Tăblițele ”de la Sinaia”

Interviul cu pricina nu a fost acceptat spre publicare. Știm asta deoarece, perseverenți, cei de la ISISP l-au redistilat, dându-i o nouă formă. Destinată tot paginilor ”Magazinului istoric”.

Documentul următor (nesemnat și nedatat), face parte din Arhiva documentară N. Copoiu, aflată la un monent dat în posesia lui Luca C. Manta (specialist telecom., †):

 

 

Dacii scriau pe «tăblițe» de aur…

Reconstituirea proceselor istorice din trecut este o acțiune extrem de grea și cu cît trecutul este mai îndepărtat cunoașterea lui devine mai greu de realizat. S-ar putea spune, folosind o comparație din domeniul matematicii, că pierderea dovezilor documentare sau materiale ale istoriei crește în progresie geometrică cu fiecare secol cu care ne înapoiem în trecut. Este știut că pentru epocile mai vechi, istoricul beneficiază de atestarea unor fapte izolate, a căror înscriere într-un proces istoric exact rămîne de multe ori ipotetică.

Unul dintre cele mai impunătoare monumente ale antichității – de pe teritoriul românesc – de pildă, cel de la Adamclisi, pe care îl admirăm astăzi într-o reconstituire verosimilă – ne-a comunicat el oare, tot ceea ce implică prezența lui acolo?

Avem în minte și imaginea reală, fotografică, de la sfîrșitul secolului trecut – un morman de pietre, amestecate cu pămînt, acoperit cu buruieni – și ne putem întreba cum a fost posibil ca atîtea generații să treacă pe lîngă aceste pietre fără să le remarce? Sau alt exemplu. Timp de un secol frumoasa noastră moștenire din antichitate, Tezaurul de la Pietroasa, a rămas la nivelul înțelegerii primului ei cercetător. Abia de curînd istoricii au revenit cu interpretări noi privind originea tezaurului – emițîndu-se ipoteza de bun simț că tezaurul nu a fost «adus» pe teritoriul dacilor ci a fost lucrat chiar în zona Buzăului. Se fac de asemenea ipoteze noi în legătură cu descifrarea semnelor grafice.

Toate acestea dovedesc, incontestabil că arheologia, o știință relativ nouă, deși a revoluționat în ultimele două secole [f 01] imaginea lumii moderne despre lumea mai veche, continuă să producă, adică să scoată la lumină, și în zilele noastre piese istorice de mare valoare. Nu puține dintre acestea sunt spectaculoase, fie prin valoarea lor intrinsecă, fie prin sugestiile pe care le emit în vederea reconstituirii unui fragment din misterioasa viață a celor care trăiau cu peste două mii de ani pe pămîntul nostru românesc.

Arheologia, într-o măsură mai mare decît istoria în genere, incită curiozitatea marelui public, îl ademenește chiar să participe la căutarea vestigiilor trecutului îndepărtat. Este un fenomen care trebuie încurajat deoarece șansa științei de a obține rezultate crește, firesc, odată cu materia cenușie investită.

Iată pentru ce revista noastră, respingînd ideea de castă în domeniul cercetărilor arheologice – ca și în celelalte domenii de activitate, găzduește cu plăcere opiniile și mai ales amintirile unui om care prin natura muncii sale, de peste șapte decenii, are ceva de comunicat în legătură cu surprizele arheologiei. Lăsînd cititorilor bucuria ipotezelor proprii și oferindu-le piesele în cauză, îi invităm să participe la descifrarea lor.

Cu aceste gînduri dăm cuvîntul venerabilului Alexandru-Vasile lonescu, pentru a-și depăna cunoștințele și amintirile în legătură cu alte vestigii ale trecutului:

«În urmă cu foarte mulți ani, am venit la Sinaia ca inginer silvic și, în această calitate am cutreierat de sute de ori munții din această regiune. M-au impresionat uriașele monumente megalitice, încărcate de legende, care nu sunt altceva decît opera unei străvechi culturi și civilizații daco-getice.

