Inițiativa înființării Eforiei Spitalelor i-a aparținut generalului rus Kisseleff și datează din 1832. Nucleul format prin reunirea fundațiilor Colțea (de care depindea și Sinaia – n.n.), Pantelimon și Iubirea de Oameni – Filantropia trece printr-o etapă de organizare:
”Acésta a durat până la anul 1834 Martie 15, când s’a instituit o Eforie a Spitalelor, prin regulamentul întocmit sub domnia Principeluĭ Alexandru Ghika.
Starea acésta a durat până la 1847 Iulie 29, când domnitorul Gheorghe D-trie Bibescu, a desființat vechea Eforie, a dispus ca venitul fosteĭ Eforiĭ, să trécă în casa statuluĭ, iar schiturile și prin urmare și schitul Sinaia la Logofeția Bisericéscă. In fine în anul 1864 Oct. 16, cu ocasia instituireĭ din nou a Eforieĭ spitalelor, Schitul Sinaia, a început din nou a depinde de Eforia spitalelor”1.
În 1891-92 au loc lucrări de refacere la Mănăstirea Sinaia:
”Cu acest prilej s-au reparat și cele două rânduri de case din curtea bisericii mari. În casele dinspre miazăzi au fost așezate atunci muzeul și biblioteca înființate prin strădania inimosului stareț Nifon”2.
Din această perioadă datează ideea înființării Muzeul Mănăstirii, atribuită Arhimandritului Nifon Popescu:
”Acesta e opera sf. Sale Părintelui Archimandnt Nifon, Starețul Sinaei, care a avut minunata idee de a adunà și expune cum se cuvine toate odăjdiile vechi ale mănăstirei, precum și cărțile bisericești și alte obiecte ale cultului. (…)
Frumoasa operă culturală a Sf. Sale Părintelui archimandrit Nifon nu poate fi îndestul lăudată. Muzeul întemeiat din propria sa inițiativă și numai prin sârguința Sf. Sale (s.n.) merită să găsească cât mai mulți imitatori. Câte odoare nu ar fi fost salvate, dacă în fruntea mănăstirilor noastre s’ar fi întâmplat să fie și alți stareți cu așa înaltă cultură și pricepere și mai ales cu așa mare dor de a fi folositor semenilor săi ca Cuvioșia Sa archimandritul Nifon Sinaitul! Să sperăm că acum cel puțin frumosul său exemplu nu va rămânea fără imitatori”3.
Se cuvin operate unele nuanțări. Inițiativa lui Nifon a fost încurajată și sprijinită concret de Eforie, în contextul apropierii bicentenarului mănăstirii:
”In acela-șĭ an (1894 – n.n.), sʼa înființat un museŭ de antichitățĭ la Sinaia”4.
Astfel, momentul festiv (15.08.1895) a fost prilej și pentru inaugurarea formală a muzeului.
Despre cele expuse relatează mai mulți autori, printre care Al. Tzigara-Samurcaș:
”Pe lângă cele din Sinaia s’au adăogat în curând și alte obiecte primite în dar sau colectate de Sf. Sa, astfel că azi avem un adevărat Muzeu, cu mai multe secțiuni chiar. O primă serie o formează obiectele cultului. (…) Pe lângă aceste numeroase obiecte vechi, Muzeul cuprinde și altele noi, daruri prețioase ale Suveranilor noștri sau achiziții ale Sf. Sale Părintelui Stareț, făcute în numeroasele sale pelerinagii pela sf. Munte sau prin Rusia și la sf. Mormânt. E unică în felul ei această colecție, atât de prețioasă și interesantă.
La secțiunea eclesiastică se adaogă partea etnografică sau de artă românească a Muzeului. De remarcat sânt aci câteva scoarțe vechi românești cu izvoade și culori admirabile.
Foarte bogată este bibliotecă mânăstirei compusă din manuscrise și tipărituri vechi, din cari unele ilustrate, de o mare valoare. O colecție de fotografii și stampe complectează această bibliotecă prețioasă”5.
Fragmentul din care am citat este mai lung și cuprinde detalii punctuale; noi am preferat să oferim o imagine de ansamblu asupra categoriilor de exponate. L-am ales pe Tzigara-Samurcaș deoarece în timpul Primului Război Mondial, din înaltă însărcinare regală el s-a ocupat cu salvgardarea6 (inventarierea, selectarea și transportul) ”odoarelor bisericești”, aflate în calea înaintării inamicului.
