Sculptorul și megal(it)omania (II)

Sfinxul de la Topleț. În galeria megalitologilor români, sculptorul Constantin Iordache este pe nedrept uitat. Uitat sau poate mai degrabă trecut sub tăcere, din pricina acelei urme de bun-simț, rămasă stingheră în vreun ungher al conștiinței.

Fire de artist, Iordache nu era rezonabil în ipotezele sale de un fantastic absolut. Construind himere, își suplinea lipsa de argumente cu falsificări grosolane. Paradoxal, a jucat un rol pozitiv și important în protejarea megaliților din România.

Articolul său din ”Îndrumătorul cultural” – ”Sfinxul Banatului, monument megalitic” este încadrat la rubrica ”Ipoteze”. Desigur, nici formularea titlului și nici tonul general al scriiturii, nu au de-a face cu ipotezele, ci mai degrabă cu certitudinile autorului. Iordache ne împărtășește de fapt din propria Evanghelie (gr. ”Veste Bună”); el nu argumentează, ci relevă, nu elaborează, ci predică.

Cea mai mare parte a articolului, de o banalitate absolută, se ocupă cu istoria celor două bătălii de la Tapae (87 și 88 d.Hr). Apoi, din senin, C. Iordache schimbă brusc registrul:

”În amintirea acestei bătălii [88 d.Hr. – n.n.], pe locul luptei câştigate, dacii cioplesc un monument într-un colţ de munte închinat zeului. El ne este cunoscut sub numele de «Sfinxul Banatului» care se găseşte la o distanţă aproximativ de 3 km. înainte de intrarea în Staţiunea Băile Herculane, unde noi am găsit şi o inscripţie care se află în curs de descifrare.

Se ştie că poporul dac, ca recunoştinţă pentru anumite izbânzi împotriva cotropitorilor ţării lor, obişnuia să ridice monumente zeilor, spre deosebire de romani care-şi glorificau altfel împăraţii şi generalii”¹.

Aminteam mai sus că Iordache se complace nonșalant în himere de un fantastic absolut. Deși nu există un consens asupra locației exacte a bătăliei, nimeni nu a indicat zona Topleț (jud. Caraș-Severin) ca posibilă alternativă. Nimeni în afară de sculptorul Iordache, care nu oferă niciun argument în favoarea identificării.

Surprinde și ideea de ”monument închinat zeului”. Care zeu? – forma articulată pare a indica o formă de monoteism. Concluzia rămâne valabilă timp de o frază, deoarece imediat autorul ne asigură că ”poporul dac, obişnuia să ridice monumente zeilor”. Așadar, fiind zeii mai mulți, dacii erau (și) politeiști?

Despre ce zeu e vorba, aflăm dintr-un articol publicat de Iordache cu un an mai devreme (1977) și asumat bărbătește, sub pseudonimul C.L. Brăileanu: ”«Sfinxul Banatului»,  […] monument megalitic înfățișând pe zeul dacic Deceneu”².

Zeul Deceneu? Aha. Păi parcă spunea că ”spre deosebire de romani…”. Garantat, Iordache nu se încurcă în logică sau coerență.

Și nici prea consecvent nu este: în decurs de un an, interogația inițială (”Monument megalitic?”) a devenit certitudine (”monument megalitic”). Ce dovezi covârșitoare apăruseră între timp? Niciuna.

Ceea ce nu surprinde în schimb este apelul la dovezi potențiale, contrafăcute: ”noi am găsit şi o inscripţie care se află în curs de descifrare”, ”vizibilă [la baza lui – n.n.] pe fotografia realizată de Gh. Voicu, pe ilustrata din 1972, emisă la C.P.C.S.”³:

Nu este nici prima și nici ultima inscripție ”descoperită” de Iordache. Cât despre descifrarea la care face referire, ca să poți descifra ceva, acel ceva trebuie mai întâi să existe…

Note: ¹Constantin Iordache – ”Sfinxul Banatului, monument megalitic”, în ”Îndrumătorul cultural”, nr. 4/ 1978, pg. 44-45; ^2,3Constantin Iordache – ”Monument megalitic?”, în ”Scânteia tineretului”, 1977.