Păstrînd o statornică legătură cu stareții Mănăstirii, cu bătrînii orașului de pe vremea aceea, am ajuns să descopăr într-un colț al Muzeului acestui lăcaș, două ”tăblițe” de plumb cu o scriere deosebită, dar foarte apropiată de a noastră și care mi-au [f 02] reținut atenția. De cînd se află aici nu se știe clar, pentru că scurgerea timpului a transformat datele în legendă. Se spune că ar fi fost aduse de un călugăr foarte bătrîn de la peștera Sfînta Ana din apropiere, unde se presupune că au stat și acolo multă vreme. După altă legendă, auzită tot din bătrîni, se crede că ar fi fost aduse aici de un călugăr foarte cult, ardelean, tocmai de la Sarmisegetuza, din Munții Orăștiei.

”Tăblițele” în muzeul nostru sunt numai ”replici” rămase de la cei care au posedat originalele. Legenda spune și ea mi-a fost confirmată de foștii primari ai orașului Sinaia – că aceste ”tăblițe” aveau o veche scriere, probabil, dacică. Multe dintre ”tăblițe” au fost la început din metal prețios – aur, dar ajungînd în mîinile fostului rege de pe vremea aceea, Carol I, acesta le-a copiat pe material ordinar prin mijloacele de care dispunea la Sinaia, cu sprijinul lui Emil Costinescu – fabricant.

Aurul din tăblițe a fost mai apoi transformat în monede care mi-au fost arătate de către fostul primar, Gheorghe Mateescu, prieten cu regele Carol și mai tîrziu cu Ferdinand, cărora le făcea diferite servicii. El se ocupa în special de topirea ”tăblițelor” și baterea monezilor. Interesant este că atunci cînd au început să fie descoperite astfel de ”tăblițe”, regele Carol I se interesa personal de ele. Carol voia să aibă șl el aur în cantități tot mai mari. ”Tăblițele”, cu texte într-un alfabet foarte vechi, încă nedescifrat, nu au reținut atenția specialiștilor, iar după copierea lor, au fost date complet uitării. Nu-mi amintesc cum de au rămas numai două bucăți la mănăstirea din Sinaia, uitate și ele ani și ani de zile. Cînd au fost descoperite ele erau mult mai multe, după cum am auzit, peste 60. Personal, dacă nu mă înșel, am văzut peste 15 bucăți. Este interesantă pentru noi aria lor de răspîndire. Au fost descoperite în Țara Moților, Hațeg, Muntele Țarcu, Sarmisegetuza, Grădiștea, în Maramureș, în jurul Muntelui Godeanu, la Fetești în zona Borcea, la Tărtăria. [f 03]

În legătură cu ”tăblițele” de la Fetești, îmi amintesc exact cum s-au petrecut lucrurile. În 1939 am făcut parte dintr-o echipă de ingineri cînd a venit o inundație. Ca urmare a creșterii apelor Dunării a fost distrus un tumul (vechi mormînt al unui conducător dac). Acolo am găsit foarte multe rămășițe arheologice inclusiv 12 plăci metalice scrise. Din încercarea sumară de descifrare, am observat nume de conducători, de cetăți și multe cuvinte pe care nu le-am înțeles. Materialul a fost repede luat (ce a mai putut fi salvat), și, după cîte mi s-a spus atunci, a fost dus la Muzeul de antichități din București. Multe dintre ”tăblițele” aflate la acest muzeu au zăcut într-o pivniță fără ca cineva să se ocupe de ele, fiind socotite, probabil, fără valoare.

