Această schemă astronomică îşi are originea în cultura babiloniană; sistematizată de Claudiu Ptolemeu1 (~ 87 d.Hr – ~ 165 d.Hr) ea a reprezentat un ”standard” până la apariţia şi generalizarea modelului introdus de Nicolaus Copernic (1473 – 1543).
Sistemul ptolemaic2 este geocentric şi ordonează șapte corpuri cereşti, considerate planete (în realitate şi în terminologia modernă, Soarele este o ”stea”, iar Luna un satelit natural al Pământului). Ansamblul permite exploatarea semnificaţiei cifrei ”sacre” 7, pe baza căreia s-au creat sisteme de Analogii şi Corespondenţe complexe.
Sistemele magice se bazează în general pe acest sistem, menţinut şi ca fundament al Astrologiei tradiţionale. Importanţa sa este deopotrivă teoretică şi practică.
Note: 1Pentru aprofundarea acestui sistem, recomandăm Claudiu Ptolemeu – ”Tetrabiblos”. Lucrarea are şi o ediţie recentă în limba română a ”Tetrabiblos”-ului (Ed. Herald, Bucureşti, 2009). Deşi dovedite ca eronate, ideile promovate de Ptolemeu au avut o înrâurire uriaşă asupra civilizaţiei europene. Astrologia modernă a rectificat acest sistem din punct de vedere astronomic, dar păstrează, mai mult sau mai puţin modificat, majoritatea ideilor sale astrologice; 2Se zice ptolemaic, nu ptolemeic (cu a, nu cu e).
Ar fi interesant de abordat si subiectul „teologiei astrale”, care are o legatura foarte puternica cu sistemul cosmologic geocentric. Asa cum se stie deja foarte bine, primii care au asociat in mod clar „planetelor” un sistem corent de sapte zeitati au fost mesopotamienii(in varianta babiloniana zeitatile fiind: Saturn-Ninurta, Jupiter-Marduk, Marte-Nergal, Soare-Shamash, Venus-Ishtar, Mercur-Nabu, Luna-Sin), respectivul sistem fiind apoi „exportat” atat in lumea greco-romana cat si in lumea indiana. In India insa a dobandit niste trasaturi aparte, el transformandu-se practic dintr-un sistem cu sapte zeitati intr-unul cu noua zeitati, cele doua noduri lunare(capul si coada Dragonului – Rahu si Ketu la indieni) devenind practic la fel de importante ca „planetele” iar zeitatile asociate lor avand cam acelasi grad de importanta cu celelalte sapte:
http://en.wikipedia.org/wiki/Navagraha#The_Navagraha
Ba mai mult, uneori Rahu sau Ketu par sa dobandeasca o importanta aparte, distincta de cea a celorlalte zeitati planetare. In buddhismul tibetan Rahu/Rahula este foarte des invocat in cadrul unor actiuni si ritualuri cu caracter magic(detalii privind acest subiect pot fi gasite in cartea deja considerata clasica a lui Rene de Nebesky-Wojkowitz, „Oracles and Demons of Tibet”).
Eu am mai citit in trecut cate ceva despre un domeniu asociat strans atat cu „teologia astrala” cat si cu astrologia si anume domeniul magiei astrologice occidentale. Am citit, de exemplu, o traducere lui Ghayat al Hakim(Picatrix), cate ceva in ce priveste magia renascentista(traduceri ale lui Agrippa, carti ale lui D.P. Walker si Yates etc.), dar si cate ceva despre variantele mai noi ale practicilor respective(de exemplu varianta practicata in cadrul „Ordo Aurum Solis”). Tin minte ca am dat in cadrul lecturilor respective de unele lucruri scrise apropo de Capul si Coada Dragonului, dar nu tin minte sa fi vazut totusi ca cele doua „entitati” astrologice sa ajunga sa aiba chiar o importanta practic egala cu cea a „planetelor”, cat si zeitati asociate care sa aiba acelasi loc de frunte in cadrul sistemului zeitatilor planetare. Importanta foarte mare acordata lui Rahu si Ketu in lumea indo-tibetana(si mai ales la tibetani) mi s-a parut ceva cu caracter destul de particular in contextul asta.Dar eu n-am citit in domeniul ocultismului occidental atat de mult cum cred ca au citit altii de pe aici(asa cum pot sa imi dau seama dupa lectura unor articole). Asa ca poate mi-au scapat mie unele lucruri. Daca asa stau lucrurile, as fi curios sa vad ce altceva as mai putea invata in domeniu.
