Mitograful Kernbach a aprortat pe filieră sadoveniană sintagma ”muntele ascuns”, i-a modificat originea, atribuind-o abuziv tradiției, ba i-a găsit și o justificare materialistă – un fenomen inedit care pare să altereze din timp în timp forma vârfului Gugu.
Inițial, interesul lui Kernbach pentru zona Retezat-Godeanu a fost trezit de o populație misterioasă, guganii (corect gugulanii), reținuți pentru a fi integrați teoriei catastrofelor ciclice, Potopului și inevitabil, paleoastronauticii. Din publicistica sa, Victor Kernbach pare să fi surprins personal fenomenul în discuție, în timpul unei deplasări în zonă.
Un articol publicat în ”România piteorească” (1972) ne prezintă jocul de-a uite, nu e în context gugulan:
”Muntele ascuns al lui Zamolxe
Victor Kernbach
Un itinerar turistic mai puţin sau foarte puţin uzitat ar fi interesant, pentru drumeţul curios şi rezistent, acela care, având drept ţintă Grădiştea Muncelului, cu vestigiile ei dace aâît de populare azi, ar porni de la Drobeta Turnu-Severin şi, consumând versantul răsăritean al lanţului Mehedinţilor, ar coborî puţin sub munţii Vâlcanului, ca să facă un popas la Peştişani, să respire aerul pe care l-a respirat unul din magii noştri moderni, Brâncuşi, apoi s-ar întoarce cu o ocolire dificilă spre apus, traversând Vâlcanul, ca să iasă drept în faţa masivului Godeanu. Apoi ar urca, ar coborî şi ar urca din nou pe Gugu, un pisc ciudat de 2290 metri, pentru ca de acolo să se antreneze în aventura care ar deveni mai mult săvârşirea unui ritual magnific păgîn decât o preumblare prin munţi,
adică mergând de-a lungul versantului nordic al Retezatului şi în sfârşit îndreptându-se prin munţii Sebeşului către Grădişte. Recunosc, pentru atare traseu trebuie răgaz. Acolo nu sunt funiculare şi lifturi, dar aerul păstrează mirosul metalic al lăncii de care se reazimă Traian într-o statuie şi al jungherului lui Decebal.
Muntele Gugu ar fi popasul principal.
Herodot scrie (IV, 96) că Zamolxis «poruncise să i se facă o locuinţă subpământeană. Când locuinţa a fost gata, el a dispărut din mijlocul tracilor, coborând în
adâncul încăperilor de sub pământ, unde a stat ascuns trei ani». Zamolxis, acel zeu dacic principal, cu personalitate ceţoasă, reprezentând fie cerul, fie pământul, şi socotit învăţător al celor vii şi gazdă bine făcătoare a celor morţi, îşi avea sediul în Muntele Ascuns, după cum arată tradiţia, fără localizare: identificarea muntelui Kogaionon, pe care-l indică Herodot, istoricii încă nu au produs-o. Unii, înclinaţi spre identificări romantice, au presupus Ceahlăul care nu este munte ascuns, de vreme ce Dimitrie Cantemir şi mulţi alţii l-au văzut în anumite dimineţi de vară de la mari distanţe. Cu atât mai puţin poate fi ascuns Omul care, dimpotrivă, perfect vizibil, este ca o imensă statuie ciclopică, dominînd cele patru zări. Pe câtă vreme muntele Gugu, cel mai înalt pisc al masivului Godeanu, uneori se ascunde. Dacă vii din Retezat spre apus, atunci când în faţă nu ţi-a mai rămas decât o vale largă şi adâncă şi, dacă vrei, după hartă şi busolă îţi stabileşti precis direcţia privirii, şi e senin, şi soarele străluceşte în sens avantajos, Gugu poate fi învăluit în ceață, sau cine ştie cum şi în ce, fiindcă poţi vedea numai cerul şi orizontul, ca şi cum muntele ar fi străveziu. Nu se întîmplă totdeauna, poate că destul de rar, dar o dată am încercat traseul şi muntele Gugu mi s-a ascuns. Traseul din sud oferă o optică mai docilă, ceea ce nu înseamnă că muntele i se arată drumeţului la dorinţă: poţi merge către el fără să-l zăreşti până când îţi răsare ca din pământ, brusc, parcă ar fi crescut în ultima secundă.
