Sursele primare îl menționează pe Deceneu sub două nume relativ apropiate:
-
-
- Δεκαίνεος (Dekaineos) – Strabon ”Geografica” (VII.3.5 și VII.3.11, în limba greacă);
- Dicineus – Jordanes ”De origine actibusque Getarum”/(”Getica”) (XI.67-73, în latină).
-
După asemănarea fonetică și context, personajul istoric Deceneu a fost identificat și pe Tăblițele ”de la Sinaia”:
”Ceneo apare pe plăcile 9, 12, 13, 25, 39, 45, 52, 58, 80, 91, 95, 117, 118, 120, 122”1.
Grafia numelui variază. În ordinea numărului de apariții: ЧΕΝΕΩ (plc. 013×2, 045, 080×2), urmat de ЧΕΝΕΟ (039×2, 058, 095), ЧΕΝΕΟY (025, 091, 120), ЧΕΝYΟ (009, 117), ЧΕΝΙΟ (118, 122), ЧΕΝΙΩ și ЧΕΝЦΩ (012) și ЧΕΝYΕ și ЧΕΝÜΕ (052). În ultimele cazuri, există diferențe – de ce? – chiar în cadrul aceleiași tăblițe. (S-a folosit transcrierea operată de Răzvan Anghel.)
Observăm că în toate incidențele lipsește particula de început. Anghel propune o soluție:
”Diferența dintre formele «Ceneo» și «Deceneu» poate fi explicată presupunând că prepozitia «De», prezentă înaintea numelui «Ceneo», este o prescurtare care precizează în textul istoricului antic rangul lui Ceneo, așa cum pe plăci Kotopolo este prescurtat «Ko»”2.
Frumos. Elegant. Cât de cât. Mai există însă o posibilitate. În general conținutul tăblițelor este de o mare originalitate, dar la o cercetare atentă apar ciudate suprapuneri cu greșeli, excentricități sau inexactități în circulație în secolul XIX.
Deși nu prima, cea mai explicită formulare am găsit-o la J. Heliade Rădulescu: ”înțelleptul sau philosophul Dicineu sau Cineu (s.n.)”3. Apare aidoma și în ediția a doua4.
Un important popularizator, posibil și cel care a introdus forma, este August Treboniu Laurian (1810-1881) în ipostaza sa de autor de manuale. ”Elemente de istoria romanilor pentru classile primare” a dominat autoritar epoca și a cunoscut numeroase ediții, atât în Regat (cel puțin zece, 1859-1871) cât și în Transilvania (cel puțin nouă, ?-1871).
”… inveiatulŭ Cineŭ in calitate de profetŭ și de archiereŭ” apare cel puțin începând cu ediția a 4-a (București, 1862). (Prima și a treia ediție nu am avut posibilitatea să le verificăm; în ediția a 2-a – București, 1862 – apare Ceneŭ).
Cât de influentă a fost redactarea lui Laurian vedem prin preluarile altor autori (P.I. Cernatescu5, Georgiu Radu Melidon6 etc.). A fost introdusă chiar și în programa școlară de instruire a corpului profesoral (pedagogilor)7. Repetarea succesivă de-a lungul lanțului editorial înlătură posibilitatea unei greșeali de tipar.
Desigur, ar putea fi vorba de o simplă coincidență. Întrebarea este dacă astfel de exemple se pot multiplica în aceiași parametri. Iar răspunsul este afirmativ.
Noi nu afirmăm și nici nu infirmăm originea dacică a Tăblițelor ”de la Sinaia”. Doar observăm că ”maestrul scrib” dac pare să fi trăit pe la mijlocul sec. XIX. Ceea ce nu este chiar atât de implauzibil. Dacă avem daci asumați azi, de ce n-am fi avut și pe-atunci?
Note: 1,2Răzvan Anghel – ”Chronoso due la Zamolxiu. Ani de la Zamolxio. Traducerea plăcilor dacice de plumb”, ediție digitală, București, 2020, pg. 101; 3J. Heliade (Rădulescu) – ”Prescurtare de historia românilor sau Dacia și România”, Typografia Heliade și Associați, București, 1861, pg. 9; 4J. Heliade (Rădulescu) – ”Prescurtare de historia românilor sau Dacia și România”, (ed. 2), Typografia Statului, București, 1869, pg. 8; 5P.I. Cernatescu – ”Manuale de Istoria Universale”, Tipografia Statului, București, 1861, pg. 177: ”învețiatulŭ Cineu în calitate de profetŭ și de archiereu”. În ”Prefațiune” se indică clar inspirația lauriană. ”Compendiu de istoria generale conforme ultimii programe officiali pentru invetamentulu secundaru” (ed. 3), București, Socecŭ & Comp., 1873, pg. 231: ”învățatulu Cineu în calitate de profetu și de archiereu”; 6Georgiu Radu Melidon – ”Istoria naționala pentru poporŭ saŭ némul, sapa, arma, casa și mintea românilor prin tóte timpurile și locurile”, Socecŭ, Sander & Teclu, București, 1876, pg. 13: ”un învěțar al lor cu numele Cineu”; 7”Annuarul Institutului Pedagogic. Scoala normala primarie. Primul annu scolariu 1867-68”, Imprimeria Statului, București, 1868, pg. 63 (”Programa șcóala pedagogică, Istorie, Anul I, semestrul I”).