După primul război mondial, m-am dus la starețul Serafim Georgescu, un om foarte cumsecade și un bun patriot, cerîndu-i să-mi împrumute și mie aceste ”tăblițe” cu scriere interesantă, asupra cărora mi-am îndreptat atenția, pe care le-am copiat și am căutat să le aflu taina, scrisul și inscripțiile. Este, după a mea părere, vorba despre o străveche scriere daco-getică, poate pelasgă, cu o îmbinare a desenelor simboluri pictografice, și mai ales, cu figuri care se pare să fie ale unor conducători de-ai noștri din vechime. Cînd spun aceasta mă gîndesc la Dromihete, Burebista și Decebal. Mi s-a părut curios că tăblițele erau scrise într-un alfabet cu totul aparte. Nu era nici latin, nici grec clasic, dar semnele se asemănau și cu cele grecești și cu o parte din cele latine, apropiate de scrierea noastră actuală. De aici am plecat eu cu descifrarea. Am vrut să știu care-i originea lor. Printre altele m-a interesat foarte mult că am găsit pe una din ele cuvîntul DROMIXCO = DROMIHETE iar pe alta, aflată pe atunci la Muzeul de Antichități, era numele conducătorului dac BOEREBISTA. Și ceva mai mult, aceasta avea gravat și arborele genealogic al lui BOEREBISTA (cele șase scări ascendente și alte șase scări descendente), [f 04] bineînțeles cu denumirile respective ale timpului. Epoca lui Dromihete, după anul 300 î.e.n., era cifrată prin ARMOZA DAV (cetatea ARMOZA). Foarte interesant: Noi nu am cunoscut pînă acum o cetate cu numele acesta. DIO SABELIO – o altă inscripție din ”tăblițe” – poate semnifica existența unui zeu DIO rămas de la înaintași probabil, dar despre care, din păcate, nu cunoaștem nimic pînă în prezent. Și-ar face o frumoasă datorie istoricii noștri vîrstnici și tineri dacă ar clarifica aceste lucruri deosebit de importante pentru atestarea documentară a scrierii străvechi a poporului nostru. Desigur, pentru aceasta se cere timp, pasiune, renunțarea la formule învechite de interpretare care pot fi neconforme cu adevărul și chiar păgubitoare.

În legătură cu tăblița de formă rotundă, ea este – după părerea mea – o scrisoare foarte importantă – cu aversul în limba băștinașilor, a dacilor, și cu figura unui conducător dac, adresată unui alt conducător cu chipul și textul în limba lui, pe revers. Revenind la prima tăbliță – dreptunghiulară – întîlnim încă o inscripție semnificativă: SOSERINA GLOTO, ARMOZA-DAV. Eu consider că, descifrat, ar însemna: poporul, tribul local, SOSERIN din cetatea ARMOZA-DAV. Sub cele două cogaionoane (delta) care străjuiesc figura lui DROMIXOO – DROMIHETE, se află inscripția PATER, ceea ce înseamnă STĂPÎN, PĂRITE, CONDUCĂTOR.

Din pictografia tăbliței dreptunghiulare, se poate observa limpede un Sanctuar cu urnă de incinerare, iar pe frontonul piedestalului se poate citi inscripția SARMOGATO-DAV = din cetatea SARMOGATA.

În stînga – probabil cetatea cu lăcașul de cult – se observă imaginea foarte clară a unui cal, care ar putea să facă aluzie la pericolul CALULUI TROIAN. Jos la baza ”tăbliței” am găsit (este adevărat puțin cam greu), cuvîntul SARMITIOZA – probabil tot un [f 05] nume de cetate. Lucru posibil deoarece în Dacia existau puternice așezări construite cu multe veacuri în urmă.

Uriașele și ingenioasele monumente atestă încă odată faptul că vechimea poporului nostru, a strămoșilor noștri, trebuie căutată cu multe mii de ani în urmă, poate 6000-7000 de ani, cel puțin.

Am făcut, cum era și firesc, o legătură directă între aceste capodopere ale minții omenești și inscripțiile de pe ”tăblițe”.

Eu sunt convins că dacii, cu siguranță au avut scrierea lor. Asemenea scrieri, cu o vechime de multe mii de ani înaintea erei noastre, am întîlnit și pe unele stînci din munții noștri, ca de pildă pe Muntele Diham. În Bucșoiu de asemenea, pe o stîncă uriașă se găsesc multe litere de felul celor din plăcuțe. În apropiere de cabana Mălăești, pe poteca ce duce de la Mălăești la Diham, pe o stîncă izolată, se găsesc o mulțime de inscripții – un fel de inițiale nu cuvinte întregi. Poate că aceste inițiale să fi fost cuvinte magice, de cult. Aceste scrieri pot avea o vechime, poate, de 3-4000 de ani î.e.n.»” [f 06].

Fiind deosebit de instructiv, invităm cititorii să facă singuri comparații atente între cele trei versiuni.