Sfinxul din Bucegi a fost descoperit târziu, la începutul anilor ’30. Densușianu nu știa de existența lui, cum nici prima generație romantică a bucegiștilor n-a știut. Nu știau nici ciobanii, nici călăuzele, nici vânătorii de pe acest munte. Cât despre legendele Sfinxului, haida-de! Sunt invențiile târzii ale unor minți (prea) odihnite.
Astea sunt faptele! Însă dacă nu susțin teoriile generate impresionist, artificial, ele pot fi modificate sau interpretate astfel încât să se conformeze.
Astfel, în lectura domnișoarei Cristina Pănculescu1, Densușianu introduce Sfinxul din Bucegi ca… divinitate feminină, identificată ulterior cu Tara, o zeitate indo-tibetană. Nici mai mult, nici mai puțin!
Cum ajunge Pănculescu la astfel de concluzii? Chinuit, sau mai degrabă chinuind un pasaj din ”Dacia preistorică”:
”Aceste steniurĭ enigmatice pórtă numele de «Babe». […] una din aceste figuri informe, contemplată cu tótă atențiunea, se oare a ne spune, că ea a înfățișat o-dată simulacrul gigantic al uneĭ divinitățĭ feminine”2.
Ce-ar trebui înțeles din el? Exact ce înțelege și Ionel Cocan:
”Una din aceste reprezentări [din grupul clasic de trei Babe – n.n.] pare a fi a unui chip femeiesc, deci o divinitate feminină”3.
Cocan indică și unghiul de viză: ”privită dintr-o muchie”. Pur și simplu a fost atent la fotografia oferită chiar de Densușianu:
Același detaliu de perspectivă este prins într-o mulțime de cărți poștale ilustrate și lucrurile erau clare până când Pănculescu nu s-a apucat să le încurce și să le zăpăcească.
Din același ciclu, să-i dăm cuvântul lui Cosmin Pătraşcu Zamfirache (Adevărul), care în încercarea de a combate aberația dacomană, bate câmpii:
”De altfel, multe dintre aceste poveşti îşi au originea în lucrarea lui Densuşianu, cel care susţinea că în Bucegi au trăit pelasgii, iar Sfinxul ar fi fost o reprezentare a divinităţii lor supreme [s.n.]”.
Dacă l-ar fi citit pe Densușianu, Zamfirache nu ar fi scris prostiile astea. Însă ”Dacia preistorică” are o mie și ceva de pagini, limbaj arhaic și scris mărunt, cu i cu căciulă, o cu accente și d cu codiță jos. Așa că i-a fost mai ușor să parcurgă cartea cu poze a Cristinei Pănculescu, o cucoană bântuită de obsesii feministe și hinduiste.
Note: 1Cristina Pănculescu – ”Taina Kogaiononului. Muntele Sacru al dacilor”, Ed. Ștefan, București, Ed. Ștefan, 2008, pg. 150+; 2N. Densușianu – ”Dacia preistorică”, I.A.G. ”Carol Göbl”, București, 1913, pg. 276; 3Ionel Cocan – ”«Babele» și «Omul» – Creații ale omului?”, în ”Drum nou” (Brașov), an XXIX, nr. 8419/ 3.II.1972, pg. 2.