Ultima etapă? Spălarea rușinii păcatulul originar. N-au fost slugi, n-au fost călăi, ci patrioți. Dar pentru asta era necesar apelul la teza revoluționării științei istorice (în sensul de schimbare și reașezare profundă, din temelii), însumată în mult ventilata sintagmă ”rescrierea istoriei”. Dacă adevărurile despre daci sunt atât de diferite de narațiunea istorică oficială, poate că și regimul Ceaușescu ar trebui reinterpretat? Dictatorul era cavalerul binelui, iar activiștii și securiștii de ieri (elitele de azi), erau instrumentele prin care binele se materializa. În ceea ce ne privește, considerăm că problema nu este neapărat istorică, ci ține de mediul social. Din această perspectivă, indicăm Teorema lui Thomas: „dacă oamenii definesc situațiile ca fiind reale, atunci ele sunt reale în consecințele lor„.
Punctarea clivajului dintre ”istoricul oficial” (obtuz, calcifiat și de ce nu, chiar prost de-a-binelea) și cercetătorul ”independent” (”liber”, (i)luminat și adesea autodidact) este o caracteristică definitorie a dacomaniei. Puțină lume știe, dar această poziție își are originea în religie, în rapoartele dintre reprezentantul cultului și mistic. Aici trebuie căutată rădăcina acestui conflict irațional, imposibil de conciliat prin argumentare logică sau dezbatere de idei. E lesne de înțeles de ce tocmai dacismul a fost instrumentalizat în această luptă.
Tăblițele oferă, în context, două pârghii:
-
-
- Prima îi prezintă pe istorici ca blocați în proiect și lipsiți de curiozitatea față de necunoscut. Negându-le însăși calitatea care stă la baza cunoașterii și avansului științei, îi transformă subliminal în funcționari și pe calea alăturării tezismului (altă acuză repetitivă!), în simpli politruci;
- A doua îi prezintă pe istorici ca hoți. Este o tehnică cunoscută în limbajul de specialitate sub numele de ”capcanare”: publicul nu cunoaște debandada ”istorică” din gestiunea muzeală, cei care o au pe semnătură nu o pot aduce în atenția publicului pe motiv de Procuratură, așa încât lipsa este egalată simplist, dar eficient, cu furtul. Succesul acestei pârghii a fost demonstrat în nenumărate ocazii.
-
Că lumea uită ușor este un adevăr bătut în cuie. Spaniolul George Santayana a enunțat o regulă a istoriei ”Cine își uită trecutul este condamnat să îl repete”.
