Un interviu publicat în ”Cronica” (Iași, 1983), avându-l ca invitat pe prof. Călin N. Turcu. Subiectul? Sculpturile megalitice din Carpații României și nu numai.
Sunt două citate-cheie:
”Probabil că ceea ce numim astăzi «Cultura megalitică» este una dintre dovezile palpabile ale perindării pe Terra a unor civilizaţii foarte avansate ştiinţific şi tehnologic, civilizaţii care au fost conştiente că singură piatra este menită a rezista scurgerii timpului şi a duce viitorimii dovada existenţei ei” și
”Voi răspunde cu un citat: «Iar atunci când cercetătorii vor dovedi că monumentele megalitice clin România au suferit cândva influenţa unor mâini inteligente, aceasta va atârna greu în balanţa istoriei neamului nostru. Pentru că ele, chipurile de piatră, sunt de un tip diferit de altele similare pe Terra… Pentru că ele au un aspect mai arhaic, mai primitiv, ceea ce ar fi o dovadă în plus a vechimii lor mai mari». Cu aceste cuvinte se încheie articolul «Chipuri de piatră în Ciucaş» apărut în nr. 77, din luna mai 1978, al revistei «Vacanţe în România», revistă turistică românească pentru străinătate”1.
Avem mai sus, într-o formă adusă la esență, continuum teoretizat de noi: paleoastronautică – autohtonizarea ei prin megaliți – protocronism. Este vorba de o metamorfoză deloc naturală, ci dirijată, vizând ceea ce numim programarea deliberată a imaginației pentru a forma o ramă de credințe.
Este fascinant de urmărit cum personaje principale ale dramoletei ufologice au trecut cu arme și bagaje în tabăra protocronistă, proiectându-se dintr-un domeniu în celălalt inclusiv la nivel de ”metodă”:
-
-
- Pescuitul și ieșitu-n cale ca mijloace de culegere a datelor. Cu excepții semnificative, megalitologii autohtoni nu au descoperiri de teren personale, poate și pentru că nu erau oameni de munte. În general pescuiau de la alții, la fel cum fac și ufologii. Punctul de aplicație maxim? Presa!
- Jocul la volum. Principala metodă de ”cercetare” era alcătuirea de colecții fotografice, cât mai bogate și variate, adâncirile având o pondere minoră, nesemnificativă. Totul pleacă de la ideea autentificării prin număr, o aberație;
- La fel ca și ufologii, megalitologii nu au reușit trecerea de la colectarea de date la analiza lor, care necesită competențe superioare, care-i depășesc la propriu și pe unii și pe ceilalți;
- Lipsa concentrării pe elemente semnificative, cărora să li se dedice ”studii de caz” serioase, monografice. Suntem ținuți ca detractori ai ufologiei românești, doar pentru că arătăm șubrezenia unor cazuri celebre, care în realitate au consistența unei site cu ochiuri rare. De la depărtare suprafața pare compactă, solidă; de aproape însă își pierde opacitatea și devine aproape translucidă;
- Diseminarea prin presa minoră și aplecarea căutată spre un public ignorant, ușor de sucit din vorbă sau pix. Prin temele abordate am devenit colectori de sudalme, invariabil au lipsit în schimb contraargumentele. Le mai așteptăm, că suntem tineri!
- Raporturi perverse cu mediul academic. Spune Călin N. Turcu:
-
”Aşadar, nimic sigur, nimic palpabil, nimic concret. Numai ipoteze, presupuneri, speculaţii. Şi în acest caz, ca şi în multe altele încă, ştiinţa secolului XX (sau ceea ce nouă ne place să numim «ştiinţă» astăzi) s-a dovedit deocamdată neputincioasă”.
Nu este clar cum plecând de la nimic s-ar putea totuși ajunge la ceva, cât de Știință-i știința.
În 2020 am colaționat și editat o carte, Călin N. Turcu, ”Sculpturile megalitice din România” (Ed. CID, București). Ea grupează cele mai importante cadre din fondul fotografic documentar al autorului (scăpat miraculos de la distrugere) și cea mai mare parte a publicisticii sale tematice. Date fiind restricțiile pandemice, ultima secțiune nu este pe cât de completă ne-am fi dorit-o. Interviul din care am citat mai sus ne-a scăpat la acea vreme…
Notă: 1Tiberiu Andreica – ”Urme ale civilizației megalitice în Carpați. Interviu cu prof. Călin N. Turcu”, în ”Cronica”, nr. 2/14.01.1983, pg. 6.