În economia cărții lui Dan D. Farcaș, misterul de la Tutana este ”pasat” în două fraze:
”On the walls of Tutana monastery (Argeş county), built in 1577, is depicted an «astronaut», equipped for space flight. It is by no means an earthly character”. (”Pe zidurile mănăstirii Tutana (județul Argeș), construită în 1577, este reprezentat un «astronaut», echipat pentru zbor spațial. În nici un caz nu este un personaj pământesc”).
(click pe imagini pentru a le vizualiza la dimenisuneea completă)
1577 e o dată greșită. A avansat-o Dan Corneliu Brăneanu în ”Cazul Tutana și egiptenii în România” (1993), fiind preluată de Gabriel Tudor și ”popularizată”. Nu credem că Dl. Farcaș a fost vreodată la Tutana – ar fi văzut pisania. Nu credem nici că Dl. Farcaș cunoaște banala sursă ”Lista Monumentelor Istorice” (LMI) – ar fi verificat datele și ar fi văzut că nu corespund.
Tutana II – deoarece a mai existat o biserică acolo înainte de ea – datează din 1582, fiind ctitoria lui Mihnea Turcitul. 1577 este doar anul de început al primei sale domnii.
Sistemul decorativ al exteriorului ”constă dintr-un parament de cărămidă netencuită alternată cu mici casete din cărămida tencuită, brâu median care împarte fațadele în două registre de firide arcuite, adâncite în grosimea zidului, cu extradosul subliniat de lați de cărămidă; […] În registrul inferior arcele se sprijină pe pilaștri simpli, cu secțiune rectangulară”1.
Pe latura de sud, una dintre cărămizile primei firide (pilastrul dinspre colțul de SV) este zgrafiată cu un desen complicat, interpretat destul de rar, dar vocal, ca extraterestru îmbrăcat în combinezon de protecție:
Oferim descrierea în lectura lui Dan Corneliu Brăneanu, deoarece există indicii certe că din materialele sale despre Tutana au preluat mulți, adesea fără a-l cita:
”Pe cărămida roşie se află incizat – înainte de a fi arsă – un cosmonaut cu o cască dreptunghiulară mare cu vizor, mâini scurte (probabil mecanice), costum cu fermoar circular, cizme şi un aparat de zbor individual amplasat între picioare. Deasupra căştii apar nişte semne, probabil un tip de scriere şi triunghiuri mici alăturate, ca dinţii unui fierăstrău. Alte interpretări nu se pot da acestui desen”2.
”Pe suprafaţa standard, relativ mică, se pot distinge amănunte ale desenului, de natură vestimentară (cizme, fermoare), dar şi tehnologice (cască, sistem de propulsie). Deasupra căştii apar urme cuneiforme de scriere”3.
Să adăugăm și câteva repere din istoricul subiectului, pas absolut necesar debutului oricărei cercetări serioase. Demers și de bun-simț, deoarece semnalează meritele unor oameni.
În jurul anului 1974, Mihai Pascu, redactor pe atunci la revista ”România Pitorească”, ajunge la Tutana și o vede întâmplător. I-o semnalează lui Vladimir Manoliu-Furnică, care la rândul său i-o amintește inginerului Dan Corneliu-Brăneanu. Acesta ajunge la Tutana în două rânduri: marți, 17 iunie 1974 și duminică, 17 noiembrie 1974. Fotografiază totul conștiincios, ba chiar scoate un desen tehnic în tuș după fotografiile cărămizii. Nu te pui cu inginerii!
Nu cunoaștem cui aparține ideea scrierii ”cuneiforme” de la Tutana. Cert e că de 1 aprilie 1989, Brăneanu îi oferă câteva detalii fotografice (cadre mărite) lui P.L. Tonciulescu, transformat în sumerolog amator pe filiera Tărtăria:
În 1993, Dan Corneliu Brăneanu publica articolul ”Cazul Tutana și egiptenii în România” în ”Magazinul Parapsihologic”. Este, după știința noastră, prima apariție în mass-media și începutul popularizării. Îi urmează la doar câteva luni Peter Leb (”RUFOR” nr. 1/ 1994), care va relua subiectul în numărul 11/ 1994 al aceleiași reviste4. Gabriel Tudor o amintește în iunie 1998 (”Tutana – Locul unde extratereștrii au aterizat în România” în revista ”Dracula”).
Cât despre cărămida cu zgrafiti, vom oferi câteva elemente, preferând să revenim asupra ei atunci când vom dispune de toate piesele puzzle-ului și le vom așeza la locul potrivit în imaginea de ansamblu.
După caracteristicile șanțurilor trasate, se știe că a fost însemnată ”în crud”, înainte de ardere, cu un obiect cu vârf subțire și ascuțit. Anumite amănunte (realizarea seriilor de striații fine) ne fac să credem că în cursul ”încondeierii” cărămida a fost rotită de mai multe ori.
Nu se pot face aproximări credibile asupra vechimii cărămizii sau dacă poziția ei actuală este cea inițială. Asupra zidurilor exterioare s-a intervenit în mai multe etape. De exemplu, Reveleul Rv.040 (datat 1928), arată biserica într-o stare pronunțată de degradare și colțul de SV puternic afectat, în imediata apropiere a cărămizii buclucașe5.
O consemnare6 datată 21 iunie 1860 marchează trecerea lui Al. Odobescu, însoțit de pictorul elvețian H. Trenk la Măn. Tutana, unde au zăbovit câteva ore. De atunci datează cele trei planșe-releveu executate de Trenk aflate la Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Române. Pasionat de istorie și pionier al cercetării arheologice în România, Odobescu ar fi trebuit să remarce bizata cărămidă zgrafiată. Mai ales că inscripțiile erau parte a misiunii sale oficiale de a inventaria bunurile cu valoare istorică existente în mănăstiri.