Apropo de importanta particulara acordata lui Rahu(Capul Dragonului) in Tibet, la linkul urmator pot fi gasite atat abstractul cat si textul in format .pdf al unei lucrari de dizertatie ce abordeaza subiectul respectiv:
http://diginole.lib.fsu.edu/etd/5498/
Apropo de cartea lui Nebesky Wojkowitz pomenita mai sus, inca un subiect interesant abordat in ea:
http://roxanamchirila.com/2013/11/11/pe-urmele-lui-umberto-eco-via-traduceri/#comment-134596
Si tot o forma de teologie astrala bazata pe modelul cosmologic geocentric poate fi considerat a fi si sistemul arhontilor „planetari” din cadrul unor curente gnostice:
http://en.wikipedia.org/wiki/Archon#Gnosticism
In cazul particular al lui Saturn-Ialdabaoth mai apar si niste implicatii interesante date de faptul ca el pare sa fie asociat cumva si cu o zeitate leontocefala cu rol important in mithraism, zeitate care tot reapare cumva periodic in lumea vestica. 🙂 De exemplu, zeitatea respectiva poate fi regasita si in cadrul relatarilor unor experiente personale, cu caracter ceva mai mistic, ale lui Jung, dar si in niste discutii pe care le-am vazut mai demult privind simbolismul imaginilor din cartea de tarot a Fortei sau, mai nou, chiar si in productii comerciale a la hollywood cum ar fi „Da Vinci’s Demons” etc.
O discutie privind legaturile dintre astrologia babiloniana si greaca, pe de o parte, si astrologia indiana, de cealalta parte, poate fi gasita in lucrarea de dizertatie despre Rahu/Rahula pe care am indicat-o intr-un mesaj anterior, incepand pe la paginile 22-24 ale .pdf-ului.
Unul dintre autorii clasici indieni citati acolo are si cel putin o carte tradusa in romana:
http://www.edituraherald.ro/carti/astrologie-natala-brihat-jataka-38-detail#.VGHt8GctHwY
Ceva ontopic si aici:
http://roxanamchirila.com/2013/11/11/pe-urmele-lui-umberto-eco-via-traduceri/#comment-135266
Am pus un SSD pe laptop şi am fost offline ceva timp. Acum, despre Nodurile Lunare se găseşte în Filosofia Ocultă a lui Agrippa. Mathers şi GD (Golden Dawn) le-au asimilat celor 2 planete noi descoperite (în sensul de a populariza sistemul şi a-i conferi notorietate). A fost o fază intermediară şi un fel de „forţare” a tradiţiei. Impresia mea este că cel puţin în Occident s-a folosit obsesiv, câteodată în ciuda evidenţelor, sistemul septenar. Şi în prezent elevii recită ROGVAIV, cele 7 culori ale spectrului. Din păcate sunt doar 6. Newton a forţat a 7-a culoare pentru a se potrivi schemei septenare.
Klu, eu am o marotă: cu ceacrele. În civilizaţiile Cărţii nu există aşa ceva. Flagg mă contrazicea, făcând trimitere la o eroare fiziologică a lui Platon privind circulaţia lichidului semninal în organism, interpretată de el ca şarpele Kundalini. Deşi ceacrele par a fi acceptate unanim în epoca New-Age, cu greu se pot găsi referinţe istorice în Apus mai devreme de sec. XIX. Şi asta mi se pare extrem de ciudat.
