat inexplicabilul şi de penetrat mintea încâlcită a unui om încâlcit.
N.B. Materialul a fost continuat și extins în cartea ”Enigmele din Munții Buzăului. Dosarul Bozioru – Țara Luanei”, Vlad-Ionuț Musceleanu, Emil Străinu, Ed. Triumf, București, 2016.
Notă: 1Conform Wikipedia, ”Sinapsa este regiunea de comunicare dintre doi neuroni, sau un neuron și un organ efector (mușchi, glandă etc.)”.
-
13.01.2015
-
14.01.2015
-
15.01.2015