OZN – Academie și rinoceri

UPDATE: În data de 28.03.2023, h 3:54 PM, Dan D. Farcaș ne-a solicitat un Drept la replică. Textul propriu-zis a fost primit la h 11:28 PM și a fost publicat în 29.03.2023, h1.30AM. Urmează textul integral al Dreptului la replică solicitat:

 

”Replică la un șir de calomnii

 

În data de 19.12.2022, Vlad-Ionuț Musceleanu (M) a publicat în „Argeșul online.ro”, ca și pe blogul „terramirabilis”, articolul „OZN – Academie și rinoceri” (https://terramirabilis.ro/ozn-academie-si-rinoceri/) care s-a vrut pamflet dar în realitate este o sumă de dezinformări și jigniri suburbane, la marginea penalului. Presupun că între timp „Argeșul online.ro” a șters articolul, dar autorul afirmă că el a fost introdus recent și în „Almanah Trepanatsii 2023”, în sumarul căruia nu l-am găsit însă. Inițial am zis că nu merită să mă murdăresc în mocirla afirmațiilor lui M printr-o replică, dar persistența informației în media mă obligă cel puțin la câteva precizări, care să lămurească neadevărul și urâțenia unora dintre afirmațiile lui M.

Supărarea mare a lui M este că pe 5 octombrie 2022 am susținut în amfiteatrul Bibliotecii Academiei Române (BAR) conferința „O istorie a investigării fenomenelor aerospațiale neidentificate”, un fapt socotit de el nedemn pentru o instituție pe care el o frecventează ca cititor. Menționez că expunerea mea nu a fost o apologie a unei „pseudoștiințe”, așa cum afirmă M, ci prezentarea istoriei investigării unui fenomen real, cu implicații militare și sociologice, care la ora actuală preocupă inclusiv Congresul SUA, așa cum se poate vedea, de pildă într-un capitol dedicat anume „fenomenelor anomale neidentificate” (numele actual pentru fenomenul OZN) din legea de finanțare, numită Actul de Autorizare a Apărării Naționale (NDAA) pentru 2023, combinată cu Actul de Autorizare a Informațiilor pentru 2023 (IAA), adoptată și promulgată în decembrie 2022.

Conferința am susținut-o în cadrul acțiunilor Diviziei de Istoria Științei (DIS) din cadrul Comitetului Român pentru Istoria și Filosofia Științei si Tehnicii (CRIFST). Am avut acest drept în calitatea mea de membru al CRIFST. Nu a fost ceva ieșit din comun. Încă din anii 1990, am susținut mai multe expuneri în Aula Academiei (una chiar am organizat-o), am participat și la alte acțiuni în amfiteatrul BAR, am avut permis de intrare la BAR încă din anii 80 și în bibliotecă există și câteva cărți ale mele. De asemenea, am publicat mai multe articole în periodicele Academiei Române (Academica, Noema). Am făcut parte, în decursul timpului, din câteva comisii ale Academiei, iar în prezent sunt vicepreședintele Comisiei de biometrie a AR. Alte informații despre mine se găsesc în https://ro.wikipedia.org/wiki/Dan_Farca%C8%99.

Cel care m-a prezentat înainte de conferință a fost col (r). dr. Tiberiu Tănase, secretarul DIS-CRIFST, care este de asemenea criticat în articol, în termeni suburbani, deoarece s-a purtat normal față de mine în această împrejurare.

La afirmațiia lui M că prezentarea a fost „nulă ca valoare informativă”, menționez că informațiile prezentate în conferință, le-am extras dintr-o experiență de peste 40 de ani, fiind, din 2011, și președintele Asociației pentru Studiul Fenomenelor Aerospațiale Neidentificate (ASFAN) și având întinse relații internaționale în domeniu. Între altele, cartea mea „OZN-uri deasupra României” a apărut mai întâi în Anglia și este publicată la ora actuală (pe lângă română) în germană, franceză și spaniolă. E adevărat că în prezentare am amintit și două cazuri OZN suspecte, deși considerate reale în literatura din ultimii cincizeci de ani. Dar a transforma aceasta într-un „torent de erori”, deoarece prezentatorului „nu-i mai funcționează mintea” depășește cadrul unei controverse civilizate intrând în domeniul jignirilor personale și a atacurilor la persoană, care par să-i producă lui M o plăcere patologică.

