Tracologul Sorin Olteanu pare să fie primul care introduce o dimensiune religioasă a tăblițelor:
”O altă posibilă pistă de investigat, pentru cei ce vor avea curiozitatea să o facă, este indicată de evidentele şi multiplele simboluri religioase prezente pe tăbliţe. (…) simbolurile cele mai frecvente de pe tăbliţele nostre sunt tocmai cele ale animalelor orfice: taurul, şarpele (dragonul) şi leul. Să nu uităm că ne aflăm în secolul teozofic al Helenei Blavatska ai cărei ocultişti au fost cei care au studiat vechile sisteme esoterice şi practici magice”1.
Și dacă el viza mai ales sursa de inspirație, originea, Constantin Preda le atribuie un nou sens, de această dată funcțional:
”Ele provin dintr-un atelier din zona Bucureștilor și aparțin probabil unei asociații sau comunități de caracter mistico-religios”2.
Pe urmele lor calcă Sorin Nemeti, profesor și doctor, care oferă o sinteză potrivită, aparent centrată ideologic (lipsa de claritate în exprimare permite doar aproximări):
”Ne putem imagina orice, de pildă că plachetele ar putea fi signa pentru decorarea pereților unui «sanctuar» al vreunui club secret dacoman din Bucureștii anilor 1900 (în cazul în care exista așa ceva)”3.
Dintr-o anumită perspectivă poziția lui Nemeti e corectă: Olteanu bâjbâie cu influențele orfice și fabulează cu cele teosofice, lui Preda dovezile îi lipsesc cu desăvârșire, în schimb ”ne putem imagina orice” deschide posibilități vaste.
Ideile cu asociații esoterice sau Fine Dabo-Gentelmens Club sunt o soluție facilă, aruncată-n dorul lelii, conform principiului ”Lasă-mă să te las”.
Elementele întâlnite pe tăblițe nu sunt utile la derivarea unei dogme sau a unui ritual specific. Indicăm exemplul concret al ”Cipher Manuscripts”, un fals de sorginte masonică care a stat la baza creării societății secrete cu aspirații și practici oculte Hermetic Order of the Golden Dawn în secolul XIX.
Tot în relație cu documentul menționat anterior, tăblițele n-ar fi putut fi invocate ca diplome de filiație sau pedigree inițiatic. Referințele ”egiptene” din tăblițe, singurele care ar fi putut fi speculate (vezi și dezvoltările masonice ale lui Sadoveanu din ”Creanga de aur”) sunt marginale. Dacă aceasta ar fi fost intenția, s-ar fi insistat prin trimiteri și imagistică, ceea ce nu este cazul.
Elemente cât de cât ”oculte” par a fi doar acele ”imbricări” (D. Romalo), ”monograme” (R. Anghel) sau ligaturi cum le spunem noi, la modă în producțiile magice medievale și renascentiste inspirate de lumea arabă (a se vedea Heinrich Cornelius Agrippa – ”De occulta philosophia libri tres” sau glifa astrologico-alchimică din John Dee – ”Monas Hieroglyphica”). Referințele teosofice sunt pur și simplu baliverne4 și în tradiția unor specialități invocate cu ostentație, ne-am putea întreba la rândul nostru ce-i califică pe distinșii autori citați să înainteze astfel de susțineri.
Singura legătură cât de cât posibilă cu un grup sau organizație ocultă este generată de nevoia de conspirativitate – în scenariul farsei sau invenției moderne -, mai ușor de rezolvat într-un cadru masonic sau paramasonic. Antrenând nu nevoia de cult sau ocult, ci de secret. Însă, pentru a cita sfatul prietenesc al lui Dumitru Manolache: ”Mai e mult până departe!”.
Note: 2Constantin Preda – ”De la «Tracomanie» la «Dacomanie»”, ”Academica”, nr. 30/09.2004, pg. 45; 3Sorin Nemeti – ”Regele, Securitatea și Tăblițele”, în ”Tribuna”, nr. 139/16-30.06.2008, pg. 20; 4A se vedea și speculațiile lui C. Cerchez, recuperate și contextualizate tardiv.
