Conspirați(onism)

Acum mult timp, pe când băieților le stătea dreaptă fără pastile și fetele erau virgine fără să se coasă jos la ginecolog, Radu Moraru, Nașul adică, poza în ziarist respectabil. Trecute vremuri. Mai nou, gigelul ține o ”televiziune” care cu greu poate fi numită așa. Un prieten îl confunda cu Dan Diaconescu și nu era departe de adevăr. Un Diaconescu la debut, în garsoniera de la Romană, cu toată mizeria aferentă (morală, spirituală, a personajului, a moderatorilor, a invitaților). O mizerie rotundă, completă.

În ședința din 24 august curent, Consiliul Național al Audiovizualului (în continuare CNA) a luat în discuție o emisiune rulată la Nașul TV, avându-l ca invitat pe un anume Sacha Stone. Cât de profesional și cât de la obiect vom vedea în continuare.

Ăștia mai bătrâni foloseau cumva arhaizat pe ș în loc de s: falș, ștart, ș.a. E, din ștart trebuie spus că până anul viitor, când vor fi alegeri de tot felul, românii vor avea săptămâna și scandalul. La 3-4 zile un nou scandal în germene, la o săptămână, o săptămână jumătate unul deja viralizat, baban, care produce ”revoltă”digitală.

Nu știm cine sunt strategii politici care au impus acest scenariu și nu știm ce urmăresc. Noi identificăm modele. Cioaca CNA – Nașul TV e din această categorie,  pui de scandal.

Înapoi. La Nașul TV s-a produs un tip, Sacha Stone, despre care nu putem spune prea multe (noi ne-am axat pe prăjiții autohtoni, sărindu-i la numărătoare pe cei de aiurea). Domnuʼ Piatră este un fel de lider pe New Age, antisemitism și conspirații. Bine așa! Pare conectat prin lumea lui (și în România are o rețea, Tracia Unită). În emisiune, Stone a bătut câmpii despre Tunelurile din Bucegi, uriașii din România și alte susțineri pseudoistorice. Ca mulți alții, nimic deosebit!

 

Omul nostru pozând ca guevarist. Stalin și poporul rus, și New Age ne-au adus!

 

Și atunci de unde până unde intervenția CNA? Posibil să fi deranjat afirmațiile cu Uniunea Europeană fondată pe genocid și trimiterile subtile la Poporul Ales. Doar că abilul Mircea Toma a reușit să scoată în prim plan altceva. Să insistăm pe acest palier.

Tema Tunelurilor din Bucegi este atât de cunoscută în România, încât a devenit subiect de cultură populară, umor și meme. De obicei sunt atribuite dacilor, deși originea lor poate fi urmărtă în laboratoarele Mișcării Spirituale de Integrare în Absolut, a recidivistului Gregorian Bivolaru (zis Guru, Grieg sau Scumpi). Internaționalizarea s-a făcut prin intermediul lui Peter Moon Petre Lună pe românește, personaj de aceeași factură cu Sacha Stone, ale cărui cărți sunt publicate la edituri apropiate MISA.

Opărit de caniculă, pus pe șotii sau pur și simplu din dorința de a amorsa un nou scandal, Mircea Toma cere dovezi pentru Tunelurile din Bucegi. Interesant, dar nu tardiv? Au fost zeci de emisiuni pe temă, niciuna sancționată. Campionul ”revelațiilor” a fost Mădălin Ionescu. (Este bine de reținut că Metropola TV a tăcut mâlc pe tema scandalului azilurilor de bătrâni din ograda sa, din Voluntari. Până la Illuminati, masoni și șopârlieni, avea o conspirație (reală!) la doi pași de sediu. Și au tăcut dezvăluitorii, de ziceai că le-a mâncat dracul limba.) Alta, Adina Mutăr, pozează în jurnalistă onorabilă la Newsweek România, o publicație americanistă cu finanțare dubioasă. Nici usturoi n-a mâncat madam Mutăr, nici gura nu-i pute. Așa e când ești măritată cu table ruginite pe umeri.

Toma dă termene, două săptămâni bătute pe muchie, și promite acces nerestricționat (dacă avea stofă, zicea ”Acces Direct” dl Toma). Ne-ar bucura să fi vorbit serios și să faciliteze o audiere a persoanelor implicate din MISA. Dar nu o va face, pentru că Toma trolează în timpul serviciului și pe banii contribuabililor. Când statul român își omoară cetățenii, și-i omoară la propriu (vezi rubrica Fapt divers din ultimele săptămâni), tu ca bugetar trebuie să ai mult, foarte mult tupeu să faci mișto și hazuri ieftine.

Cum va reacționa echipa Nașul TV? Le-ar fi simplu să întoarcă situația în beneficiu propriu. Sacha Stone poate susține că informațiile bucegiste le-a aflat de la Petre Lună. Și că i s-au părut foarte credibile de vreme ce  Lună este difuzat de Serviciul de Telecomunicații Speciale, patrulat de Poliția de Frontieră și sponsorizat de Nuclearelectrica. Indirect, ce-i drept, dar faptele rămân.  Să-i lase lui Mircea Toma și altora povara explicațiilor.

Și dacă gestionează Radu Moraru bine treaba, cațavencul va schimba destinația de nudism, din Vamă pe Calea Victoriei și consecutiv pe circa de poliție pentru expunere indecentă.

Fragmentul din Ședința CNA poate fi vizionat mai jos. Nu există un comunicat oficial pe temă, ci o amărâtă de postare pe Facebook. Pentru că așa comunică instituțiile române, pe Facebook. Disprețul suveran este bine punctat de dna Maricela Mierlea, care mastica de zor. Îi era foame gagicii:

 

 

N.B. Mircea Toma este membru fondator al Academiei Cațavencu, publicație copiată după ”Le Canard enchainé” și la umor și la racordări. Și la racordări. După o lungă carieră de activist soroșist, Toma a fost plasat în garnitura CNA, probabil ca răsplată pentru promovarea Cauzei. Pentru observatorul atent, două teme mari și late – Soros și Tunelurile din Bucegi – au fost alese pentru prelucrare umoristică (tehnică veche, rodată și eficientă). Urmarea? Cum deschizi discuția despre ele, ești luat de țăcănit și luat în râsuri.

Nu este nimic natural; a existat coordonare în făcătura asta și episodul CNA este doar ultimul dintr-o serie mai veche.

Mircea Toma, că tot e vară, du-te după Bivolaru și la un nudism la ciucurelul gol, poate afli adevărul despre Tunelurile din Bucegi. Guru Guru e cheia, nu prăpăditul de Radu Moraru sau panaramele umane aduse în platou ca la Zoo. Ia, țuguie buzițele și zi Zuu, ca finanțatorii tăi.

Președinte și fondator Tracia Unită este Mihai Rotariu. ”Dl Rotariu a absolvit cu onoruri Academia Tehnică Militară (1983), …

Din 1990 până în prezent și-a desfășurat activitatea instituții publice prestigioase: Oficiul Central de Stat pentru problemele speciale din cadrul Guvernului României, Ministerul de Interne, iar timp de 7 ani ocupat funcții de conducere la Camera de Comerț Romania-Belarus, Casa de Comerț si Industrie cu scop lucrativ între Romania și Federația Rusă, …”.

Fiecare ”conspirație” nouă vine la pachet cu gradatul și bugetarul. Statul a fost, este și va fi principalul promotor al conspirațiilor.