În povestea plumburilor, Emil Costinescu (1844-1921) este victimă prin asociere fortuită: ca să produci alchimia inversă (transformarea aurului în plumb) era nevoie de instalații industriale și singurele instalații industriale care existau în Sinaia erau ale lui. Deci iată-l complice fără voia (probabil chiar și fără știință!).
Nu este clar dacă cei care au lansat acuzații la adresa lui Costinescu îi cunoșteau biografia sau l-au crezut doar un parvenit de duzină care presa cuie și trăgea sârme în Sinaia zorilor secolului XX. În relatarea sa, ing. Ionescu îl identifică ca ”Ilie Costinescu – fabricant”1, semn că nici prenumele nu-i era foarte clar în minte. Reținem că a fost un finanțist de elită (cofondator al BNR – 1880, de trei ori ministru de finanțe, directorul uneia dintre cele mai mari banci din București, expert financiar la Conferința de Pace de la Paris) și mai ales membru al PNL.
Michai Gold2 prezintă dezvoltarea în timp a instalațiilor industriale Costinescu. Nucleul l-a constituit Fabrica de cherestea, înființată în 1880 de către firma Popovici, Costinescu & Co. și răscumpărată în 1885 de Emil Costinescu.
I-au urmat: Fabrica de var hydraulic (1886), Fabrica de sârmă, de cuie și de nituri de tot felul (1891), Fabrica de var alb gras și linia funiculară aeriană (1898), Fabrica de șuruburi mecanice piulițe și rondele (1906-1907).
În anul 1875 nu se putea topi/turna nimic la Întreprinderile Costinescu, pentru banalul motiv că ele nu existau. Mai precaut, Iordache Moldoveanu plasează acțiunea ”la atelierele metalice de pe lângă vechile fabrici, indiferent cu ce profil, care au constituit nucleul fabricii de cuie”3. Care ateliere și fabrici nu existau nici ele, dar dacă situația și Partidul o cere, le inventăm, dă-le…
Despre implicarea Fabricilor Costinescu în afacerea Tăblițelor am amintit deja: se confirmă realizarea unor copii de plumb, făcute nu la cererea regelui Carol I, ci la solicitarea lui Ionescu. Și nu toate piesele au fost vizate, ci doar câteva. Intermediarul a fost D. Arghir, directorul întreprinderilor de la Sinaia; Emil Costinescu n-a avut nicio implicare efectivă.
Mai mult chiar, având acces la cadre fotografice cu două dintre copiile realizate aici pentru Ionescu, observăm calitatea slabă a reproducerilor, complet diferită de execuția pieselor aflate la MNA/IAB. În mod evident, sârmă, cuie și nituri nu face nimeni din plumb, un metal prea moale pentru astfel de utilizări. De aici și lipsa de experiență, de aici și rezultatul îndoielnic.
În 1946, așadar după Ocupație, Alexandru Albeanu îi considera pe Costinești, ”o familie de vița, din care au eșit unii din cei mai distinși oameni ai vieții românești”4. Este același autor, care referindu-se la sinăieni, afirmă că ”aproape toți muncesc spre a se distra”5 (mențiune hazoasă, extrasă de noi tocmai pentru a-i contura lui Albeanu direcția ideologică).
Tot pe linie comunistă, indicăm și un pasaj din Referatul ”Magazinului istoric” care a blocat publicarea articolului ing. Ionescu:
”Urmașii familiilor Emil Costinescu (…) ne pot da, potrivit acestei legi (a Presei, sub auspiciile căreia actica și revista gazdă – n.n.), în judecată, procesul dezbătîndu-se nu pe bază de afirmații, ci de probe (s.n.)”6.
Nu pe bază de afirmații, ci de probe. Doar că probele nu există, după cum nu există nici faptele.
Note: 1Mărturia VAI; 2Michai Gold – ”În munții Sinaei, Rucărului și Branului”, I.A.G. Carol Göbl, București, pg. 61-63; 3Iordache și Bălaș Moldoveanu – ”Dacii vorbesc. Introducere în tracologie” Ed. Semne, București, pg. 134 (nota de subsol); 4,5Alexandru Albeanu – ”Viața romanțată a orașului Sinaia – Peleș: leagănul dinastiei românești”, Casa de Editură Viața Democrației, Făuritorii Păcii, București, 1946, pg. 21, respectiv 11; 6Referat ”Magazin istoric”, Arhiva N. Copoiu/Luca Manta.