@Saur
„Deşi ceacrele par a fi acceptate unanim în epoca New-Age, cu greu se pot găsi referinţe istorice în Apus mai devreme de sec. XIX.”
Depinde. Ceva similar cu teoria sistemului chakrelor a existat totusi in Occident inca din antichitate. Cea mai cunoscuta in directia asta este teoria „sufletului tripartit” a lui Platon(cu partea rationala localizata in cap, partea afectiva la nivelul inimii si partea mai instinctual-apetitiva la nivelul abdomenului), care a tot fost comentata dupa el de diversi autori, atat in antichitate cat si in perioada medievala.
Si, ca fapt divers, teoria platonica a sufletului tripartit prezinta niste asemanari interesante si cu sistemul chinezesc al celor trei dan-tian-uri(„campurile de cinabru”) si cu un sistem aztec in care exista tot trei „suflete”(tonalul la nivelul capului, teyolia la nivelul inimii si ihiyotl la nivelul ficatului – http://fr.wikipedia.org/wiki/Teyolia ).
@Saur
Iar mai inainte de Platon si Philolaus avea niste idei asemanatoare, sistemul lui avand patru componente, nu doar trei:
http://plato.stanford.edu/entries/philolaus/#PsyFac
Cred ca mi s-a pierdut cel un mesaj „pe drum”, asa ca il repostez. Sper sa nu deranjez cu chestia asta.
@Saur
Ca idee generala, eu banuiesc ca radacinile unor astfel de sisteme se gasesc in conceptiile oamenilor „primitivi”, in ceea ce de regula primeste numele de „samanism”. Daca citesti mai mult in domeniu, apare destul de evident faptul ca un numar mare de populatii „primitive” din zone foarte indepartate intre ele(Americile, Australia etc.) mentin inca si acum credinta ca fiecare om are de fapt mai multe suflete, nu doar unul singur, fiecare tip de suflet in parte avand caracteristici si functii proprii. Asta pare sa fi fost de fapt conceptia cea mai raspandita in timpurile cu adevarat stravechi(si din ea par sa fi aparut apoi sistemele mai „rafinate” cumva din punct de vedere intelectual – vezi ca exemplu si ideile egiptenilor din domeniu, cele despre ba, ka, umbra etc.).
Acum o sa ma lansez un pic in speculatii proprii – eu cred ca odata ce ai deja un astfel de sistem cu mai multe suflete(sau „entitati animice” sau „parti ale sufletului” etc. – depinde cum preferi sa le numesti), daca mergi mai departe si ii acorzi fiecarui astfel de „suflet” cate un „sediu” aparte in cadrul corpului fizic, deja cu asta ai obtinut un precursor al unui sistem de „fiziologie mistica” de tipul sistemului chakrelor. Lucrurile astea se leaga cumva logic intre ele.
In ce priveste insa sistemul oriental al chakrelor in mod particular, lucrurile sunt un pic mai complicate decat lasa sa se vada uneori new-ager-ii occidentali care l-au adoptat.
De exemplu, nu in toate textele indiene si tibetane vechi apare descris un sistem cu sapte chakre, cum e cel deja devenit clasic si adoptat si de occidentali pe scara destul de larga. Poti gasi de multe ori fie un sistem cu patru chakre(ex. in multe texte din cadrul Vajrayana), fie unul cu douasprezece chakre(ex. in Vijnana Bhairava, daca tin bine minte – e un sistem in care pe langa alte chakre binecunoscute mai apare parca si una in cerul gurii, alta in frunte dar deasupra lui Ajna Chakra etc.) etc. Numarul nu e constant sapte.
Iar daca il iei la intrebari pe un tibetan care preda discipolilor, de exemplu, o tehnica de tummo in care se foloseste un sistem de patru chakre, o sa iti spuna cel mai probabil ca el de parere ca omul nu detine musai doar patru astfel de „componente”, dar cu astea patru ai nevoie sa lucrezi ca sa iti functioneze tehnica respectiva – pentru alte tehnici poate foarte bine sa le recomande discipolilor sa lucreze si cu alte chakre in plus fata de alea patru.
