Avem bucuria și onoarea să vă prezentăm, în format digital, o carte esențială a ufologiei românești:
Ion Hobana, Julien Weverbergh – ”Les OVNI en URSS et dans les Pays de l’Est”, Ed. Robert Lafont, Paris, 1976.
(ediție în limba franceză)
Veți găsi o mulțime de cazuri ozenistice, fotografii și schițe din România, majoritatea cvasi-necunoscute publicului autohton. PDF-ul poate fi lecturat on-line sau poate fi descărcat în calculatorul personal, fiind pus la dispoziție cu titlu gratuit, pentru folosință exclusivă non-comercială.
Cartea, aflată în Fondul documentar Călin N. Turcu, a fost pusă la dispoziție de ASFAN-România și scanată în cadrul C.I.D.
Adresăm mulțumiri dlor. Alecu Marciuc și Sorin Hobana, primul intermediind obținerea acordului din partea celui de-al doilea.
Mulțumiri speciale adresăm și prietenului nostru de departe, care ne-a ajutat cu aranjarea paginilor scanate filă cu filă într-un document coerent. Deși nu este preocupat de OZN-uri, mistere, parapsihologie, sau alte asemenea, a răspuns prompt de fiecare dată ”sarcinilor trasate”, fie zi, fie noapte, fie week-end, fie sărbători. Asta apropo de unii ”pasionați”, persoane fizice, grupuri sau ”singura asociație…”, care fac ei și dreg, și așa și pe dincolo.