Privitor la ASFAN, M face afirmații că e „o asociație fantomă, cu documentele legale în dezordine”, ceea ce este o calomnie, care poate dăuna activității noastre și pentru care am putea cere satisfacție în justiție. Statutul ASFAN, ONG înființat în 1998, a fost reînnoit conform legislației modificate în timp și a fost aprobat recent, împreună cu conducerea aleasă statutar în 2019, la tribunalul București. Am fost în permanență în ordine cu fiscul și cu alte obligații legale. La ora actuală, activitatea ASFAN, în conformitate cu obiectivele din statut, e mai bogată ca oricând, prin ședințe lunare și întâlniri tematice lunare pe zoom, examinarea de raportări din țară etc., mult dincolo de persoana mea. Nu avem „pretenții nejustificate” ș.a.m.d. Avem colaborări, perfect normale, cu mai multe instituții și ONG-uri.

M insinuează că s-a afirmat că SRI ar spiona ASFAN prin persoane infiltrate. Statutul asociației permite să devină membru orice persoană din România care poate aduce o plusvaloare în cercetarea OZN. Nu ne interesează niciodată altceva la viitorii membri și nu facem nicio discriminare pe motive politice, sau de apartenență la o anumită structură ori de orice altă natură. E drept, nu pot fi membri persoane care au comportament suburban și nu-și expun opiniile în mod civilizat. Dar ce motiv ar avea SRI să spioneze ASFAN? Nu ne ascundem cu activitățile noastre. Nu deținem niciun secret care ar putea fi tranzacționat cu o putere străină și nu întreprindem nicio acțiune care ar putea amenința securitatea țării.

Este adevărat că sunt reprezentantul României în Coaliția Internațională pentru Cercetări Extraterestre (ICER), un ONG internațional, înscris cu acte în regulă în Portugalia, cu ufologi de bună calitate din 30 de țări, din toate continentele, ufologi care aderă (acel „jurământ”) la ideea că există în preajma noastră o prezență non-umană, care cauzează și fenomenul OZN. Inițiativa coaliției a apărut în China și a fost exprimată la o conferință din Moscova în 2018 (la care, deși invitat, nu am participat), având drept obiectiv o petiție la ONU pentru a crea o structură care să studieze științific fenomenul, fără sciziunile regretabile care divid politic lumea. Ulterior China s-a retras, iar în 2020 celelalte persoane invitate au decis înființarea și organizarea ICER. Recent, ca efect al unui proiect ICER, statul San Marino a acceptat să facă o astfel de petiție în 2023. Activitățile coaliției sunt finanțate doar din fondurile proprii ale participanților. Afirmațiile lui M că ICER e „articulată de serviciile de informații ruse și chineze” sau „generată și finanțată de servicii de informații ostile României” sunt calomnioase, ca și cele care vorbesc de „serviciile secrete chineze” sau „comitern”, fiind simptome ale unui delir conspiraționist, care vede pretutindeni spioni și trădări.

O parte importantă din articolul lui M se referă la faptul că inițiativa sa de a-l învrăjbi pe col. Tiberiu Tănase contra mea, pe motiv că relațiile mele internaționale ar fi suspecte, n-a avut rezultatul scontat. Repet – nici ASFAN nici eu personal nu deținem secrete (în afară de datele personale ale celor care raportează cazuri) și nu avem activități antistatale, care să justifice „spionaj” din partea cuiva, așa cum insinuează M.

Am încercat în anii trecuți o colaborare cu M furnizându-i, între altele, la solicitarea sa, acces la informațiile personale și ale ASFAN. Dar datorită comportamentului său, aceste relații n-au mai continuat, fără să-i fi adresat jigniri sau reproșuri. Poate acesta este faptul care a declanșat în M o ură patologică îndreptată contra mea, vizibilă în toate referirile la mine din articolul în cauză.

Menționez că, de 30 de ani, sunt membru titular al Academiei de Științe Medicale și experiența îmi permite să afirm că în cazul lui M avem de-a face cu o megalomanie  frustrată de tip paranoid. El nu-și poate alimenta stima de sine decât depreciind persoanele din jur cu care se compară. E o psihopatie pe care i-aș recomanda s-o trateze cu seriozitate, deoarece s-ar putea agrava. De asemenea va avea efecte nefaste asupra relațiilor sale sociale.

