Cei care urmăresc acest site au observat probabil că în ultimul timp am început să public din ce în ce mai rar. Există mai multe explicații; azi vă ofer una dintre ele.
Acum ceva timp, să fie 2-3 ani de atunci, stau prost cu noțiunea timpului, am fost invitat de amicul Adrian Bancu să țin un fel de ”lectură” online (era în zodia pandemiei!) pentru Cenaclul Helion, din Timișoara.
Pentru mine nu a contat câți participanți – mulți, puțini – au fost (am văzut cu soția o slujbă catolică în Budapesta în care preotul celebra singur. A fost cu adevărat impresionant și o lecție prețioasă de viață!).
N-am urmat nici metoda clasică, a ”vorbirii de sus” (patronizing), regula de bază în astfel de manifestări. Din contră, după o scurtă prezentare, a mea și a domeniului pe care-l reprezint, am spus că voi răspunde la orice întrebări asimilate temei, cu singura condiție de a fi din România (ca individ mă prezint visceral împotriva ”internaționaliștilor” din domeniu, oameni care vorbesc mult, prost și cel mai adesea în deplină necunoștință de cauză). Explicația este simplă: mă ocup de peste trei decenii de chestiunile acestea; dacă nu sunt în stare să răspund întrebărilor unor amatori, mai bine mă duc la culcare!
Nu știu dacă ce am avut de zis a interesat sau nu; cert este că de la 1.5-2 ore, discuția s-a întins la mult mai multe. Un succes minor, de etapă, dar un succes!
Paranteză. Momentul a fost înregistrat, mai mulți au înregistrările deși eu nu le am, posibil să fie și online pe undeva (n-am verificat!). De ce spun asta? De-a lungul timpului, titani ai misteriologiei, printre care, dar nu exclusiv, Dan D. Farcaș și Emil Străinu, au răspuns liber la întrebări, ca fracție de emisiune și efect de scenă. Problema e că ce livrează ei cade adesea la o simplă verificare de rutină. În cazul meu, după ani, n-a existat nimeni să vină cu Vad-Ionuț Musceleanu, aici ai aberat, aici ai exagerat și aici ai mințit. Încă aștept, deși știu că degeaba. Ceea ce e o fucking diferență notabilă. Închid paranteza.
Singurul reproș mi-a venit de la un prieten, care a considerat că am insistat prea mult pe ASFAN-România. Pe insistență, nu pe afirmații, pe care le-a considerat, din interior fiind, valabile.
Același prieten a ținut să-mi semnaleze recent cum un participant la acea prezentare, pe atunci fără legătură cu ASFAN, a devenit ulterior membru de mare vază (glastră?) al acestora. N-a zis-o omul direct, dar despre asta era vorba: vorbești degeaba, frate. Și are dreptate, în plm!
Așa că am ales că vorbesc mai puțin, să scriu pe site mai puțin, să public mai puține cărți și în viitor să reduc cât mai mult posibil amprenta publică. Cui e interesat pot să-i transmit apostolicește una-alta, fără a-mi mai bate capul cu diverse probleme sau diverși închipuiți.
Cât despre domnul sefe, sunt convins că va afla până la urmă, pe propria piele, cine și câtă dreptate a avut. Și o să mai descopere, tardiv, ceva: că un necunoscut i-a făcut cel mai prețios cadou – i-a economisit timp (= viață) – de care a ales să-și bată joc prostește! E probabil singurul lucru irecuparabil pe lumea asta.
N.B. Băiatul ăsta de care am zis mai sus citește site-ul. Îl rog să-mi transmită numele lipsă, să-l completez. Îmi cer scuze că nu l-am reținut pe sf-istul sufetului. Oarba după el!
UPDATE Pe distinsul domn îl cheamă Tănase Gheorghe și prestează ceva prin Brașov.