Fereastra de timp (I)

În declarația ing. Vasile Ionescu găsim un pasaj promițător, cu referințe verificabile:

”Deci, pentru prima dată am luat cunoștință de aceste tăblițe în Muzeul Mănăstirii, unde le-am găsit în dulăpiorul respectiv și m-am rugat de starețul Serafim Georgescu să mi le împrumute ca să fac niște copii. Asta în anul 1924 (sic!). Mai tîrziu le-am cerut pentru copiat. (Ce v-a reținut atenția la tăblițele acestea?) Așa, un spirit de arheolog amator – ca să zic așa. M-am dus la părintele stareț – un om foarte cumsecade, un venerabil bătrîn de 96 de ani (sic!) și i-am spus: – uite ce aș vrea: să le dau lui Arghir să-mi facă niște copii după ele. Da domnule vi le dau oricînd”.

Deși conține numeroase inadecvențe (justificate în parte de vârsta înaintată a interlocutorului, dar și de aplecarea lui spre confabulație), fragmentul trimite la situații reale. Implicit confirmă realizarea de copii de plumb la fabricile Costinescu, făcute nu la cererea regelui Carol I, ci la solicitările lui Ionescu. Și nu toate piesele au fost vizate, ci doar câteva.

Am considerat că suprapunând biografiile a trei personaje-cheie ale poveștii (Ionescu, Arghir și Georgescu) vom delimita fereastra temporală în care s-ar fi petrecut faptele. De aici relevanța demersului.

Din biografia ing. V. Ionescu extragem intervalele în care acesta a staționat la Sinaia, alegând ca limită superioară anul 1948 (decizia este explicată mai jos):

• • • un scurt interval în vara-toamna lui 1924: ”diploma de inginer am luat-o în anul 1924 la Politehnica din București, după care am fost repartizat la Eforia Sinaia, în calitate de ing. stagiar. În anul 1924 toamna am fost luat militar la Școala aeronautică Cotroceni”;
    • intervalul 1.09.1925-15.08.1926;
    • intervalul 1942-1948: ”La 1 decembrie 1942, am demisionat și am revenit la Sinaia, unde am fost angajat la Eforia Spitalelor Civile până la 1 aprilie 1945, în calitate de șef al Eforiei, iar la acea dată am trecut la Ministerul Minelor și Petrolului ca ing. inspector tehnic, la carierele Eforiei (?) în Sinaia, unde am funcționat până în anul 1948, dată la care am fost pensionat cu vechime 33 ani, Eforia desfințându-se”.

Din biografia arhimandritului mitrofor Serafim Georgescu aflăm că acesta a venit la mănăstirea Sinaia în septembrie 1929, păstorind-o cel mai probabil până la arestarea din 15.06.1948 (în 1950 era stareț pensionar, decedând în 15.04.1963).

În ceea ce-l privește pe D. Arghir, în perioada 1924-1926 deși funcționa la Întreprinderile Costinescu, avea o putere de decizie și influență limitată. Doar între 7.12.1926-11.06.1948 a deținut funcția de director, cu ”puteri depline… asupra operațiunilor societății din Sinaia”.

Este total improbabil ca după naționalizarea din 11.06.1948, D. Arghir să mai fi avut vreo intrare în noile Întreprinderi I.C. Frimu din Sinaia:

”… 11 Iunie 1948. Firma Costineştilor a fost dată jos, în entuziasmul sutelor de muncitori. Ei au dat uzinei numele neînfricatului luptător pentru cauza clasei muncitoare – I. C. Frimu.

Naţionalizarea a găsit aici o întreprindere tipic capitalistă, structurată potrivit intereselor patronilor de a stoarce maximum de profituri. Se găseau aici sectoare diferite, fără nici o înrudire tehnologică sau economică între ele: se fabrica şuruburi şi cuie, alături de obiecte din ceramică sau din lemn”¹.

Articolul citat îl indică ca ”zbirul Arghir”. În ”Scânteia” întâlnim tușe și mai groase:

”Nu se ştia cum, totuşi se zvonise: nea Mişu Faragu, de la magazia de distribuţie a sculelor, este comunist. Ca să nu se «întindă la vorbă» cu el, băieţilor li se punea în mînă o greutate de cinci kilograme. Se duceau după un cuţit – mîna purta greutatea. Se întorceau – mîna purta greutatea.

Băieţii erau siliţi să poarte greutatea. Nu numai ei, ci şi ceilalţi. Avea grijă de asta maistrul principal Ghiţă Rădulescu. La fel de «grijuliu» era şi şeful de echipă Alexandru Clinci. Şi directorul Arghir, cel care-şi anunţa «vizita» prin secţii trimiţîndu-şi înainte cîinele. Nimeni nu se deplasa prin secţie fără cele cinci kilograme în mînă”².

Din aceste motive, considerăm corect aleasă limita superioară. Reamintim că desființarea Eforiei Spitalelor Civile se petrece în același an³.

Suprapunând cele trei intervale, obținem fereastra de timp în care s-au petrecut evenimentele descrise: 1.12.1942-11.06.1948. Este o coincidență că ea corespunde cu intervalul în care Dan Romalo afirmă că a fotografiat piesele de la Muzeul Național de Antichități? Poate, pentru cine crede în ”coincidențe”…

 

Note: ¹P. Mărgineanu – ”Fapte din viaţa unei organizaţii sindicale”, în ”Munca”, nr. 3677/30 .08.1959, pg. 1; ²Mircea Bunea – ”În viața comunismului există mereu un «Trebuie!»”, în ”Scânteia”, nr. 9243/18.08.1972, pg. 3; ³”Monitorul Oficial”, Partea I B, nr. 83/8 aprilie 1948, p. 3169-71.