Ca dovezi ale celor de mai sus, în articol, pentru M, eu sunt „șoricelul nostru preferat” care „nici măcar șobolan nu e” care e un „nimeni pe lume”, o „flașnetă”, „e bătrân și nu-i funcționează mintea cum trebuie”, dar are „nesimțirea de a-și exhiba ramoleala” ș.a.m.d. O plăcere deosebită îi produce imaginea că era cât pe aci ca persoana mea, la amfiteatrul BAR, să nimerească la toaletă unde „se apuca să vorbească la bateria de la lavoar”. Aceste afirmații, ca și altele asemănătoare din articol, sunt simptome suficiente pentru ca orice psihiatru să stabilească diagnosticul. Din păcate ele nu sunt singulare. M mi le-a adresat și cu alte ocazii, uneori cu expresii care nu suportă cerneala de tipar.

Referitor la afirmația sa răutăcioasă că mi-aș plăti „apariții pe sticlă”, menționez că am mers la multe televiziuni, dar numai invitat, niciodată propunându-mă. În câteva rare cazuri am fost plătit, dar niciodată n-am plătit, nici măcar taxiul.

În articol sunt și alte caracterizări care întăresc diagnosticul menționat. De pildă, pentru vina de a mă fi invitat de câteva ori, la emisiunea sa de la postul național „București TV”, M numește, cu vădită plăcere, un profesor universitar pensionar, pe care nu-l cunoaște personal, un „petrolist libidinos de la televiziunea de apartament, care pare mema homosexualului pasiv” ș.a.m.d.

Articolul lui M, la care ne referim, nu e un pamflet. Invectivele folosite, care pot face deliciul doar al unui auditoriu subcultural, sunt ofense publice, pentru care ar fi normal să cer satisfacție în tribunal. N-o fac deoarece nu-mi produc decât greață și tristețea pentru deteriorarea unei minți altminteri promițătoare. Dar aș putea să-mi schimb decizia în caz de recidivă, inclusiv din partea publicațiilor care îl sponsorizează.

Aș aprecia o dezmințire din partea publicațiilor sau blogurilor în care a apărut articolul la care cele de mai sus fac referire.

 

Dan D. Farcaș”

 

Urmează un text mai lung, însă ieșiți câștigați citindu-l.

 

A apărut Almanah Trepanatsii 2023. Am și eu o rubricutsă, despre constructul mitologic al tunelurilor din Bucegi. Amintesc – printre altele – o situație aiuritoare. Cu bani și logistică deturnate elegant de la stat de către persoane (doar întâmplător) apropiate masoneriei, are loc anual un fel de paranghelie tinerească. Câteva zile de hau și bau pe undeva pe lângă o apă. Mai un curs transmis prin rețeaua STS despre designul moleculei de aur monoatomic, mai un scurt de destindere prin boscheți, de-astea. Iar acolo, de ceva timp – probabil invitat permanent – conferențiază un personaj care înjură statul român și pe masoni, urmând firul narativ al seriei ”Viitor cu cap de mort” (Petre Lună ăsta, americanul din discuție, este trompeta de peste baltă a nărăvitului Gregorian Bivolaru). Concret – masonii români îl invită, pe nervii lor și pe banii statului român, pe dulăul ferventului antifrancmason și recidivist Guru-Guru. Nu o dată, ci serial.

Pare science fiction, dar nu e. În minte îți vin două soluții. Prima, un mare blat de ochii lumii, cam ce fac politicienii noștri între două furăciuni. Cealaltă, că vrăjeala cu tunelurile e o operațiune de influențare psihologică cu bătaie mai lungă și n-au săracii de ales, se sacrifică pentru binele comun. Lesne de observat, ambele fac apel la o formă sau alta de teorie a conspirației. Și e firesc să fie așa, pentru că mintea e atrasă de ordine și previzibil. Harazdul, neprevăzutul și implicit nesiguranța generează stres și discofort psihic. E liniștitor să crezi că există o regie, nu că lucrurile sunt în bătaia vântului, pe curent sau la voia întâmplării. Și, bună sau rea, acțiunea e în mâinile cui trebuie. De aceea e ignorată a treia variantă, din păcate cea adevărată: anume că prostia și indolența se împletesc ca firele de mărțișor și formează ditamai odgonul.

Germenii sindromului paranoid se întâlnesc în ozenistică la tot pasul. Pare un dat, o trăsătură disctinctă a pasionatului de farfurii zburătoare. Mai puțin cunoscut este cum aceste trăsături sunt potențate și exploatate ca formă de leadership în grupările ufologice. Se pedalează pe insinuare, care înflorește în suspiciune și dă fructele conflictului. Și deasupra liderul, care face pe împăciuitorul, pe diplomatul, pe cel mai presus de micile frecușuri mundane. Vultur, nu alta. Zeus în timpul liber.

