În numărul din decembrie 1968 al revistei ”Magazin Istoric” apărea cercetarea originală a Dalilei-Lucia Aramă, ”Să fi fost oare «farfurii zburătoare»?”:
Dalila-Lucia Aramă – ”Să fi fost oare «farfurii zburătoare»?”, în ”Magazin Istoric”, nr. 12 (21)/decembrie 1968, pg. 28-32
Bine primită de public și specialiști, a fost citată de câteva ori odată cu refeințele extrase, apoi diverși și-au însușit rezultatele și au uitat, convenabil, să numească autorul.
Dalila-Lucia Aramă a furnizat, involuntar, prima semnalare OZN românească:
”Letopisetul moldovenesc spune că la «văleat 7025 (1517) noembrie 8, sămn mare s-au arătat pe ceriu, c-au strălucit despre miadzănoapte ca un chip de om, de-au stătut multă vreame şi iară s-au ascuns în văzduh»”.
De ce involuntar? Pentru că autoarea indică și o explicație, ignorată, la fel de convenabil, de ufologi: ”fenomen optic de refracție a unor obiecte sau ființe situate într-un alt punct, cu silueta proiectată imens pe cer”. După clasificarea GEIPAN, avem un eveniment din categoria B: ”fenomen probabil identificabil, dar nu poate fi identificat cu certitudine din cauza lipsei de dovezi”.
Așadar, cel mult un OZN la mâna a doua și la propriu și la figurat. Că distinșii ozeniști n-au căutat la origine, se înțelege și din lipsa unui paragraf semnificativ:
”Aşijdirea, curundu după acelaşi semnu, într-aceiaş lună, au fostu cutremur mare de pământu, într-o luni” (Grigore Ureche – ”Letopisețul Țării Moldovei”, §106).
În general se face mult caz pe legătura dintre OZN-uri, magnetismul terestru și incidența cutremurelor. S-ar fi punctat și aici dacă verificarea surselor primare ar fi însemnat pentru acești oameni ceva.
Tot acribiei Dalilei-Lucia Aramă i se poate atribui episodul Târgoviște octombrie 1595, considerat de năzdrăvanii noștri ufomani ca ”apariție OZN”. Autoarea se rezumă doar la o ilustrare însoțită de legendă. Poate că știa ce și cum, de aici rezervele precaute.
Vom reveni asupra întâmplării din 1595, pentru a râde împreună de unii ”hoți cu pretenții de lorzi”. Însă pe hoț trebuie să-l ducă mintea, să știe ce să fure. În cazul hoților ”academicieni”, ne cam îndoim.