Istoria modernă și publică a OZN-urilor începe în ziua de 24 iunie 1947, odată cu observația făcută de Kenneth A. Arnold în zona muntelui Rainier (Washington, USA). Descriind cele văzute, Arnold a asemuit dinamica fenomenului cu ”o farfurioară care sare pe luciul apei”. Un redactor care se ocupa cu găsirea de titluri sugestive a încurcat mișcarea obiectelor cu forma lor și astfel a luat naștere unul dintre cele mai populare clișee contemporane: farfuriile zburătoare.
În 1947 egalitatea dintre farfuriile zburătoare și vizitatori de pe alte planete era incipientă și minoritară; teoria dominantă era cea a armelor secrete. Războiul Rece tocmai începuse și amintirea lăsată de Wunderwaffen naziste era încă vie. De la arme secrete la arme secrete de proveniență sovietică a fost doar un pas, ușor de făcut de presa care a înțeles repede cât de bine vinde subiectul. Interesant este că, cel puțin o vreme, militarii americani s-au temut de același lucru. Mai ales că, stranie coincidență, schițele făcute de Arnold semănau izbitor cu un model de avion-aripă german (familia de prototipuri Horten H IX).
Î
În climatul de suspiciune reciprocă, sovieticii au înțeles publicistica farfuriilor zburătoare ca o acțiune ostilă de propagandă. Așa că au răspuns cu aceeași monedă, denunțând o narațiune militaristă (care să justifice producția militară exagerată), ațâțătoare de război (la ce bun să fabrici arme dacă nu le și folosești?) și în ansamblu, o formă bizară de divertisment menită să abată atenția popoarelor vestice de la starea de marasm în care le aduseseră exploatatorii. Ultima parte merită o atenție sporită, deoarece pare să fi produs un moment Evrika printre decidenții politici ai lagărului comunist. Un, Hei, dar asta ne-ar prinde bine și nouă!.