În ASFAN-România există o băbuță simpatică care aducea pe la ședințe un carton de ceva – un fursec, un pateu, un saleu, o grisină. În mitologia organizației, gestul femeii își avea propria explicație – pensionara era informatoare, iar consumația era luată pe bon și decontată prompt la casieria SRI. Nu, nu e o dumă, deși e semn clar de țigle lipsă la mansardă. Tot la ASFAN mai e un tânăr care vindea reportofoane. De unde și până unde se zvonise că tipul era ofițer la trei litere? Păi chiar de la Omul cel mare, El jefe; l-am auzit personal cum îi împuia capul cu prostiile astea – și multe altele! – unui prieten. Mulți se opresc la explicația comună a predispoziției; uitând cultivarea ei cu bună știință. Există fără doar și poate și dorință, o așteptare exploatabilă – dacă ești supravegheat, se înțelege că ești important sau faci lucruri serioase. De-asta e tolerată o cultură organizațională toxică: mai bine să te-ascunzi când nu te caută nimeni decât să recunoști că ești nimeni pe lume.

O bună parte din atracția mea față de acest domeniu are o explicație prozaică. Sătul să aud povești vânătorești cu Securitatea și X și Y care îi faultează pe bravii ufologi sau pe martori și fac să dispară probele, am vrut să găsesc un răutăcios de-ăsta și să-i dau un cap în gură. Fără urmă de glumă, asta mi-e crucea! Ce-a reieșit după niște ani de căutat potcoave de cai morți? Că unii investigatori de teren pozau voluntar în securiști (așa văzuseră ei în filme că se face și intraseră adânc în pielea personajelor!), că probele materiale dispăreau în arhivele câtorva ”cercetători” (fix ăia cu lacrimațiile!) și că Securitatea, ca instituție, avea o adâncă durere-n dos de procupările lor aiuristice. Singurele aspecte concrete care-i interesau fiind corespondența cu străinătatea, intenția de emigrare și posibilitatea de a fi racolați de culte occidentale (presupuse cu intenții de spionaj, deși căutau, ca întotdeauna, fraieri de muls bănuții).

Aici ar fi multe de povestit. De exemplu, despre scrisoarea macabră a unui ufolog către văduva altui ufolog, în care era anunțată, la decenii după tristul eveniment, că moartea  nu a fost naturală și era legată de niște teribile secrete. Stupefiată, femeia îi întoarce epistola cu explicații din familie, de la fostul loc de muncă al mortului și una peste alta, cu rezoluția de bun simț că  departe de a fi fost prigonit, răposatul a fost un favorizat și un beneficiar al regimului.  Nu-l trimite pe băgăcios la dracu, însă e pe-acolo. Dar ne întindem nejustificat…

În aceeași linie de dezvoltare, ajungem la șoricelul nostru preferat, la Domnu’ Dan. Îi zicem cu tot dragul șoricel, pentru că nici măcar șobolan nu e, cu atât mai puțin leul pe care și-l proiectează mintal pe paravanul de umbre chinezești ASFAN-România.

Sătul să mai plătească apariții pe sticlă, ca să vadă lumea ce personalitate e și ce banalități deapănă, Domnu’ Dan a făcut un salt evolutiv – conferința la Academie.  E o modă recentă, sequel-uri la celebrul botez ambalat de Fane Spoitoru: congres dacoman în Sala Nicolae Iorga a Parlamentului, Farcaș la Academie, alții, altele. Nu-i puțin lucru să-i spui lui Iorga și lui Hasdeu colega…  Noroc că la Biblioteca Academiei a fost cu intrare ghidată, că nimerea omul nostru ușa de la baie și se apuca să vorbească la bateria de la lavoar. Că și aia are în cap plasă de sârmă, ca microfoanele.

Nu insistăm asupra comunicării; Dan are un discurs liniar, plat, de flașnetă hodorogită; într-o lipsă completă de adecvare, spune același lucru și la tribuna Academiei și la masa petrolistului libidinos de la televiziunea de apartament, ăla care pare mema homosexualului pasiv (să ne scuze dacă nu e, cu atât mai rău la cât pare!). Liviu Dumitrașcu îl cheamă, că noi nu ne ferim să dăm nume. A fost un torent de erori pe care Domnu’ Dan refuză cu obstinație să le rectifice. Nu din răutate, dar e bătrân și mintea nu mai funcționează cum trebuie și nu-i nimic de râs, că toți ajungem așa o dată și o dată. Cu diferența că nu toți au nesimțirea să-și exhibe ramoleala.

 

Col(r.) Tiberiu Tănase, omul și protecția lui Dan Dezideriu Farcaș din SRI.

