OZN

Adăugăm cu întârziere o referință, în transcriere și facsimil:

 

Titus Limbus – ”Vehicule extraterestre în week-end pe Valea Teleajenului”, în ”Flacăra”, nr. 11(979)/ sâ 9.03.1974, pg. 29:

 

Vehicule extraterestre în week-end pe Valea Teleajenului

 

Fabuloase mărturii și ipoteze ale unor martori oculari Am văzut urmele unui vehicul incandescent care a aterizat pe o culme de deal «Un OU de culoare albastră, strălucitoare străbatea cerul cu viteză amețitoare» Vehiculul cosmic emitea un jet de flăcări, avea coada verde și o îmbrăcăminte translucidă, gelatinoasă»

 

În zorii zilei de 8 februarie, la puțină vreme după răsăritul soarelui, zece eleve de la Casa de copii din Vălenii de Munte au fost martorele unui spectacol halucinant. De la geamul dormitorului, în direcția satului Bughea de Jos, la o distanță de aproximativ doi kilometri, ele au zărit deasupra unei liziere de pomi două sfere incandescente de culoare gălbui-portocalie. Cele două sfere (sau discuri), mai menționează elevele, pluteau nemișcate la o distanță mică de vârfurile copacilor, îmbrăcate într-un halou gelatinos, transparent, asemănător albușului de ou. După aproximativ 15 secunde (cum au dovedit testările efectuate pe fiecare elevă în parte) cele două sfere s-au apropiat lent una de alta, contopindu-se și luând forma unui oval. Noul obiect, în mărime aparentă de circa 25 centimetri (deci cu o lungime reală, s-a apreciat ulterior, de 7 metri), și-a păstrat culoarea și învelișul alburiu. Îndată apoi, strania apariție a început să se deplaseze încet în direcția sud-vest, apoi, brusc și-a sporit considerabil viteza și s-a făcut nevăzută. După dispariția obiectului luminos, deasupra lizierei a persistat o vreme un fel de ceață lăptoasă, iar cerul, până atunci acoperit de nori, s-a înseninat de la o clipă la alta.

Profesorul Călin Turcu, de la care am obținut aceste informații, a sosit la fața locului la o oră după consumarea evenimentului. Notând și testând declarațiile martorelor, domnia-sa a izbutit să fixeze zona presupusului obiect extraterestru, slujindu-se de o cătare amenajată ad-hoc la unul din geamurile dormitorului. Însoțit de cinci dintre cele zece martore, a pornit în linie dreaptă spre locul marcat. În spatele șirului de copaci au fost identificate de îndată două urme proaspete, un fel de șănțulețe concave, aidoma celor care le lasă roțile unui autovehicul care patinează pe loc. Fiind vorba însă de un teren arat, amprentele găsite nu puteau aparține decât unui tractor. Aceasta a fost dealtminteri și prima părere a cercetătorilor pentru ca apoi câteva amănunte stranii să complice în mod fabulos concluziile. În primul rând, ecartamentul celor două «roți» este mult prea mare pentru a aparține unui tractor. În al doilea rând pământul nu s-a prezentat tasat, cum în mod firesc ar fi trebuit să apară sub presiunea unor roți care se învârtesc pe loc. În al treilea rând, nu a fost descoperită nici o urmă care să indice că «tractorul», odată scăpat din capcana pământului clisos, și-a continuat drumul. Ar mai fi de semnalat și un ochi de lichid verzui descoperit într-unul din șanțuri.

… Sau tot atâtea argumente care ne îndeamnă să formulăm fantastica presupunere că obiectul cu geometrie variabilă a aterizat aici în apropierea șirului de copaci.

De fapt nu asistăm la prima apariție a unor obiecte zburătoare neidentificate în această zonă a țării. Cu numai șase zile în urmă, în după-amiaza zilei de 2 februarie, un corp incandescent  a survolat Valea Teleajenului și depresiunea Chiojdurilor și a fost văzut de sute de persoane. Profesorul Călin Turcu – același erudit și pasionat cercetător al obiectelor zburătoare neidentificate în țara noastră – a vizitat pe rând localitățile Drajna de Jos, Ogretin, Posești, Târlești, Cărbunești, Valea Plopului, Valea Sorejii, Starchiojd unde a stat de vorbă cu peste 300 de cetățeni și a obținut 80 de declarații scrise. Și de data aceasta mărturiile privind zborul unui obiect strălucitor, direcția de deplasare și timpul de observație coincid în mod surprinzător. Presupusul obiect cosmic de culoare roșie-portocalie a avut de data aceasta o formă alungită, asemănătoare cu o țigară de foi. El a străbătut cerul cu o viteză fantastică, îmbrăcat într-un halou verzui, emițând un jet de scântei la capătul ascuțit al cozii.