De-a lungul timpului, Muzeul a primit numeroase vizite protocolare, cu invitați din țară sau delegații străine la cel mai înalt nivel:
”Muzeul era al Eforiei, conținând piese de la mănăstirile din subordinea acesteia și a devenit al mănăstirii după desființarea ei (1948). A fost înființat mai mult pentru ambasadorii care veneau la Rege, pentru ca ei să intre în contact cu valorile trecutului românesc, cu tradiția noastră, cu arta românească veche”7.
Denudat de amintirea regalității, muzeul și-a păstat această funcție protocolară și în perioada comunistă.
Trei aspecte merită reținute:
-
-
- Deși piesele muzeului au fost cunoscute și prezentate de publiciști, istorici și critici de artă, niciunul nu a amintit prezența unor tăblițe de plumb (și cu atât mai puțin de aur). Dintre toți, îl evidențiem pe Nicolae Iorga8 (pentru că a fost cine-a fost și pentru că de la el încoace n-a mai fost altul asemenea). Tainița ca loc și tăinuirea ca acțiune au regulile și specificul lor. Este absurd să presupui ascunderea unor obiecte sensibile între exponatele unui muzeu de protocol condus de un stareț implicat în viața culturală a urbei și chiar în pionieratul turismului bucegist. Cum la fel de absurd este să presupui că nimeni n-a văzut și n-a povestit ceva, dacă era ceva de văzut și povestit;
- Despre arhiva mănăstirii (și implicit inventarele muzeului) circulă cele mai debile frânturi de informații, receptate truncheat și interpretate cu rea-credință, lăsând impresia că la Sinaia, viața monahală seamănă cu cea din abația descrisă de Umberto Eco în ”Numele Trandafirului”. Există inventare detaliate cu ”zestrea Mănăstirii Sinaia”, dintre care îl amintim doar pe cel (vazut de noi) din 4.08.18779, cu adăugiri din 5.10.1878 și adnotări care indică piesele aflate la inventarul curent din 1890. Nici urmă de tăblițe! Deoarece sistematizarea Arhivei Mănăstirii Sinaia este în curs, vom reveni cu amănunte;
- Direct (ierarhic) dar și indirect (prin contribuție nemijlocită), Muzeul de la Mănăstirea Sinaia se afla până în 1948 în subordinea Eforiei Spitalelor Civile. Situația explică ”ușile deschise” de care a beneficiat ing. Ionescu (între 1.12.1942 și 1.04.1945 șef al Eforiei la Sinaia).
-
Note: 1A.G. Galașescu – ”Sinaia. 1695-1895”, București, Tipo. G.A. Lăzăreanu, 1895, pg. 117-118; 2Gh.I. Moisescu – ”Mînăstirea Sinaia”, în ”Biserica Ortodoxă Română”, nr. 2-3/1954, pg. 321; 3Al. Tzigara-Samurcaș – ”Cronica artistică. Monumentele noastre. Mănăstirea Sinaia”, în ”Convorbiri literare”, nr. 8/august 1908, pg. 201-202; 4A.G. Galașescu, șeful Serviciului Spitalelor – ”Eforia Spitalelor Civile din Bucuresci”, București, Tipo. G.A. Lăzăreanu, 1900, pg. 529. Cu trimitere la Dos. 420/94; 5Al. Tzigara-Samurcaș – Op. cit., pg. 201; 6Marian Voicu – ”Tezaurul României de la Moscova. Inventarul unei istorii de o sută de ani”, Ed. Humanitas, București, 2016 (vezi). ”Tzigara-Samurcaș avea să relateze, în 1941, că nu a ridicat decât «acele odoare care, prin interesul lor istoric sau artistic, prezentau o valoare necontestabilă»”(pg. 28); 7Mihail Harbuzaru – ”Mănăstirea Sinaia în vremea Regelui Carol I”, în ”Neuma”, nr. 9-10 (35-36)/2020, pg. 52; 8N. Iorga – ”Icoanele de la museul Sinaii”, în BCMI, fasc. 68/1931, pg. 61-65; și ”Icoana românească (după nişte conferinţe)”, în BCMI, fasc. 75/1933, pg. 17; 9Arhiva Mănăstirii Sinaia, document nr. XXVIII-101/1890-105.