Am fi zis prezervativul, dar are implicații, se înțelege altceva și nu e OK!

 

Pe post de MC a prestat DJ Tiberiu Tănase. Marcat de solemnitatea evenimentului, sau din grabă, sau din discreție, poate din lipsă de educație, sau doar pentru că-și căuta cuvintele de spus la un eveniment în care nimerise aiurea, Tănase nici nu s-a prezentat, nici n-a pronunțat cum trebuie numele Asociației. L-a englezit – Asfen – și Doamne-ajută că nu e sâsâit, că ieșea fix ca un cur.  După un  laudatio pe repede-nainte, a revenit la final cu câteva întrebări chinuite și cu o propunere de colaborare – pe ”securitatea spațiului cosmic”! Poc. România de-abia-și asigură serviciul de Poliție aeriană. Și mai aproape de locul faptelor, angajatele de la Academie își petrec orele de program împachetate în pufoaice, căciuli și mănuși. Pentru că n-au căldură-n instalație. Adică în calorifere. #peeconomie. Dar pe Tănase îl freacă grija de ”securitatea spațiului cosmic”. Acum să nu exagerăm, ce-ar fi putut să-l întrebe sau să-i propună în limitele decenței? Ce obiecte ciudate mai bagă în găuri improbabile obsedații cosmo-sexuali, care traversează galaxia pentru a răpi și perversiona membri ai comunității LGBT terrane? Să joace un șah în parc ca pensionarii? Șahu-i greu, mânca-v-aș sufletul, e cu creier, e cu minte, de-astea, iar de-o miuță nu-i mai țin țurloaiele. Privită așa, ”securitatea spațiului cosmic” devine o chestiune rezonabilă pentru vârsta a treia.

Una peste alta, TeTeu’ a fost tern și nimeni nu l-ar fi remarcat dacă nu se întâmpla un fapt de care stimabilul nu pare să fi fost conștient. Se înregistra!

O paranteză.

Dan Dezideriu Farcaș este un narcisist căruia-i place să se audă vorbind. Nu contează ce scoate pe gură, atâta vreme cât menține dinamica fălcilor și torsiunea coardelor vocale. Majoritatea ședințelor ASFAN sunt ocupate de interminabilele sale monologuri, totdeauna pe lângă subiect. Chiar și pagina de FB a asociației s-a transformat într-o grețoasă tribună de cult al personalității pentru lider. Așa a ajuns Domnu’ Dan în atenția serviciilor secrete chineze și în discuții cu acestea. Și membru într-o organizație internațională articulată de serviciile de informații ruse și chineze. Acum, Domnu’ Dan, indiferent de ce ar crede dânsul, e nul ca valoare informativă. Deține, printr-un terț, un singur pachet de date relevante, dar și acelea puteau fi procurate pe filieră directă, fără distorsionările inerente plimbatului vorbei. Și atunci, la ce le-ar folosi el unora? Păi la singurul lucru pe care-l știe bine și-l face cu plăcere, să dea din gură. Goarnă. Trompetă. Sirenă. Megafon. Stație de amplificare. L-au pus pe șine și i-au mai dat un brânci înainte, impuls pentru velocitate. Nu-ți trebuie cine știe ce calități analitice ca să observi că în spatele discursului ozenistic farcașian e mereu și mereu și mereu America și americanii, sursa tuturor relelor, un stat iliberal, ticăloșit, manipulator, malefic. Și chiar crede prostiile astea; altfel nu se explică inconștiența cu care umblă cu Rusia și China-n vârf de băț într-o vreme când agenții de influență veritabili ai celor două state stau parcați și la cutie.

Și nu doar crede, e convins că totul este în regulă. La Academie a prezentat laudativ și plin de vervă aceste aspecte. Reținem și închidem paranteza, revenind la celălalt domn, Domnu’ Tiberiu.

Picat ca musca-n lapte sau ca musca pe lângă altceva, Domnu’ Tiberiu ar fi fost uitat în secunda consecutivă terminării evenimentului. Doar că filmarea a început să ruleze pe iutub, oamenii au fost curioși de Omul fără Nume și așa au aflat că TT-u făcuse niște ani buni purici pe la SRI. În prezent, ofițer în rezervă. Colonel. Să nu uităm că publicul căruia i se adresa fără să știe e cel amintit mai sus, la partea despre conspirații. Și de aici ce scenarii, ce teze și ipoteze, care mai de care. De parcă ăștia doi înființaseră Comintern 2.0 pe Calea Victoriei 125.

