Florin Gheorghiță este decanul de vârstă al ufologilor români. Deși Domnia sa deține numeroase recorduri în domeniu, nu ne-am încumeta să afirmăm că se identifică cu însăși cercetarea ozenistică românească.
Într-un articol din ediția locală (Iași) a ”Adevărul”-ui, Dlui. Florin Gheorghiță i se face chip cioplit (ei numesc ipostaza ”Portret”). Dar nu o statuie veritabilă, un bronz, ci un simulacru de mucava, ce intră în descompunere la primul strop de ploaie:
- ”Ieşeanul [F. Gheorghiță – n.n.] este primul cercetător care a scris despre fenomenele paranormale”. O afirmație falsă care poate fi demontată în secunde…;
- ”Specializat în fizică, … De profesie inginer şi specialist în proiectare, … Studii. Facultatea de Electrotehnică a Institutului Politehnic din Iaşi, promoţia 1951”. Cu deferență, propunem să se rămână la ”de profesie inginer”, afirmație care corespunde realității. A-l numi pe Gheorghiță ”fizician” – așa cum face încă din titlu articolul din ”Adevărul de Iași” – este o nedreptate adusă unei ramuri a științei care a dat nume de referință în România. Vom vedea mai jos că și Domnia sa era mai modest cu vreme în urmă;
- Florin Gheorghiță, citat de Adevărul de Iași: ”Primul meu articol a fost publicat în 1969, într-o revistă din Anglia, denumită FSR. De la acest articol, mi-am atras o corespondenţă internaţională“. Și aici începe lumea de poveste a Dlui. Florin Gheorghiță…
Un român care, în plină perioadă comunistă, debuteză în Occident. Re-mar-ca-bil! Articolul publicat în ”FRS” (”Flying Saucer Review”, nr. 6/1969) este totuși precedat de materiale publicate în presa românească, sărite la numărătoare. Aminteam acum ceva timp pe terramirabilis.ro despre importanța identificării omisiunilor voluntare. Să vedem cine, ce are de ascuns…
Pare straniu că debutul publicistic al Dlui. Florin Gheorghiță este învăluit într-o ceață deasă, țesută voluntar din neclarități și minciuni deliberate (ca cea din afirmația sa din ”Adevărul”). Noi nu i-am găsit vreun articol pe teme ”enigmistice” anterior momentului august-septembrie 1968 (Cazul Emil Barnea – Pădurea Baciu). Ceea ce nu înseamnă că este imposibil să existe! În septembrie 1968 îi apare un material în cotidianul central ”România Liberă”. Pe data de 18.IX.1968. Dar și în data de 14.XII.1968 îi apare în material, de data asta în săptămânalul ”Magazin”. Și câte or mai fi fost!
Am putea diseca fiecare virgulă a penibilului articol din ”Adevărul de Iași”. Dar ar fi inutil. Preferăm să-i creionăm un ”Portret” paralel, lăsăm să vorbească un articol publicat chiar de Florin Gheorghiță în ”Contemporanul” (19. XII.1969):
”… NU sunt om de știință, căci meseria și funcția de inginer ce o îndeplinesc nu-mi permite să fac și cercetare. Totuși, ca atâția oameni din țara noastră, îmi folosesc timpul liber citind lucruri folositoare. De aceea, mă aștept, ca și mulți alții, ca oamenii de știință care scriu, care vorbesc maselor, să se situeze pe poziția progresului tehnic, a celor mai noi descoperiri și concepții științifice”.
Se observă modestia Dlui. Gheorghiță, chiar dacă falsă. Odată cu vârsta, l-a părăsit. Și formularea ”mă aștept, ca și alții”, din spatele căreia își permite să urecheze, în stânga și în dreapta, câțiva oameni de știință căzuți în colimator.
Urmează o serie de ilustre platitudini marca Gheorghiță. Însă finalul este extrem de interesant:
”Dorim sincer, atât eu, un oarecare, cât și ceilalți «oarecare» ce m-au solicitat să vă scriu, ca în manifestările publice și în special la Televiziune să se asigure o informare și educare corectă a maselor, care sunt antrenate în marele proces de construire a prezentului și viitorului țării”.
Aici e aici. ”mă aștept, ca și mulți alții”, ”atât eu, un oarecare, cât și ceilalți «oarecare» ce m-au solicitat să vă scriu”, … Ce ușor se trece de la singular la plural, cum apar și dispar ghilimelele, cum un biet articol devine o comandă editorială…
Ce transmite în fapt Gheorghiță? Eu sunt un oarecare, un inginer, dar am fost solicitat să scriu materialul de niște domni care, datorită ghilimelelor (”oarecare”), numai oarecare nu sunt. Este fascinantă această trecere de la un oarecare inginer de provincie, la ipostaza de mesager literar al unei ”oarecare” instituții, ale cărei petlițe bleu doar le intuim.
În încheiere, deși lăsăm loc unui ”va urma”, s-o spunem franc: omenește, înțelegem de ce Dl. Florin Gheorghiță preferă să treacă sub tăcere anumite ipostaze ale preistoriei sale publicistice. Și asta pentru că nu sunt deloc onorante.
Și un mic extras din ”Cazuri și (ne)cazuri OZN în România” (Ed. C.I.D., București, 2018):
”Nu dorim să intrăm în dispute cu renumiții investigatori ai fenomenului OZN din România. Pe baza neștiinței publicului, ei și-au zidit o aură legendară pe nisipuri mișcătoate.
Cum și-au construit simulacrul este simplu de explicat.
Pe vremea regimului de sinistră amintire, funcționa cenzura. Unul dintre domeniile supuse cenzurii era chiar cel cu pricina. Cu voie de la Centru și în interes de partid și de stat, câtorva «aleși» li s-au pus la dispoziție bibliografie prohibită muritorilor de rând și li s-a dat liber la scris. Au ieșit niște compilații pline de greșeli și aiureli, care au văzut lumina tiparului cu aceeași permisivitate calculată și complice.
Pe baza numelui proaspăt aureolat, ei au început să ruleze corespondență, cercuri tematice și chiar să întreprindă timide investigații în teren. S-au transformat cu timpul în niște interfețe neoficiale cu publicul și eventualii martori oculari a unor fenomene ieșite din comun. Făceau o primă defrișare/treiere în spiritul eficienței în munca informativă și a principiului plausible deniability. Nu este clar în ce măsură aceste personaje erau conștiente că întreaga lor activitate era monitorizată de Securitate. Asta ca să nu intrăm în amănunte: mulți lucrau chiar pentru Ea…
Există o incantație, niște Cuvinte de Putere care-i transformă din coloși în mușuroaie: «Fact checking». Sintagmă de forță care ar genera un șir de erate și retractări mai lung decât întreaga lor publicistică”.