Tăblițele ”de la Sinaia”

Tovarăși, avem datoria de onoare, patriotică pot spune,

să-i deconspirăm pe toți trădătorii de neam și țară. Să-i demascăm, să-i arestăm,

să-i judecăm și să-i facem să plătească pentru tot răul făcut poporului român”.

Ana Pauker (Consiliul de Miniștri din 16.04.1949)

 

Dacă nu s-a înțeles până acum, folosim cuvântul ”lot” în directă legătură cu simulacrele de justiție ale  Tribunalele ”populare” de sorginte stalinistă. Pentru că despre asta este și vorba, despre nevinovați ajunși victimele conjuncturale ale unei ”justiții”-spectacol, de stadion, contrafăcută și instrumentată de niște gâzi susținuți de baionetele și gurile de tun ale publicului-galerie:

 

      • Alexandru Odobescu:

Tradiția din Sinaia pretinde că Al. Odobescu ar fi cunoscut tabletele de aur, și necunoscând semnificația (patriotică) a textelor (cum nu a cunoscut nici semnificațiile tezaurului de la Pietroasa), nu s-a opus la dăruirea lor către Domnitorul Carol I, în condițiile politice ale vremii1.

 

      • Dimitrie Onciul, Alexandru Xenopol, (Nicolae) Densușianu:

Am discutat la telefon cu dânsul, în data de 1 noiembrie 2005, prilej cu care domnul Tudor Opriș ne-a mărturisit că, printre istoricii consultați de rege cu privire la soarta plăcilor de aur, s-ar fi numărat Dimitrie Onciul și Alexandru Xenopol, care și-au exprimat părerea că artefactele trebuie păstrate. (…) Revenind acum la discuția din 20 noiembrie 2005, trebuie arătat că de data aceasta, Tudor Opriș l-a menționat și pe Densușianu printre istoricii cu care s-a consultat regele Carol I și care ar fi văzut plăcile. Acesta i-ar fi sugerat suveranului că ar fi bine să se facă niște copii după ele, pentru studiile viitoare ale unor istorici, interesați de asemenea probleme, dacă tot se intenționa să se folosească aurul plăcilor în scopuri economice2.

 

      • (Nicolae) Iorga:

… aurul a dispărut, dar, la intervenția lui Iorga s-au turnat inscripțiile în plumb3.

Probabil cititorii s-ar aștepta la justificări, la demonstrații, la a arăta ”de ce nu”. Îi dezamăgim; acestor enormități li se poate contrapune doar trimiterea la origini. Norocul este că unor domni și doamne le lipsește cultura, informația și metoda, că altfel cine știe pe cine mai puneau la zid, în fața plutonului de oprobiu public.

La un moment dat am găsit pe o centură de socializare comentariul unui anonim care-l socotea pe Gheorghe Șincai ”trădător de neam și țară”. Mirați, am întrebat de unde până unde, cum și de ce. Răspunsul a fost stupefiant: pentru că Șincai complotase și instigase la omorârea poetului Eminescu. Explicându-i că singura posibilitate implica mediumitatea și spiritismul (”complotistul” Șincai murise cu decenii înainte să se nască victima), omul s-a retras strategic. Discutăm aici nu de o persoană rău intenționată, ci de prostioare prinse după ureche și rostogolite fără nicio verificare.

În mod normal, ar trebui amintiți și cei care au ”ocultat” de-a lungul timpului ”adevărurile tulburătoare” ale tăblițelor ”de la Sinaia”. Am ales soluția igienică de a-l lăsa pe poetul Ion Gheorghe să facă oficiile: în viziunea lui există o Școală de Arheologie ”oficială4 (?!), ”pârvanistă5, ”tiranică6, ”reacționară7, ”exclusivistă8, ”dogmatică9, ”mediocră academic10, ”lașă11, ”de extracție securistă12, și cu voia Dvs., ”criminală13 la propriu.

Dând dovadă fie de un umor nebun, fie de o ignoranță desăvârșită,  printre victimele ”pârvaniștilor” găsim și ”pârvaniști”. Același Ion Gheorghe:

Avertizez că în România o conspirație a corpului de arheologi oficiali, de Școală latinistă exclusivistă, de multe decenii sabotează orice alte teorii istorice și mistifică sau distruge dovezile materiale ce ar proiecta altă viziune. Bărbați de știință ca: Nicolae Densușianu, Vladimir Dumitrescu, C. Nicolăescu-Plopșor, Dinu V. Rosetti au fost ostracizați, anihilați sau tendențios interpretați14.

Pentru că, nu-i așa, coerența e ultima grijă a unora!

Banda de complotiști trădători de țară și spioni și-a primit pedeapsa mertitată!” (”Scânteia”, nr. 973/13.11.1947)

 

Note: 1D. Manolache – Op. cit., pg. 26, cu trimitere la Iordache și Bălaș Moldoveanu – ”Dacii vorbesc. Introducere în tracologie”, nota de la pg. 134; 2Ibidem, pg. 43. La pg. 44, Manolache își exprimă propriile rezerve: ”Pentru noi, este totuși greu de crezut că istorici ca onciul și Densușianu să-și fi dat acordul pentru topirea unor asemenea valori”; 3Ilie Stanciu, Tudor Diaconu – ”Limba vorbită de la Adam și Eva” (vol. I, partea I), Ed. Brio Star, Pitești, 1996, pg. 195, dar și Tudor Diaconu – ”Scrierea secretă”, vol II, Ed. Obiectiv, Craiova, ?, pg. 160, unde citatul invocat este reluat ad litteram; 4-13Ion Gheorghe – ”Cogaioanele. Munții marilor pontifi”, Ed. Cartea Românească, 2004, pg. 507, 359, 359, 507, 507, 507, ”Dedicație”, 17, 17, 18; 14Ibidem, pg. 18. Deoarece ipostazele se amestecă, nu este clar dacă Gheorghe se referă la istoric sau la institutul bucureștean care-i poartă numele și prin extensie, la o doctrină emanată de la aceștia. Fixația contra lui V. Pârvan pare a proveni din ireverența acestuia față de N. Densușianu.