Iar lucrurile sunt complicate si mai mult de faptul ca in textele vechi indo-tibetane „fiziologia mistica” nu e tratata de multe ori ca fiind distincta de cea materiala, fizica. Termenul „nadis”, de exemplu, poate indica uneori artere, vene sau nervi si nu doar canale energetice. Sau, ca alt exemplu mai precis, in textele Vajrayana termenul „avadhuti” poate indica atat canalul energetic central cat si aorta, in functie de context:
http://english-tibetan-dictionary.tumblr.com/post/59651471000/avadhuti
O distinctie clara intre fiziologia mistica si cea mundana a inceput sa fie facuta mai mult dupa ce teoriile medicale occidentale au patruns in forta in zona orientala. Si cei care au contribuit cel mai mult la delimitarea neta a celor doua domenii au fost de fapt occidentalii atrasi de meditatie si yoga. Pana atunci, indo-tibetanii de multe ori „suprapuneau” de multe ori domeniile respective(fiziologia mistica si fiziologia mundana; asta cel putin in parte si pentru ca le lipseau unele cunostinte de fiziologie materiala pe care le-au aflat mai apoi de la occidentali).
Pana reusesc sa postez cumva mesajul anterior, ar trebui sa mentionez ca parere personala ca eu cred ca sistemul clasic cu sapte chakre are totusi utilitatea lui cand vine vorba de aplicarea unor tehnici.
Pentru anumite scopuri practice merge sa lucrezi cu el.
@Klu – Ideea de suflet multiplu (şi după cum remarci, mai degrabă componente cu o anume individualitate a sufletului) există şi e bine răspândită. O clasificare şi o ierarhie a lor clară nu am întâlnit încă (HPB de exemplu face un artificiu pentru a potrivi concepţia orientală cu cea occidentală). Există şi confuzii de nume (uni numesc spirit sufletul şi viceversa; în funcţie de autor denumirile sunt adesea interschimbabile). Pare, într-adevăr logică ideea cu sediile sub-sufletului, ca să le zic aşa. Însă legătura cu ceacrele, concepute ca „noduri” ale unui sistem energetic axial care structurează corpul vital (un „sufleţel” şi el) eu nu o văd. Ar mai fi ceva: existenţa canalele de acupunctură a fost dovedită experimental prin markeri radioactivi; canalul ăsta ceacral încă nu.
@Saur
„Ar mai fi ceva: existenţa canalele de acupunctură a fost dovedită experimental prin markeri radioactivi; canalul ăsta ceacral încă nu.”
Daca ai sa te uiti un pic mai atent la „punctele”/”nodurile” principale de pe meridianele de acupunctura Ren Mai si Du Mai, ai putea vedea ca ele corespund in mare, ca localizare, cu principalele chakre din sistemul clasic:
http://2.bp.blogspot.com/-iUkLGMOra8c/Tykk4GEVPoI/AAAAAAAAAP0/zJjW2AjNopc/s1600/acu.jpg
De altfel cele doua meridiane de acupunctura mentionate mai sus, luate impreuna, formeaza „traseul energetic” utilizat intr-o tehnica chinezeasca de qigong, numita „orbita microcosmica”, ce prezinta unele asemanari particulare cu tehnici indo-tibetane cum ar fi tummo – si in tummo ca si in „orbita microcosmica” energia este mai intai „ridicata” din zona perineului spre cap, dupa care este coborata in jos, diferenta fiind ca in varianta tibetana este vizualizat doar un singur canal central de-a lungul caruia au loc ambele miscari, in timp ce in cea chinezeasca sunt vizualizate doua canale conectate ce alcatuiesc un soi de „circuit”; dar daca lasi amanuntul respectiv deoparte tehnicile respective pot aparea ca fiind de fapt foarte asemanatoare ca principiu(mai ales ca amandoua tehnicile lucreaza de fapt cu o energie care la baza are un caracter sexual/generativ):
http://en.wikipedia.org/wiki/Microcosmic_orbit