Există un dram de dreptate și multă eroare. Când Dan Dezideriu Farcaș și-a început povestea despre chinezi, ruși și diverse altele, colonelul ar fi putut acuza o ușoară indispoziție, să se ridice și să plece. Nu să gireze, nu să propusă suprarealist colaborări viitoare. Presupunerea ar fi firească într-o țară normală, nu în România. Hari Bucur Marcu remarca că majoritatea rusofililor și putiniștilor autohtoni sunt cantonați printre militari, rezerviștii generației domnului Tiberiu Tănase. Dar mai presus este confuzia publică între intelligence ca instituție și inteligență, ca minte-n cap. Teoretic merg mână-n mână, în practică nu prea se pupă. Ducând lipsă de bază de recrutare, personalul SRI este doar puțin peste media generală, adică foarte-foarte jos. Propriu-zis nu este vina instituției, își iau oamenii din țară, nu din universuri paralele. Și asta se vede ori de câte ori o ”lumină” de la ei își depune icrele mintale în public (reamintim doar cazul discursului de la Râșnov și panica creată de cei 500.000 de migranți care ar fi urmat să fie colonizați în România). Mai există un motiv al lipsei de reacție: lecția occidentală a eșecului răsplătit. Se produce un atentat, mor oameni, crește bugetul și personalul instituției. Încă unul, creșterea continuă. Și tot așa, cu morala – orice problemă în plus aduce bani în plus. Cu imediatul corolar: dacă nu creem noi problema, măcar s-o lăsăm să crească frumos. Din păcate, această scalare nu funcționează la infinit și acum 33 de ani, Securitatea lui Ceaușescu a aflat pe propria piele cum merg lucrurile.

Avem exemple din ozenistică. Pentru a proteja niște programe militare, americanii au desfășurat acțiuni de dezinformare cu farfurii zburătoare, omuleți verzi, vaci belite la organe și așa mai departe. Numai că minciuna inițială a cerut altele, de consolidare, acțiunile s-au multiplicat și odată cu trecerea anilor s-au trezit că și-au creat niște probleme și au generat pierderi de încredere și costuri operaționale incalculabile. Nu mai au nicio șansă să sucească lucrurile în favoarea lor și mai nou, sub presiunea publică, au mari dificultăți să explice ceva care nu există.

Unul și de la noi, de actualitate. Câteva persoane foarte dubioase au capacitat un călugăr din zona Moldovei și l-au intoxicat pe bătrân în așa hal, încât acesta s-a pornit să le propage aberațiile, ferm încredințat de validitatea lor. Pe bază de har și prestigiu, predică și profeție, discurs, rotativă și audio-video, duhovnicul a smintit efectiv zeci și sute de mii de credincioși, care și-au adus ulterior tainul la atomizarea socială din timpul pandemiei. Situația era cunoscută și s-ar fi putul lesne regla în germene, prin destrămarea anturajului și o banală acțiune de influențare pozitivă. Repetăm, era vorba de un om de bună credință, parțial dezarmat de senectute. S-a preferat ignorarea și ceea ce se putea face cu costuri minime s-a lucrat de nevoie, mai târziu, cu un buget de zeci de milioane de euro și cu rezultate derizorii.  Desigur, nimeni n-a fost distribuit în rolul lui Panait Istrati. Adică să presteze într-o slujbă mai potrivită (să care saci în port, să sape șanțuri edilitare, ș.a.).

***

Conștienți că prezența domnului colonel Tiberiu Tănase la acea manifestare pseudoștiințifică are niște implicații pe care dânsul nu le-a realizat, i-am solicitat un interviu care i-ar fi dat ocazia să regleze tot ce era de reglat și să elimine dezechilibrele aparent fără voie provocate. Deși nu se practică, i-am oferit și lista de întrebări, pentru a elimina orice suspiciune și pentru a-i da posibilitatea să formuleze răspunsuri gândite, limpezi, fără echivoc. Nu și-a onorat promisiunile. A prezentat în schimb niște explicații derutante: că a mers pe favor, pe recomandare, pe încredere și într-o oarecare necunoștință de cauză. Nu e prea clar cum se potrivesc toate acestea cu profilul unui ofițer de informații, dar pretențiile sunt pentru oameni care-și imaginează realitatea vizionând filme artistice.

Explicațiile reale sunt  altele. Practica lui merge și așa, inclusiv la formare, la încadrare profesională, la tot, oriunde și oricând. Doctrina problema e un beneficiu, deci este în regulă să o generez și s-o las să înflorească ca bobocul de bujor. Lipsa completă de sancțiuni și situația scăpată de sub control a rezerviștilor din servicii, recunoscută recent inclusiv de directorul SRI, Eduard Hellvig. Și toate împachetate cu odgonul de care aminteam la început.

