”Son et lumière” desemnează spectacole în aer liber, care combină efecte vizuale sincronizate cu sunet, pentru a dramatiza locații istorice relevante. Conceptul îi aparține iluzionistului francez Paul Robert-Houdin, primul spectacol de acest fel având loc în 1952. Începând cu anii ’60, astfel de spectacole au devenit rutină pe platoul de la Giza (Egipt).
Propunerea de a pune în valoare anumite monumente megalitice din țara noastră prin ”spectacole de sunet şi lumină”, îi aparține lui Dan Corneliu Brăneanu (1974). Sursa de inspirație: previzibil, Sfinxul și piramidele egiptene. Motivația aparentă (pretextul): valuta forte a turiștilor străini. Motivația reală: protejarea unor monumente megalitice de prim rang și punerea lor în valoare. Prin extensie, încurajarea studiului lor la nivel instituțional.
Vom cita din Anexa unui Memoriu adresat de Ing. Brăneanu D. și Dr. Măldărescu P. la CPMB (Consiliul Popular al Municipiului București), în atenția Comisiei pt. Protecția Mediului Înconjurător:
”Frumuseţea acestor sculpturi ca şi mărimea lor o exemplificăm prin fotografia alăturată luată asupra aşa numitului sfinx din Valea Cernei localizat la Topleţ în judeţul Caraş-Severin laterală (dar necunoscută) la numai 300 m de şoseaua de mare flux turistic internaţional Orşova – Timişoara şi nu departe de localitatea Băile Herculane.
Sfinxul este aşezat pe malul stâng al Cernei şi pe malul drept de pe locul de unde s-a fotografiat există condiţii excelente pentru realizarea unor spectacole de sunet şi lumină pentru turişti în special cei cazaţi la Herculane.
Cu o propagandă bine făcută activitatea unui asemenea spectacol ar fi unică în Europa.
Sub aspect istoric şi comercial, respectiv al posibilităţii valorificării pentru turism străin a acestor monumente este necesar a se realiza o protecţie a lor prin intermediul dvs. şi a Consiliilor Judeţene.
[…] Acest Sfinx [cel din Munţii Bucegi – n.n.] este de asemenea unic în Europa şi se pretează şi el foarte bine la valorificare turistică prin spectacol sunet şi lumină (aşa cum se face la Gizeh) având în vedere realizarea apropiată a telefericului care va pleca din Buşteni”1.
Nevoia de primordialități și unicități europene (pe un filon evident protocronist) era o dambla specifică epocii, indicând complexe care tindeau să se cronicizeze sub forma patologiei sociale. Însă ideea nu era deloc proastă: era fezabilă și cerea investiții minime.
Brăneanu revine asupra ei în 1975, de data aceasta nu administrativ și instituțional, ci publicistic, în revista ”România pitorească”:
”Acestui obiectiv [Sfinxul Bănățean de la Topleț – n.n.], deși nominalizat pe traseele turistice ale străinilor cazaţi la Băile Herculane, nu i se acordă în aceste excursii decât o oprire de câteva secunde a autocarului pe şosea la o distanţă de cca. 1.5 km şi este caracterizat ca «operă a naturii». S-ar putea organiza aici un spectacol de sunet și lumină, desigur după ce originea «sculpturii» va fi cercetată în ansamblul celorlalte existente în ţara noastră”2.
Din păcate, proiectul a eșuat în stadiul embrionar, odată cu ceea ce noi numim ”Inițiativa ’74” – demersurile oficiale pentru înființarea unui institut despre care vom avea ocazia să mai amintim…
Update: Ulterior am realizat cât de rudimentară era soluția lui D.C. Brăneanu. De ce să consumi bani, timp și energie când poți monta cu succes spectacole invizibile (vezi ”Piramida de lumină a Sfinxului”). Ce-a ajuns lumea asta…
Note: 1Memoriu adresat de Ing. Brăneanu D. și Dr. Măldărescu P. la CPMB (Consiliul Popular al Municipiului București), Comisia pt. Protecția Mediului Înconjurător, însoțit de o Anexă de 3 pag.; nr. înreg. 1110/1 sept. 1974; 2Dan Corneliu Brăneanu – ”Cunoașteți megaliții din Carpați?”, în ”România pitorească”, an IV, nr.7(43)/ 1975, pg. 4-5.