Se pot tace popasuri pe la stâni. Poalele şi trunchiul muntelui sunt populate de o stirpe de oameni, semnalaţi mai demult, care sunt cel puţin stranii. Ei îşi zic gugani. Sunt făpturi bine clădite, oameni foarte înalţi, de o tipologie originală, frumoşi la chip, mândri şi foarte puţin vorbăreţi, fără să fie însă nici trufaşi, nici taciturni. Aceşti gugani, bineînţeles, îşi păstrează meseria tradiţională a munţilor, păstoritul, sunt ospitalieri fără exces, au o anume politeţe rece, părând rafinată de o îndelungată nobleţe, au privirea meditativă dar nu visătoare, deloc visătoare! Lasă impresia, când vorbesc drumeţului străin, că ştiu mult mai mult decât spun şi că tainele pe care nu le mărturisesc le păstrează nu fiindcă ar fi taine vrednice de ascuns, ci dintr-o mândrie structurală, fiind vorba de tainele lor, de un secret existenţial.
Poate că cel mai interesant lucru la aceşti gugani ciudaţi, solemni şi blajini la un mod superior, este o anume tradiţie a lor, despre care vorbesc cu zgârcenie: ei spun că neamul lor este acolo, pe muntele Gugu de la potop sau de la începutul lumii, ba mai mult, că ei, guganii, sunt primii oameni de pe pământ, că deci înaintea lor n-au fost alţii. Să ne amintim că Pausanias se referea la pelasgi ca la prima populaţie hyperboreană de după diluviu…
Însemnările de faţă, având mai cu seamă scopul unui semnal de drumeţie, nu şi-au propus să trateze lucrurile monografic. Dar, privind de sus de pe Gugu la marea panoramă ce se oferă ochilor, departe, peste jnepeni, iată aşadar la ce poate medita cel care a trecut prin Peştişani, şi-a amintit de Zamolxis, a stat de vorbă cu guganii, a avut prilejul (dacă a ştiut să fie abil) să asculte folclorul local şi acum are de gând să străbată calea grea propusă spre Grădiştea Muncelului”1.
Kernbach și-a compus literatura (științifico-)fantastică într-un mod pervers, amestecând ficțiunea cu elemente din realitate, asttfel încât cititorul să nu mai poată face o distincție netă și să rețină sugestiile autorului, puternic marcate ideologic. Așa s-a întâmplat și cu romanul-foileton ”Fântânile timpului”, serializat în revista pionierească ”Cutezătorii”, unde aflăm de Gugu și Kogaionon:
”Voi vă mai îndoiți că acesta este Kogaionon, eu însă nu, dar vreau să vă demonstrez vizual şi de ce anume! Ne-a adus aici, avea busolă, ne-a arătat direcţia exactă, cerul era foarte senin, poate, ştiu eu, cu ceva pâclă, încolo nimic, nici nori, nici altceva, dar muntele nu era nicăieri; şi atunci Albac a zis: Iată de ce i se zicea un popor Muntele Ascuns – pentru că, fără nici o metaforă, el pur şi simplu se ascunde şi nu e nimic supranatural aici, doar că anumite fenomene meteorologice insuficient cunoscute, poate pâcla care refractă razele solare deviind lumina, poate altceva, ascunde privirii; azi s-ar putea să nu-l vedem deloc, şi în cazul acesta vom dormi în corturi până mâine sau poimâine, până apare!”2.
Tot aici, Kernbach introduce un nou element; să-l numim în lipsă de altceva geometria variabilă a înălțimii montane:
”Aflându-se aproximativ în capătul de sud-vest al frumosului masiv Retezat, aproape lingă Rîul Mare, pe linie descendentă spre miazăzi chiar din inima tulburătoarei Sarmizegetusa, muntele acesta înalt şi nu prea, de 2290 metri, căpăta uneori o siluetă care-l înfăţişa cu mult mai zvelt şi mai înalt (s.n.), dominind pădurea din jur şi cerul de pe fundal cu o secretă solemnitate Se numea Gugu, fără o etimologie determinată”3.
Reală sau nu, indicația suplimentară a fost la rândul ei prinsă în tăvălugul publicisticii ulterioare. Un singur autor, două surse, nicio verificare/ confirmare independentă, mult moloz.
Note: 1Victor Kernbach – ”Muntele ascuns al lui Zamolxe”, în ”România pitorească”, nr. 7/1972, pg. 13; 2, 3Victor Kernbach – ”Fântânile timpului” (10), în ”Cutezătorii”, nr. 47(478)/18.11.1976, pg. 8.