Vladimir Manoliu-Furnică l-a cunoscut pe ing. Ionescu în perioada adolescenței și nu trebuie scăpată din vedere reprezentarea vârstei față de figura de autoritate a adultului prețuit. După cum am menționat deja, publicistica timpurie a acestuia reproduce oarecum naiv – cu bună credință, dar fără verificare – date aflate de la bătrânul Ionescu.
În articolul ”Sinaia”1 se menționează descoperirea unor topoare de bronz cu manșon în Poiana Florilor. Prezența unor ”idoli de piatră”/”statuete” în același depozit este o invenție. Formularea ambiguă lasă să se înțeleagă existența unor referințe în ”Getica” lui Pârvan, lucrare care oferă informații doar despre primul set de artefacte.
Momentul descoperirii este prezentat de I. Andrieșesu (1916):
”Din procesul-verbal anexat la dosarul de achiziție a acestor obiecte pe anul 1890, se constată că la 13 Aprilie a acelui an, mai mulți lucrători din Sinaia au găsit, pe când săpau să scoată glii (brazde cu iarbă) pe locul unui anume Verișanu din Str. Poiana Florilor, mai multe (18-19) toporașe, la o adâncime, precum reiese din mărturia lor, de 10 cm. Stăpâniți de gândul de a fi dat peste urmele unei comori, lucrătorii, mai aducând și pe alți curioși și dornici de câștig, au săpat din nou, a doua zi, la surpătura ce se făcuse în locul unde găsise topoarele, – de astă dată până la o adâncime de un metru și o lărgime de doui metri, dar n’au mai aflat decât 2 topoare, la o adâncime de 40 cm. (mărturia altuia dă însă numai 15-20 cm.).
După cercetările făcute de autorități, de față fiind și Gr. Tocilcscu, care provocase anchetă pentru a căpăta date precise asupra lucrurilor și împrejurările în care ele fusese găsite, săpând el însuși in acel loc, a mai găsit încă 3 topoare. Din toate două zeci și șease numai unul a fost dăruit propietarului locului, celelalte sunt proprietatea Muzeului”2.
Propriu-zis, bronzurile de mai sus nu au nicio legătură cu tăblițele ”de la Sinaia”; sunt vestigii ale unei epoci diferite.
Un tezaur, cuprinzând ”plăci de aur” și ”monede de aur și de bronz cu reprezentări ale zeițelor Maia și Sarmis, în valoare totală de 100 000 de franci aur” este plasat în Poiana Văcăriei, în dreptul unui fost izbuc aflat la mică distanță în amonte de podul de pe str. Foișor. Trebuie spus că Manoliu-Furnică asimilează Poiana Văcăriei – toponim pe care nu am reușit să-l identificăm în surse independente – cu Poiana Peleșului. Cronologic, acesta ar fi primul depozit de tăblițe, descoperit cu ocazia captării/ regularizării albiilor pâraielor Peleș și Sf. Ana.
Descoperirea, tipul și cuantumul monedelor (o invenție de inspirație densușianistă), face parte din suita explicațiilor etimologice fanteziste, menționate anterior. Constantin Preda indică o monedă de tip Dumbrăveni A, aflată la Cabinetul Numismatic din Viena, ”despre care se afirmă că s-a găsit în împrejurimile staţiunii Sinaia”3. Susținând pe bună dreptate că această monedă ”nu are ce căuta într-o regiune muntoasă”4, Preda oferă și explicația:
”Monedele care au ajuns la Viena şi în colecţia lui Dessewffy, au fost desigur achiziţionate prin Braşov, centru în care înainte de Primul Război Mondial să făcea un mare trafic de antichităţi. Multe din monedele găsite la sud de Carpaţi luau drumul spre Viena şi Budapesta, prin Braşov. Cei care le comercializau, când nu ştiau unde s-au găsit, pentru a spori valoarea vânzării, indicau Braşovul şi împrejurimile sale, din care nu a lipsit uneori nici Sinaia, ca loc de provenienţă. Aşa se explică faptul că multe monede de tipuri diferite, care n-au ajuns să circule în împrejurimile Braşovului, sunt socotite ca provenind din aceste părţi”5.
Articolul citat menționează și un al doilea tezaur de plăci, găsit în Poiana Florilor. Din discuțiile particulare avute cu Manoliu-Furnică, a rezultat că este vorba de tezaurul descoperit odată cu săparea fundațiilor turnului central (poligonal) al Castelului Peleș. Asimilarea Poienii Florilor (un nume de stradă din Sinaia) ca denumire alternativă a Poienii Văcăriei6 se încadrează în același scenariu al preluărilor.
De observat că Iordache Moldoveanu, bazându-se pe date aflate nemijlocit de la ing. Ionescu, indică7 doar un singur tezaur, descoperit în 1875 în Poiana Văcăriei. Pe aceeași linie, în ”Declarația” sa, Vasile Ionescu nu indică sub nicio formă proveniența sau dezgroparea locală a plăcilor de aur. Pe fondul acelorași incongruențe, dacă în mod ”tradițional” topirea pieselor este pusă pe seama finanțării construcției Peleșului, Manoliu-Furnică afirmă că ”tezaurul a fost topit și transformat în bani folosiți la ridicarea de mai târziu a Pelișorului”8.
Ne facem datoria de a preciza clar și fără înconjur că prin aceste rânduri, ca și prin cele de mai sus sau cele care vor urma, nu intenționăm niciun moment să-l ducem în derizoriu pe Vladimir Manoliu-Furnică, un om de onoare și un prieten al nostru. Intuim exact tipul de relație care a existat între el și ing. Ionescu. La rândul nostru l-am crezut multă vreme, cuvânt cu cuvânt, pe Dan Corneliu Brăneanu, un om mai mult decât apropiat.Târziu, când am început să verificăm cum stau lucrurile, ne-am luat cu mâna de cap și am rămas cu capul între mâini.
Note: 1,8Vladimir Manoliu-Furnică – ”Sinaia”, în ”Almanah turistic” 1973, pg. 213; 2Ioan Andrieșescu – ”Asupra Epocei de bronz în România”, I.A.G. Carol Göbl, București, 1916, pg. 6, (cf. ”Dosarului Muzeului de Antichități pe 1890, p. 55-60”); 3-5Constantin Preda – ”Monedele geto-dacilor”, Ed. Academiei, București, 1973, pg. 195, (cf. ”K. Pink, op. şi loc. cit., Dessewffy, 1 285; B. Mitrea, Penelrazione … , p. 31”). O ilustrație este oferită la pg. 464, Tabelul XXXVII, poz. 1, respectiv pg. 197, 341; 6Identificarea este confirmată indirect și în Dumitru Manolache – ”Tezaurul Dacic de la Sinaia. Legendă sau adevăr ocultat?”, Ed. Dacica, București, 2006, pg. 31; 7Iordache și Bălaș Moldoveanu – ”Dacii vorbesc. Introducere în tracologie”, nota de la pg. 134.
