Oameni în negru (III) – Lecțiile unui caz OZN

Spre sfârșitul verii anului 1969, N.O. Teodosiu a văzut un OZN. El și zeci, sute, poate chiar mii  de ploieșteni. Cazul său a fost investigat în 1981 de Augustin Moraru și prezentat în ”RUFOR” 25 (vol. 7, nr. 1/1985). Ceea ce este remarcabil, Teodosiu a reușit să facă și poze în momentul observației (prezentate și în ”RUFOR”, dar ilizibile datorită condițiilor precare de reproducere).

View Fullscreen

Discursul clasic al fanfaronilor cu mare priză la public este despre cum martorii sunt intimidați, li se confiscă dovezile, sunt amenințați, hărțuiți, și una-alta. Povestea e bună; maselor le plac conspirațiile, iar ei își ascund lenea, dezinteresul și lipsa de implicare reală care le jalonează ”pasiunea”. Pentru că oamenii ăștia nu sunt niște experți reci, obtuzi în propria lor erudiție (cel mai adesea închipuită!) – ei sunt niște experți pasionați de ceea ce fac. Hai sictir!

L-am căutat și noi (V.I.M și C.D.) pe N.O. Teodosiu. Descrierea cazului o veți vedea în interviul video realizat și în alte materiale inedite. Până atunci, câteva repere adiacente:

• Din 1969 până în 2020 (50 de ani și câteva luni), în afară de Augustin Moraru nu l-a mai abordat nimeni cu întrebări despre caz;
• A. Moraru s-a mulțiumit cu câteva fotografii puse la dispoziție de martor; deși știa că există, investigatorul nu a solicitat și nu a analizat pelicula originală. Profesionalism pur;
• Pelicula originală se află și în prezent* în posesia martorului. Remarcabil este că ea nu a fost decupată – nu s-a operat selecția convenabilă a cadrelor -, ceea ce este extrem de rar în domeniu.

Filmarea a avut și o doză de penibil. Spre sfârșit, omul, vizibil emoționat, ne-a mulțumit în trei rânduri pentru interesul arătat după atâta amar de timp observației sale. Tot repeta că în 50 de ani nu prea a fost cazul. Și noi care ne gândeam că mulțumirile pentru timpul acordat ar fi trebuit să vină din partea noastră.  Mulți ”pasionați” și mulți ”cercetători” în România…

N.O. Teodosiu este dovada vie a confabulațiilor unor tonomate care recită și autohtonizează povești citite de ei prin cărți străine sau văzute în filmele (artistice) americane. Martori dispuși să vorbească există, dovezi (mai mult sau mai puțin concludente) există, ceea ce lipsește e diponibilitatea acestor ”specialiști” autointitulați de a le căuta. Pentru că mai bine și mai cu folos – financiar, imagistic, … – vorbesc ei prin emisiuni, prin articole, prin cărți, vrute și nevrute baliverne.

*Mai precis, în prezent este la noi, pentru scanare la rezoluție înaltă. O vom returna, cum facem de fiecare dată cu materialele care ni se pun la dispoziție. Noi nu colecționăm arhive fizice pentru prestigiul pe care nu ni l-am putea construi altfel!