În încheiere revenim la ”securitatea spațiului cosmic” și la femeile de la Biblioteca Academiei Române, cărora le clămpăne dinți-n gură de frig. Cum fac rinocerii, Domnu’ Tănase? Ia faceți ca rinoceru’, Domnu’ Dan. 2-10, 2-10:

 

***

Întrebări pentru un interviu care n-a avut loc niciodată. Primite de Colonelul (rtg.) Tănase Tiberiu, rămase fără răspuns:

În data de 5 octombrie la Academia Română s-a desfășurat un episod cultural inedit – conferința ufologului Dan D. Farcaș, cu tema ”O istorie a investigării fenomenelor aeriene neidentificate”. Stăm de vorbă cu dl. col. (rtg.) Tiberiu Tănase, președinte al Intelligence Studies Center for Security and Applied Geopolitics (CSIS GA), coorganizator al evenimentului și cel care a introdus lectorul.

Dle. Tiberiu Tănase, câteva spicuiri din biografia Dvs. Ați lucrat ani de zile la Arhivele Naționale, apoi alți ani ca analist în cadrul Serviciului Român de Informații, ați predat la vestita Academie Națională de Informații, acum patronați o societate academică din zona de securitate națională. Știți probabil că publicul nu face diferența dintre intelligence și munca de securitate (poate și din cauza ACMRR-SRI, dar este o discuție separată). Omul de rând zice ”lucrează la trei litere” și e ”securist”. Vă propun să rămânem la această distincție simplificatoare, chiar dacă incorectă.

– O primă întrebare: Cum se explică domnule colonel invazia de securiști din mediul academic? Este frustrarea unor oameni a căror activitate anterioară a fost predominant secretă și care acum doresc recunoașterea și gloria publică? Sau e o boală profesională care debutează cu primul fluturaș de pensie?

– Pe aceeași linie, e această discuție interminabilă cu doctoratele plagiate. Se insistă pe grad, funcție și spor salarial. Nu e ceva mai mult la mijloc? Sunteți la rândul Dvs. doctor, ce părere aveți despre activitatea Emiliei Șercan? Vă produce vreo oarecare neliniște personală?

– Ca să încheiem rotund primul subiect. Dle. Tănase, de formație sunteți istoric. În perioada interbelică exista prejudecata că în spatele a orice există un evreu, un ”jidan”. Mai nou tindem să găsim oriunde câte un securist. E o ”Teorie a conspirației” sau pur și simplu, securismul a intrat atât de adânc în fibra acestui popor încât nu mai avem nicio șansă să scăpăm de el/ei?

– Să vorbim acum despre conferința de la Academie, ”O istorie a investigării fenomenelor aeriene neidentificate”, care a debutat cu un laudatio ținut de Dvs. A fost o formalitate ceremonială sau trebuie interpretat ca o asumare de facto? Vă întreb deoarece a existat un moment hilar, când ați englezit numele organizației, ASFEN. Unii au tras concluzia că habar n-aveați despre ce vorbiți. Personal am un scenariu concurent, că a fost un semnal de distanțare precaută. Care e realitatea?

– Există o rupere de grafic în prezența publică a dlui. Dan D. Farcaș și a organizației sale, Asociația pentru Studiul Fenomenelor Aerospațiale Neidentificate (ASFAN-România), de la podcasturile unor comicari și studiourile unor televiziuni de apartament, iată, acum la Academie. Ca analist de intelligence, nu vedeți nimic semnificativ în acest salt inexplicabil? Și ca organizator, ca facilitator deci, nu dați naștere, poate involuntar, unor suspiciuni rezonabile?

– ASFAN-R este un ONG. Cu toate acestea, prin statut și prin varii declarații, se insistă pe un factor ”oficial”, ”instituțional” și ”abilitat”, străin legislației ONG și nepotrivit din toate punctele de vedere. Sunteți la curent cu aceste pretenții nejustificate și dacă da, implicarea Dvs. în organizarea recentului eveniment trebuie înțeleasă ca un sprijin oferit în această direcție de statul român, entitate teoretic prejudiciată?

