Oameni în negru (I) – Jacques Bergier și M.I.B.

În anul 1971, Jacques Bergier publica ”Les Livres maudits”¹ (”Cărțile blestemate”), lucrare care se vrea o dezvoltare istorică a temei atât de îndrăgită de prietenul său, scriitorul H.P. Lovecraft: cartea care închide între coperțile sale o cunoaștere periculoasă, carte vânată și distrusă vreme de secole, carte care reapare în mod misterios ca proprie dovadă a indestructibilității sale.

Bergier știa că ”Necronomiconul”, cartea blestemată a arabului Abdul Alhazred, este doar o creație lovecraftiană. O va afirma în clar citând corespondența cu acesta: ”Din păcate, acest Necronomicon a fost inventat de la cap până la coadă de către Lovecraft, care mi-a confirmat-o personal într-o scrisoare”². Nu este deloc limpede însă dacă nu cumva punea ideea arhetipală a ”Necronomiconului” pe seama unei memorii atavice activate de imaginația artistului literar. Oricum, tema depășește sfera lucrării de față.

Prologul lui Bergier schițează ideea unei organizații – numită plastic ”Oamenii în negru” – care de-a lungul istoriei s-a ocupat de frânarea progresului prea rapid al cunoașterii tehnico-științifice consemnate în scris:

”Pare fantastic să-ţi imaginezi că există o Sfântă Alianţă împotriva cunoaşterii, o sinarhie organizată pentru a face să dispară unele secrete. […] Tema cărţii blestemate, care ar fi fost distrusă sistematic pe tot parcursul istoriei, a inspirat, desigur, pe mulţi romancieri, cum ar fi H.P. Lovecraft, Sax Rohmer, Edgar Wallace. Totuşi, asta nu-i doar o temă literară. Distrugerea aceasta sistematică există într-aşa o măsură încât te poţi întreba dacă nu există o conspiraţie permanentă ce tinde să împiedice cunoaşterea umană de a se dezvolta prea rapid. Coleridge era convins de existenţa unei astfel de conspiraţii şi-i numea pe membrii acesteia «persoane din Porlock». Numele ăsta îi aduce aminte de vizita unui personaj venit din satul Porlock care-l împiedicase să ducă la bun sfârşit o lucrare foarte importantă pe care-o avea în curs. […]

Cine sunt adversarii acestor cărţi blestemate? Să presupunem existenţa unui grup pe care-l vom numi «Oamenii în negru» [în original, ”Hommes en noir” – n.n.]. Ideea acestei denumiri mi-a venit văzând la toate conferinţele pro sau anti-Planetă³ un grup de bărbaţi în negru, cu aspect sinistru, mereu aceiaşi. Mă gândesc că oamenii ăştia în negru sunt la fel de vechi ca şi civilizaţia; …”⁴. Stilul lui Bergier este caracteristic, aproape o ”marcă de fabricație”: sprijinindu-se pe erudiție și pe o bogată paletă documentară, el contorsionează realitatea cu apetitul celui rutinat în operațiuni clandestine.

Persoana din Porlock (1797). Criticii literari și biografii nu s-au pus de acord dacă ”Omul din Porlock” reprezintă un incident real sau este doar o explicație convenabilă a faptului că poemul ”Kubla Khan” nu a fost terminat. Afirmat de inspirație onirică (”A vision in a Dream”), aproape sigur imaginat sub influența opiului, poemul fragmentar de 54 rânduri a fost însoțit la publicare de un prolog scris la persoana a 3-a:

”În vara lui 1797, Autorul, pe atunci bolnav, se retrăsese la o fermă singuratică dintre Porlock şi Linton, la graniţa din dreptul Exmoor-ului a comitatelor Somerset şi Devonshire. Ca urmare a unei uşoare indispoziţii, i se prescrise un calmant, în urma căruia adormi pe scaun în clipa în care citea următoarele propoziţii, sau ceva similar lor, în «Purchas’s Pilgrimage»: Aici, Hanul Kubla porunci să fie clădit un palat şi o grădină impunătoare. Şi, astfel, zece mile de pământ fertil fură încercuite de un zid. Autorul continuă să doarmă profund cam trei ore, complet rupt de simţurile externe, timp în care avu convingerea profundă că a compus nu mai puţin de două-trei sute de versuri; dacă într-adevăr se poate numi compunere ivirea imaginilor, ca obiecte [subl. în text], în faţa sa, însoţită de o producere în paralel a expresiilor corespunzătoare, fără vreo senzaţie sau vreo conştiinţă a efortului. La trezire, Autorul păru să-şi amintească în mod clar toată întâmplarea şi, luând tocul, cerneala şi hârtia, se apucă pe loc, nerăbdător, de scris, notând versurile care s-au păstrat aici. În acel moment, el fu chemat afară din încăpere de către o persoană venită cu afaceri din Porlock şi reţinut de aceasta mai mult de o oră. La întoarcerea în încăpere, Autorul descoperi, spre marea sa surprindere şi ruşine, că, deşi avea o vagă amintire a intenţiei generale a viziunii sale, totuşi, cu excepţia a opt sau zece versuri şi imagini risipite, tot restul dispăruse precum imaginile de pe suprafaţa unui râu în care s-a aruncat o piatră, dar, vai!, fără ca aceste imagini să fie reînviate!”⁵.

La Coldridge, procedeul ”întreruperii” nu este nou. În cazul Capitolului XIII din ”Biographia Literaria”, ”o scrisoare de la un prieten” a folosit ca pretext pentru a opri o scriere care nu trezea interesul publicului. Reală sau ficțională, ”Persoana din Porlock” a devenit o trimitere clasică la elementul perturbator care afectează procesul inspirat al creației artistice. În ”Lolita”, Vladimir Nabukov face o trimitere nu tocmai subtilă prin A. Person, Porlock, England. De aici însă și până la Oamenii în negru este cale lungă.  Iar ”lucrarea foarte importantă pe care-o avea în curs” Coldridge era, după cum s-a văzut, un… poem!

MIB planetari. Există un mic mister legat de trimiterea lui Bergier la ”Oamenii în negru”. În istoria denumirii Oamenilor în negru, francezul nu apare menționat. Și totuși, el afirmă negru pe alb: ”Ideea acestei denumiri mi-a venit văzând […] un grup de bărbaţi în negru, cu aspect sinistru, mereu aceiaşi”. De obicei, se crede că sintagma s-a născut în America; să fie vorba de o inspirație paralelă, de o sincronicitate? Greu de spus în lipsa altor elemente de susținere.

Note: ¹Jacques Bergier – ”Les Livres maudits” (colecția ”L’Aventure mystérieuse” n° A271), Ed. J’ai lu, Paris, 1971; ²Jacques Bergier – ”Cărțile blestemate”, Ed. Moldova, Iaşi, f.a., pg. 96; ³Referință la revista ”Planete”, publicație fanion al curentului realismului fantastic. A apărut între anii 1961 și 1971; ⁴Jacques Bergier – ”Cărțile blestemate”, Ed. Moldova, Iaşi, pg. ?; ⁵Lect. univ. dr. Cătălin Ghiţă – ”Morfologia vizionarismului poetic”, nota 113 (pg. 92). Traducere după ”The Oxford Book of Literary Anecdotes”, Oxford University Press, London, 1975, pp. 158-159.