– Uitându-mă pe cer, ne declară loan A. Tudor, 15 ani, am observat în partea unde asfințește soarele o lumină care s-a aprins brusc ca o flacără de magneziu. Pe urmă ea a căpătat forma unui ou de culoare albastră, foarte strălucitoare, urmat de o coadă foarte lungă.

Un alt copil, Constantin Cojocaru, 16 ani, ni-l descrie ca pe «un obiect în formă alungită, ascuțit la cele două capete, de culoare alb-strălucitoare, având sub el o proeminență roșie-portocalie care se învârtea foarte repede» (descriere care amintește pe cea a multdiscutatelor «farfurii zburătoare»).

Iată și relatarea profesorului Valeriu Sârbu din Vălenii de Munte:

– Eu am văzut sâmbătă, 2 februarie, în jurul orei 18, un fenomen luminos de culoare roz-portocalie străbătând cerul orașului, dinspre vest către est. Obiectul avea formă elipsoidală, era puternic luminat și se deplasa cu viteză amețitoare.

Alexandru Grigorescu, administrator la Liceul «Nicolae Iorga», este de părere că nava extraterestră avea forma unei rachete care emitea la extremitate un jet de flăcări, iar șoferul Gh. Cheșculescu din comuna Starchiojd l-a văzut verde și cu o coadă roșie strălucitoare.

Ei bine, ce reprezintă la urma urmei straniile fenomene descrise în rândurile de mai sus pe baza unor atât de numeroase declarații? Halucinație sau psihoză colectivă? Greu de admis din moment ce martorii (cei mai mulți copii și oameni de la țară) n-au auzit în viața lor despre presupusa existență a O.Z.N.-urilor. Obiectele observate n-au fost altceva decât fulgere globulare provocate de fenomene electromagnetice, baloane meteorologice, formațiuni noroase neobișnuite, tipuri noi de avioane sau resturi ale unor rachete trimise în spațiu?

… Sau – ca să dăm frâu liber fanteziei – retrăim vremurile de acum 4000-5000 de ani, când reprezentanții unor civilizații extraterestre, îmbarcați în «care de foc», au vizitat pământul, construind terenuri de decolare și contribuind la dezvoltarea civilizației și rasei umane? Au revenit – așa cum ne-au promis-o – «zeii coborâți din stele» personaje fantastice, cu înfățișare antropoidă, descriși cu lux de amănunte în legendele și miturile străvechi, în versetele Vechiului Testament și în epopeea lui Ghilgameș, în cronicile Mahabharatei, în cărțile tibetane Tantjua și Kantjua, în legendele incașilor, vechilor egipteni, islandezi și norvegieni?

Evident, la ora actuală nici un cetățean al planetei noastre albastre nu poate răspunde la această întrebare. Reporterul se mărginește să consemneze însă acum, la sfârșitul relatării sale, un fenomen pur pământean:

Sâmbătă trecută, Casa de cultură a sindicatelor din Ploiești a fost literalmente luată cu asalt de sute de cetățeni veniți să asculte conferința profesorului Călin Turcu. Oameni în toată firea, de vârste și calibre diferite, sosiți in corpore sâmbătă seara, când – după o săptămână de muncă – tot omul își trage sufletul la el acasă, așteptând baia călduță și aventurile lui Columbo. O dovadă emoționantă că farfuriile zburătoare – fenomen atât de controversat și amendat în cercurile de specialitate – au cucerit obsesiv imaginația și curiozitatea contemporanilor noștri. Care e adevărul?

 

 

Ultimele două articole identificate de noi sunt datate 11.05.19741 și 15.05.19742.

Explicația? Prin DGPT (Direcția Generală Presă și Tipărituri) intervenise cenzura: ”Conform Buletinului Informativ din 28 V 1974/nr. 7, nu se acordă viza BT (bun de tipar – n.n.) materialelor referitoare la O.Z.N.uri, indiferent dacă e vorba de țara noastră sau de alte țări” (vezi articolele noastre de pe asfanufo.ro, aici și aici).

 

 

  • Anul 1974 – Retrospectiva publicisticii OZN (I)
    by
    Am făcut anterior o afirmație: contrar a ceea ce ventilează unii și alții, în Republica...
  • Anul 1974 – Retrospectiva publicisticii OZN (II)
    by
    Liviu Timbus - ”Am văzut cu ochii mei vehicule extraterestre”, în ”Flacăra”, an XXIII, nr....
  • Anul 1974 – Retrospectiva publicisticii OZN (III)
    by
    Adăugăm cu întârziere o referință, în transcriere și facsimil:   Titus Limbus - ”Vehicule extraterestre...