Cum să-i prosteşti pe proşti (I) – ”Legenda” Luanei

Material dedicat Roxanei Chirilă, care a reuşit să ne mire cu mirările ei privind nivelul ”producţiilor” din mass-media românească. Ea nu e nici naivă şi nici proastă; uimirea ei e o tehnică literară prin care introduce cititorul în subiect. Ce ţi-e şi cu scriitorii aştia (aici și aici).

Nucu (s, C. Bozioru, jud. BZ) – Legenda Ţării Luanei a văzut lumina tiparului în interviul acordat de Rudan Vasile revistei ”Flacăra”, nr. 6(1287)/7.02.1980:

”Există o legendă. Din cele câteva variante pe care le-am ascultat [sic!], cea mai bogată în informaţii este cea a lui moş Toader, pe care l-am întâlnit în zona lacului Gateş, păscând vitele. Demult, tare demult, povestea Dumitru Toader, dincolo de munte era «Tărâmul Luanei» – Luana fiind o fiinţă atotputernică ce păzea cu străşnicie porţile unei cetăţi cu ziduri imense deasupra căreia strălucea atât ziua, cât şi noaptea un soare aidoma astrului zilei. Şi cetatea era locuită de nişte oşteni viteji întru dreptate şi netemători de moarte. Oştenii răniţi în lupte erau conduşi de Luana în «Valea Izvoarelor», cele dătătoare de apă vie şi de apă moartă; şi spălându-şi rănile cu acele ape miraculoase, aceştia se vindecau pe loc. Numai Luana cunoştea tainele izvoarelor. Cei care se încumetau să le încerce singuri se îmbolnăveau pe loc şi mureau. Şi au trăit cei din cetate ani mulţi sub oblăduirea Luanei până ce au luat seama vrăjmaşi puternici care, mânaţi de pizmă, au venit înzăuaţi, în care de foc, şi au doborât soarele cetăţii. Şi când soarele s-a prăbuşit, pământul s-a cutremurat din temelii şi mare prăpăd a fost pe lume… Şi de atunci pe locul cetăţii, mulţi ani nici iarba n-a crescut şi nici glas de pasăre nu s-a auzit şi nici picior de fiară n-a mai călcat. Despre toate astea vorbesc semnele tainice din peştera înţeleptului [asimilată de Rudan cu Peştera – Fundul Peşterii, edificiu rupestru la Nucu – n.n]”.

Contrar afirmaţiilor d-lui Rudan, legenda nu este o creaţie popular locală, izvorâtă din nu se ştie ce memorie ancestrală, ci – cel mai probabil – o creaţie cultă a sa, beneficiind ulterior de concursul soţilor Nica – Dumitru şi Veronica – din Colţi:

”Vasile Rudan a confecţionat, cu candoarea autorului de ficţiuni literare, un informator (moş Toader, inexistent pe raza comunelor din jur, Colţi, Bozioru. Brăieti. Gura Teghii)”.

Sursa primară de inspiraţie pare a fi creaţia holywoodiană ”One million years BC” (1966), difuzată în epocă în cinematografele din România sub numele de ”Loana”.

Legenda a fost preluată de ”idioţi utili” (ca P.L. Tonciulescu şi Elisabeta Iosif), persoane intoxicate de Rudan (ex. C.I.-stul Pavel Coruţ), ziarişti de senzaţionale (Adina Mutăr), dar şi de persoane dispuse la varii compromisuri pentru un câştig facil (Diana-Liana Gavrilă, ghid local).

Ulterior, în lipsa oricărui informator (în sens etno-sociologic) real, pentru credibilitate, au fost confecţionate variante. Astfel, Viorica Nica (†) îşi prezintă propria versiune (2008) a legendei, presărată pe alocuri cu fine ironii (străvezii însă pentru cei care ştiu amănuntele ”cercetărilor” rudaniene din Mt. Buzăului):

Vasile Rudan şi militari în termen în timpul experimentelor militare din Munţii Buzăului.

Fotografia a fost realizată  în intervalul 11-12.IX.1982, în zona Nucu.

”Se spune că odată de mult, foarte demult, în pădurile din zona Aluniş – Nucu, a coborât dintr-un car de foc o preafrumoasă fată, care fugise de la tatăl ei, pentru că acesta vroia să o mărite cu un băiat pe care fata nu-l iubea. Ajunsă în această ţară, această fată, Luana, căci aşa se numea, îi învăşă pe locuitorii ei tot felul de lucruri bune: cum să se vindece de boli, cum să se îmbrace, cum să-şi construiască locuinţele, cititul, scrisul şi cum să se ascundă «de trâmbiţele de foc», aruncate de compatrioţii ei, în cazul că va fi descoperită. Luana se căsătoreşte cu cel mai frumos şi viteaz dintre locuitori, dar ea este descoperită de fostul ei iubit, acesta pornind război împotriva locuitorilor pământeni. Luana reuşeşte să se salveze împreună cu iubitul ei şi cu tot poporul în locuinţe din piatră, construite din timp”.

O variantă mai apropiată de firul narativ original provine de la D.-L. Gavrilă (2012); singura noutate este că Luana – iniţial femeie, devine bărbat:

”Povestesc bătrânii, că în vechime, peste înălţimile Buzăului se extindeau domeniile unui rege bătrân, ale unui înţelept, o fiinţă atotputernică numită Luana. Şi-ar fi fost regele acesta stăpân al unei cetăţi ale cărei ziduri atingeau cerul. Cetatea era străjuită zi şi noapte de un Soare ce strălucea aidoma astrului zilei. Cei din cetate erau «viteji, netemători de moarte şi luptau numai întru dreptate», iar Luana avea grijă să-i vindece pe cei răniţi în războaie cu apele fermecate, apele vii şi moarte, din «Valea Izvoarelor». Şi ar fi trăit cu toţii fericiţi, până când vrăjmaşi împinşi de pizmă au venit înzăuaţi în care de foc şi au doborât Soarele Luanei. Mare prăpăd s-ar fi produs pe Pământ. Pământul s-a cutremurat din încheieturi, iar locul cetăţii şi împrejurimile au fost arse profund sub scoarţa terestră, şi ar fi rămas pustiite multă vreme, că nici păsările în zbor nu ar mai fi trecut pe acolo, darămite picior de om sau animal. Despre toate acestea vorbesc semnele din Peştera Înţeleptului”.

Este incredibil cum această ”legendă” şi ”variantele” sale au putut fi luate în serios atât de mult timp, de atât de mulţi oameni, în lipsa oricărei evidenţe că ar fi cunoscută în mediul din care se afirmă că provine (în afară de soţii Nica şi Diana Liana Gavrilă din Colţi, promotorii locali ai hoax-ului, niciun localnic nu ia în serios aşa-zisa legendă).

Tânăra doamnă cu nume atât de ”agăţător” şi-a asumat misiunea ingrată (dar bine plătită de naivi!) de a duce mai departe această făcătură grosolană, care murdăreşte folclorul autentic şi vechi al regiunii (ignorat cu desăvârşire atâta vreme cât spoiala exotică a Luanei ia ochii tuturor celor cât de cât interesaţi de zonă).