– Țineți minte acel botez de pomină montat la începutul anilor ’90 de Fane Spoitoru în clădirea Palatului Parlamentului. Modelul lui a fost preluat de dacomani, care îți desfășoară simpozioanele în aule universitare și instituții muzeale. La începutul lunii noiembrie va avea loc un astfel de simpozion în Sala Nicolae Iorga a clădirii Parlamentului. Ca istoric înțelegeți enormitatea. Și iată, avem ozenistică la Academie. Omul simplu vede în spatele acestor manifestări nu un efort privat, ci o falangă instituțională. E vreun adevăr aici? Ca om din interior, considerați că instituțiile de forță ale statului român își propun, sistematic și consolidat în timp, tâmpirea populației?

– Revenind la ASFAN-R, o asociație fantomă cu documentele legale în dezordine, fără personal de specialitate, cu o conducere nestatutară. Fără investigații notabile și fără rezultate în domeniu. Cum a fost aleasă ea și distinsul vorbitor pentru a conferenția în cadrul academic? Omenește vorbind, mergeați pe stradă și v-ați împiedicat de ei în Piața Moghioroș? Ați făcut o minimă verificare de background sau pur și simplu primul venit este onorat de organizația Dvs?

– Întrebarea are și un substrat. La final, în sesiunea de Q&A ați avansat perspectiva unor viitoare colaborări. Asta în condițiile în care vorbitorul, de la tribună, depăna întâlnirile sale cu spionajul militar chinez și afilierea la o organizație internațională clocită din cooperarea ruso-chineză. Ca ofițer de intelligence, nu vi se pare suprarealistă situația?

– Ați ascultat din sală conferința dlui. Dan D. Farcaș. Mizez pe flerul dezvoltat de Dvs., un al șaselea simț, o intuiție educată, spuneți-i cum doriți. Ar fi interesant să prezentați succint propriile concluzii, rezoluția pe seama celor afirmate acolo. Și aici discutăm inclusiv de unele ”cazuri” cunoscute ca false, documentate ca false și prezentate ca adevăruri incontestabile.

– A fost și acel moment în care Dl. D. Farcaș și-a prezentat concepțiile despre relativismul absolut al adevărului. Ca ofițer de informații, ce părere aveți despre această teorie? Mai poate exista o societate în care fiecare individ are propriul adevăr? Ca istoric nu vedeți aici germenii anarhismului dizolvant predicat de la tribuna Academiei?

Trei întrebări de încheiere.

– În situația actuală de pe scena internațională, tulbure, cu propaganda și dezinformarea turate la maxim, considerați bine, rău sau neimportant faptul că pseudoștiința agresivă este trâmbițată de la tribuna celui mai important for științific al țării? Și pentru a fi bine înțeleși, noi nu discutăm aici de cercetarea, legitimă și dezirabilă, a unor fenomene exotice sau aflate la granițele cunoașterii,  pentru că ASFAN-România, în ciuda numelui, nu cercetează nimic. În schimb excelează prin popularizarea unor cazuri de tipul tânără femeie intră în apa mării virgină și iese a doua zi lăuză. Sau cu și mai ineditul țăran din Mărginimea Sibiului masturbat la ceas de seară de vizitatori ufonauți, cu ”mânuțele lor mici, reci și plăcute la atingere”. Ne cerem scuze că insistăm pe acest filon cvasi-pornografic. Sunteți om cu părul alb, nu vă este teamă de ridicol? Sau altfel spus, vedeți sau nu vedeți ridicolul aici?

– Această conferință face parte dintr-un scenariu de speculare a proximităților și de transfer de autoritate. Vorbim aici de persoane afiliate unei entități internaționale, ICER, generată și finanțată de servicii de informații ostile României, o organizație la care afilierea este condiționată sectar de jurăminte, etc. ș.a. Nu degeaba am insistat să realizăm acest interviu cu Dvs. și nu despre farfurii zburătoare este acum vorba. Este de interes public faptul că un fost ofițer de informații al statului român facilitează astfel de penetrări și vulnerabilități. Ar trebui să mizăm pe totala dumneavoastră necunoaștere a acestor aspecte (variantele fiind și mai nedezirabile)?

– Am lăsat la final o întrebare mai delicată și vă propun să ne păstrăm într-un cadru pur speculativ. Pe site-ul organizației Dvs, este afișată o bogată propagandă masonică. Considerați că un frate mason, care în ciuda jurămintelor rituale promovează deliberat superstițiile și obscurantismul, poate fi considerat sperjur și apostat? Și o rușine pentru Masoneria Română?

Vlad-Ionuț Musceleanu, 19.12.2022, București

 

Vorba amicului Gioga, cu ocazia asta m-am mai ales c-un dușman. Colecționar sunt!