Vara anului 1968. Daniel Ruzo efectuează o ”expediție” în Bucegi, pe urmele civilizației pe care o teoretiza1, a sculpturilor megalitice. Printre alții, este însoțit de ing. silvic Vasile Ionescu, bun cunoscător al locurilor și tocmai de aceea o călăuză competentă. Da, același inginer Ionescu:
”Îmi amintesc că prin 1948 (sic!), a venit la noi Daniel Ruzo din Peru pe care l-am însoțit în munți, la monumentele megalitice și la inscripțiile de pe stînci. El a făcut un studiu foarte amănunțit, a cartografiat, fotografiat și filmat la aceste străvechi așezăminte de cultură”2.
Ruzo nu era interesat numai de chipurile de piatră. Teoria megalitică a peruanului era racordată la existența unor vaste subterane, numite de el Arca, adevărate depozite în care s-ar fi salvat de cataclismele ciclice moștenirea materială și spirituală a umanității. A făcut referință la ele pe tot parcursul ascensiunii, oferind indicii despre existența lor și în Carpați. I s-a oferit drept răspuns varianta autohtonă:
-
- o poveste:
”În Carpaţi se repovestesc basme despre mari tezaure amenajate de mari familii sau grupuri umane importante şi ascunse în peşteri. După aceste povestiri, morţi misterioase jalonează calea milenară a acestor bogăţii. Sunt acuzaţi de crime paznicii acestor tezaure, care se succed din generaţie în generaţie, sau blestemele magice care le apără intrările. Fapte istorice extraordinare se află legate cu aceste povestiri. Este posibil ca templierii să fi cunoscut secretul şi să fi folosit peşterile protoistorice”3,
-
- și niște obiecte care păreau s-o confirme:
”Arătîndu-i piesele de plumb de la Sinaia, le-a apreciat adevărate și foarte importante. I-am dat și lui cîte o copie. Poate le descifrează străinii dacă noi nu ne pricepem”4.
Storia redată mai sus este cea a tăblițelor, garnisită pentru export. Vl. Manoliu-Furnică este de aceeași părere. Și Ruzo și Ionescu vorbeau fluent franceza și ambii erau interesați de megaliți și tezaure ancestrale de cunoaștere, depozitate în subteran și conservate pe tăblițe de aur. De altfel, nu este exclus să se fi produs și un transfer invers de… idei.
În vara lui ʼ68, lui Daniel Ruzo i se oferea pe tavă ceea ce căutase insistent ani și ani și ani. Tăblițele ”de la Sinaia” și povestea acestor ”plăci antice de aur”, cu litere și ideograme, era confirmarea de care avea nevoie pentru a-și dovedi valabilitatea teoriilor. Și totuși, privind retrospectiv, nu găsim nimic despre ele în publicistica sa. Și asta pentru că Ruzo avea alt rang și alt grad, nu halea de la oricine, orice!
Celebru pentru descoperirea manuscrisului lui Conrad Kaas, Dimitrie-Doru Todericiu (†2008) era amfitrionul ”expediției” (la invitația lui a venit Ruzo în România și el l-a însoțit pretutindeni). Un asiduu pasionat de enigme și mistere (un copil nevinovat a murit în Cozia, în timp ce căuta cu DDT urmele unei civilizații misterioase!), nici Todericiu n-a cuplat la tăblițism. Nici în România și nici în Franța, unde va ”fugi” peste doar câțiva ani și unde va semna cu pseudonimul literar Pierre Carnac o bogată publicistică.
În acest punct, vă propunem o scurtătură, ca o potecă prin pădure care taie serpentinele de asfalt. N-o să găsiți băieți calificați care să fi pus botuʼ la vrăjeala cu Tăblițele ”de la Sinaia”. De-ăilalți, da, o grămadă!
Note: 1Pentru detalii, vezi Daniel Ruzo – ”Cultura Masma”, Ed. C.I.D., București; 2,4Mărturia V.A.I; 3Daniel Ruzo – ”La historia fantastica de un descubrimiento”, Ed. Diana , Mexic.