Faptul că în 1860 Odobescu nu semnalează artefactul, poate însemna două lucruri: a. Nu exista la acea dată, fiind încastrat ulterior; b. Fața cărămizii era mascată de unul dintre contraforții care existau pe atunci. Într-una dintre acuarelele realizate de Trenk la Tutana, se observă contrafortul care se dezvolta în înălțime de-a lungul axului median al firidei nr. 2 din registrul inferior.
Informația potrivit căreia cărămida ar fi făcut parte din pridvorul acoperit (eliminat la restaurarea din 1987-1988) este falsă. Ne este greu să înțelegem motivul pentru care Cristian Cocea, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Argeş, un specialist totuși, face afirmații hazardate ca cea din Adevărul de Pitești:
”Cărămida aparţine pridvorului, deci e probabil să fi fost pusă în sec XIX. Pe ea apare un desen non-figurativ, iar dintre posibilele explicatii – o marcă de zidar, hartă, sau ornament – niciuna nu este suficient de plauzibilă”7.
Deținem imagini fotografice de la mijlocul anilor ’70, în care pridvorul coexista cu actualul amplasament al cărămizii și cu aceasta. Menționăm că pridvorul este o adăugire târzie, fiind lipit de pilastrul firidei (Releveul Rv.040.028, 1928).
Lățimea cărămizilor variază între 13.3 și 14 cm, măsurată prin eșantionare. Cărămida avută în discuție iese din zid pe o lățime de 8.5 cm., iar desenul are o axă de simetrie longitudională la cca. 6.4-6.5 cm de muchia exterioară. Situația face ca figura să nu fie expusă în întregime privirii, atât suportul, cât și reprezentarea fiind parțial înglobate în zid. De asemenea, credem că o abordare din perspectiva simetriei reflexive, așa cum propune Dan Brăneanu, este riscantă.
Anumite porțiuni din cărămidă sunt deteriorate prin intervenție mecanică. Fostul paroh de la Tutana, Preot Gheorghe Bărănescu povestește cu savoare cum a (sur)prins un grup de studenți operând cu dalta și ciocanul în încercarea de a o desprinde din tencuială. Din fericire, dispunem de material fotografic anterior momentului respectiv.
Cărămida pare a fi așezată în operă răsturnat (cu susul în jos), dintr-un motiv necunoscut. Deși în prezent se mai observă doar fragmentar acest aspect, profilul tronconic inferior se termina cu o cruce, așa cum apare pe fotografiile de epocă. Aspectul de turlă nu poate fi neglijat.
Plecând tocmai de la acestă ultimă indicație, avansăm și (ipo)teza noastră: cărămida ”cu extraterestru” de la Tutana este o reprezentare schematică și naivă a ansamblului. În partea inferioară avem un plan de situație cu biserica, zidul împrejmuitor și Turnul de SV (azi, o ruină în stare avansată de degradare). În partea superioară avem o vedere frontală a bisericii, cu o turlă centrală (așa-zisul ”ajutaj”) și două turle secundare (așa-zisele ”membre mecanice”). Este posibil ca linia ondulată din desen să reprezinte râul Tutana (poziția relativă față de ansamblu corespunde acestei interpretări).
Ceea ce presupunem este în confirmitate cu forma inițială a bisericii:
”Deși bolțile și turlele originare au căzut în 1838 și au fost reconstruite, planimetria sugerează o structura de tip Dealu: turlă pe naos și două turle mici pe pronaos, sprijinite pe un arc-dublou transversal și pe un arc de sprijin longitudinal” (Op. cit)
”Scrierea cuneiformă” poate fi un sistem de răboj al cărămidarilor sau poate coda date cu înțeles încă necunoscut. Cuneiforme nu sunt sigur, deoarece nici arealul de răspândire și nici epoca istorică nu corespund. Este vorba de mii de ani și mii de kilometri distanță.
Insistăm asupra faptului că noi am expus o ipoteză. Deocamdată nu se pot avansa certitudini asupra semnificației reale a desenului. Nu am fi prezentat nici măcar ipoteza de mai sus, dacă nu ne-am fi convins recent că Pr. Gheorghe Bărănescu a ajuns, independent, la idei similare. Oricum ar sta în realitate situația, credem că cititorii sunt deja lămuriți că nu este o problemă de pasat în două fraze, de cineva lipsit de cunoștințe elementare în domeniu!
Note: 1Spiridon Cristocea, Carmen Oprescu – ”Cercetările arheologice de la Mănăstirea Tutana (jud. Argeș)”, în ”Revista muzeelor si monumentelor”, vol. 19/ 1988, pag. 45-46; 2Dan Corneliu Brăneanu – ”Cazul Tutana şi egiptenii în România”, în ”Magazinul Parapsihologic”, nr. 13/ oct.-noi. 1993, pag. 3 și 14; 3Dan Corneliu Brăneanu – ”Un aşezământ religios şi enigmele sale”; 4Peter Leb – ”Enigma cărămizilor zgrafiate”, în ”RUFOR”, nr. 11/ 1994, pg. 23; 5,8Camera cu relevee – Arhiva de relevee a DITACP/ UAUI; 6”Însemnări despre monumentele istorice din Judeţele Argeş şi Vâlcea”, un rezumat al memoriului public redactat de Alexandru Odobescu în anul 1860 din însărcinarea Ministerului cultelor şi Instrucţiei publice de la acea vreme; 7Cristina Stancu – ”Extraterestrul de la Mănăstirea Tutana – mister de 200 de ani”, în ediția online a ”Adevărul de Pitești”.