Un fapt divers interbelic (”Curentul”, nr. 2377/15.09.1934, pg. 8):
”Descoperirea unui schelet de uriaş în judeţul Hotin. Lipcani. – Mai mulţi locuitori din com. Corjeuţi, săpând o fântână, au descoperit, la o adâncime de 8 m nişte oseminte de om, neobişnuit de mari. Ei au desprins o falcă pe care au scos-o; medicul circumscripţiei respective a constatat că în adevăr este scheletul unui uriaş. Fântâna fiind în curs de lucru, este probabil că la pietruire se va putea scoate la suprafaţă întregul schelet, când se va constata mai precis ce mărime a avut uriaşul”.
Corespondentul de presă, din Lipcani, se afla la 20 și ceva de kilometri de locul descoperirii, comuna Corjeuţi (în prezent, ambele localități sunt în Republica Moldova). Nu vom ști niciodată dacă a avut informația la prima mână. Cert este că a rostogolit-o de la periferie spre centru, în ”Curentul”, pentru ca de acolo să se întoarcă în provincie (”Glasul Bucovinei”, nr. 4396/16.09, pg. 3), cu prestigiul dat de capitală.
Ca mai întotdeauna, ”descoperirea” a rămas în coadă de pește. Odată subiectul consumat, altul îi urmează. Perisabilitatea foii de ziar. Însă descoperirile reale au ecouri, replici. Asta nu.
Explicația o aflăm în ”Albina. Revistă enciclopedică populară” (nr. 39/26.06.1905, pg. 1043-44):
”Alteori vine vreun sătean cu vestea că a găsit niște «măsele sau ciolane (oase) de uriaș», la săparea unei fântâni (puț). Nu se lăsă în seama lui; în necunoștință el le sfarmă, se împrăștie și se perd în acest chip multe rămășițe prețioase pentru știință. Mergi la fața locului, adună și cea mai mică frântură de os, căci ce-a fost sfărâmat să poate întregi ușor. Dacă scheletul «uriașului», cari nu e decât un elefant vechiu în cele mai multe cazuri, se află întreg, dați de știre cât se poate mai degrabă celor ce se ocupă cu geologia, spre a luă măsuri să fie dezgropat cum trebue și în întregime. Numai un sfat! Totdeauna însamnă pe o bucată de hârtie locul amănunțit unde s’au găsit fosilele (așa se numesc urmele viețuitoarelor), spre a nu se amesteca unele cu altele din locuri diferite, de asemenea dacă ție cu putință sfarmă și o bucata din stânca sau peatra în care sunt îngropate fosilele și trimete la un loc cu ele. Va fi ispravă cum să cuvine și ce vei adună de folos”.
”Uriașul” din Hotin poate fi încadrat în ceea ce antropologul englez Sir Edward Burnett Taylor numea ”mituri de observaţie”. Un lanț de erori de atribuire, diseminate ca adevăr de o presă dornică de senzații facile.
Înmulțirea știrilor de acest fel creează un ”factor de aglomerare”. Și lumea începe să creadă, mai ales dacă-și dorește asta…