Câteodată acționăm fără eleganță. Nu ne face nicio plăcere, nu ne aduce niciun plus pesonal (ba din contră!), însă totul se supune unor rațiuni mai înalte. Nu ne așteptăm ca beneficiul social al pozițiilor noastre să fie înțeles imediat; el vine în timp, mai greu, dar vine.
Un exemplu concret. Am prezentat aici o situație sărită de pe fix, care părea celor neavizați un amestec de fantezie și fabulație. Uite că unul dintre făptuitori a confirmat:
Și nu oricum, ci lăudându-se cu grozăvia, semn că șoriciu-i maxim la ozenist. Probabil omul era matrafoxat: afirmă că ”a intrat în posesia” artefactului ”în 2007” (adică a jefuit muzeul, sau cum?), dar își recunoaște fără greață și traficul de influență (probabil pentru că între timp fapta s-a prescris).
Și înainte să mai vorbiți aiurea, gândiți-vă că una dintre femeile alea vă era mamă și venea un șmecherit de-ăsta comunal cu ”Ad-ția locală”. Parcă altfel ar suna povestea, nu?