Tăblițele ”de la Sinaia”

Rândurile următoare prezintă o înlănțuire de întâmplări reale, lipsite de exagerări sau cosmetică literară. Am evitat să folosim nume, dar există suficiente elemente-ancoră pentru cine dorește să ne verifice spusele.

Acum ceva timp, un securache devenit după ʼ90 antreprenor (cum altfel?) și un primar comunal, ambii ”pasionați” de OZN-uri, au început să se preocupe de un artefact ”paleoastronautic”. O bucată de metal pierdută zică-se de extratereștri în albia unui râu din preistorie.

Cum respectivii pierduseră startul și ajunseseră la spartul târgului, s-au gândit că planul cel bun este scurtătura intermediată de relații politice. Au aranjat ploile astfel încât directoarea muzeului care găzduia piesa să fie strânsă cu ușa de un lider politic local. Un machism inutil și stupid de vreme ce președintele organizației din care făceau parte amândoi era bun prieten cu fostul director al instituției, pasionat la rândul său de subiect și care le-ar fi oferit dezinteresat ajutorul.

După ce-au pozat/filmat artefactul din toate pozițiile la lumina soarelui, în curtea muzeului, pe o bancă (?!), securistul și comunalul au plusat: doreau analize fizico-chimice la București. Astfel se face că o doamnă arheolog, aflată la vârsta pensionării, s-a plimbat cu trenul și cu cataroiul metalic în poșetă până la Măgurele și înapoi. Nu vă întrebați cât de legală era escapada feroviară: cu punctul de sprijin potrivit, levierul politic poate răsturna munții.

 Ulterior, secuʼ, comuʼ și asociația lor de ”cercetători” au hotărât să organizeze un simpozion în care să-și prezinte ”descoperirile”. Și au solicitat muzeului obiectul în cauză, să-l arate de la tribună în cadrul evenimentului, ca pe-un trofeu. Mintea cea pe urmă a directoarei s-a activat: cu sau fără partid, nu e sănătos să faci ilegalități în public, că vin procurorii să-ți ciocăne ușa. A refuzat, invocând tardiv legea în litera ei. Motiv pentru care atât conducerea muzeului cât și distinsa arheologă care-i ajutase de voie, de nevoie, au fost făcute albie de porci de lectori. Că ascund, că obstrucționează, că conspiră (sic!), că bla-bla-bla. Totul filmat și pus pe internet, la dispoziția oprobiului.

Salt peste timp. Interesându-ne la rândul nostru de piesa în cauză, am apelat la fostul director, care ne este prieten. Ne-a ajutat cum a putut, personalul muzeului ne-a primit cum nu se poate mai bine (poate și pentru că n-am avut pretențiile și atitudinea de neam prost incriminate mai sus). Răsfoind actele îndosariate, ne-a mirat că n-am găsit buletinul analizelor recente și ne-am rugat cunoștința să ne pună în legătură cu arheologa, între timp pensionată. Se uită în agenda telefonului, formează, sună, femeia răspunde, îi prezintă succint problema. Cum pusese telefonul pe speaker, am auzit vocea speriată a bătrânei: ”S-a întâmplat ceva? (Pauză de respirație accelerată) E în regulă să vorbesc?”. Înțelegând despre ce este vorba, am sugerat să vorbim cu altă ocazie, am primit datele de contact, dar n-am revenit, pentru că n-ar fi avut rost. Ca simplu intermediar, nu știa prea multe despre artefact, iar pe cavalerii tigvei pătrate îi cunoșteam noi mai bine.

Retorica conspirației are mare priză la un public care ignoră substratul și fundalul problemei.

Mai sus v-am prezentat faptele de arme a doi semianalfabeți care s-au deghizat în cercetători și au intrat cu bocancii într-o instituție. Au umilit conducerea și personalul prin faptele lor, dar și public, prin afirmații inflamante fără acoperire. ”Ocultarea” a constat într-un refuz motivat: poți manevra în zona gri atât timp cât nu devine publică. Valoarea științifică a demersului a fost nulă: rezultatul analizelor nu a fost predat muzeului și nu a intrat în circuitul public. Cât despre doamna curier, avea mai mulți ani de șantier arheologic decât cei doi școală la un loc: unul, un Drept făcut la seral ca toți securiștii, celuilalt nu-i cunoaștem studiile, dar foarte probabil a învățat la școala vieții și la dezvelit știulete, la porumb. După o viață întreagă în care a făcut cinste profesiei – dovadă titlurile academice și studiile publicate! -, femeia s-a văzut pusă în ipostaza de cărăuș feroviar al obiectului traficului de influență. Așa cum am arătat, și după ani rămăsese marcată de evenimente.

Pusă în contextul Tăblițelor ”de la Sinaia”, desfășurarea de mai sus oferă context reacțiilor aparent abrupte și aparent nejustificate ale unor istorici și arheologi (mai mult, există decupaje comportamentale cvasi-identice: unele deja detaliate, altele în curs de prezentare). Demersul nostru nu decurge dintr-un partizanat; ne irită în schimb lipsa de respect față de niște oameni care și-au făcut onorabil meseria și sunt tratați în ultimul hal de niște nătărăi. Unul a trecut de la bobina de sârmă la limbistica1 de week-end, altul de la bobina de peliculă la arheomitologie recreațională și tot așa…

 

Notă: 1Limbistică este forma arhaică a substantivului feminin lingvistică. Facem această mențiune pentru a nu se înțelege, regretabil, altceva.