Îmi place să mă plimb prin cimitire.
Nu este vorba de o atracție macabră sau perversă, ci mai degrabă căutarea unei oaze de liniște în tumultul cotidian. Poți învăța multe din cimitire; bunica îmi spunea că dibuiești ce fel de oameni sunt prin zonă după cum sunt îngrijite (sau nu!) mormintele. Cine n-are respect față de morți, n-are nici de vii, n-au nici de ei, n-au nici de tine.
În timpurile mai noi, martori ai tranziției capitaliste, la loc cu lumină și verdeață au apărut grozăvii și orori arhitecturale, martori stridenți ai parvenitismului născut din perioada de tranziție. Un detaliu care multora scapă și trădează mentalități: utilizarea materialelor scumpe, arătoase dar perisabile. Un cavou trebuie să fie în primul rând trainic.
În acest spirit prezentăm mormântul Elenei Louis Blanc (1852-1890; născută Șuțu) din Cimirirul Izvor (Sinaia). Cel mai probabil este opera soțului ei, arhitectul elvețian Louis Blanc (1860-1903). Simplicitate durabilă, plină de eleganță și noblețe:
